FOTO Ce ţinute au ales actriţele la Emmy 2019: Emilia Clarke, apariţie îndrăzneaţă. Gwyneth Paltrow, pe lista celor mai prost îmbrăcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Clarke FOTO Guliver/Getty Images
Emilia Clarke FOTO Guliver/Getty Images

Actriţele s-au întrecut în ţinute la cea de-a 71-a ediţie a Premiilor Emmy, eveniment ce s-a desfăşurat, pe 22 septembrie, la Microsoft Theater din Los Angeles.

Duminică seară, 22 septembrie, a avut loc gala de decernare a Premiilor Emmy 2019, la Microsoft Theater din Los Angeles. 

Actriţele au defilat în rochii cât mai spectaculoase, însă au existat şi ţinute care au pus vedetele pe lista celor mai prost îmbrăcate, scrie Daily Mail.

Printre cele care au întors toate privirile şi au fost apreciate pentru opţiunile lor vestimentare s-au numărat Sophie Turner (23 de ani), Maisie Williams (22 de ani), Emilia Clarke (32 de ani), Catherine Zeta-Jones (49 de ani), Laverne Cox (35 de ani), Mandy Moore (35 de ani), Zendaya (23 de ani) şi Teraji Henson (49 de ani). 

Starul „Game of Thrones“ Sophie Turner a ales simplitatea şi a purtat o rochie lungă, în nuanţa roz pudrat, cu bretele şi corset, care îi scoate în evidenţă talia, şi fustă dreaptă suprapusă, cu centură ascunsă. La aceasta, a accesorizat un colier argintiu, la baza gâtului, şi o pereche de sandale cu toc argintii. 

sophie turner emmy foto guliver getty images

Sophie Turner FOTO Guliver/Getty Images

Maisie Williams a optat pentru o rochie neagră, în mai multe straturi, din trei materiale diferite – tulle cu buline strălucitoare, pliuri şi satin. Pantofii cu cataramă strălucitoare au completat într-un mod fericit ţinuta. 

maisie williams foto guliver getty images

Maisie Williams FOTO Guliver/Getty Images

O altă apariţie care a atras toate privirile este cea a Emiliei Clarke, cunoscută ca Daenerys din „Game of Thrones“. Rochia dreaptă de culoare bleumarin închis şi decolteul adânc au făcut-o să fie pe lista celor mai bine îmbrăcate actriţe din acea seară.

emilia clarke foto guliver getty images

Emilia Clarke FOTO Guliver/Getty Images

Catherine Zeta-Jones a apărut într-o rochie spectaculoasă, în nuanţa roz magenta, cu trenă stil capă, cu o crăpătură adâncă care i-a lăsat la vedere picioarele tonifiate şi decupată în zona pieptului. O pereche de sandale cu toc, în aceeaşi nuanţă, au completat outfit-ul actriţei.

catherine zeta jones foto guliver getty images

Catherine Zeta-Jones FOTO Guliver/Getty Images

Laverne Cox, cunoscută în special pentru rolul Sophia Burset din serialul „Orange Is the New Black“, rol pentru care a primit şi o nominalizare la Emmy, a ales o rochie din tulle roz prăfuit, în partea de jos, supradimensionată, iar în partea de sus un corset negru, accesorizat pe umărul drept. Acestei ţinute a adăugat un clutch curcubeu. 

Imagine indisponibilă

Laverne Cox FOTO Guliver/Getty Images

Mandy Moore a strălucit într-o rochie compusă din roz şi roşu, căzută pe umeri şi decoltată, cu mâneci largi, şi fustă cu trenă, crăpată pe picior. La aceasta a asortat o pereche de sandale cu toc roşii. 

Imagine indisponibilă

Mandy Moore FOTO Guliver/Getty Images

Zendaya a întors toate capetele cu o rochie verde, cu corset transparent, fără bretele, fiind considerată una dintre cele mai sexy apariţii.

Imagine indisponibilă

Zendaya FOTO Guliver/Getty Images

Naomi Watts a purtat o rochie lungă neagră, din tulle, cu umerii goi şi accesorizată cu o curea în aceeaşi nuanţă.

Imagine indisponibilă

Naomi Watts FOTO Guliver/Getty Images

Phoebe Waller-Bridge, câştigătoarea unui trofeu Emmy pentru rolul principal din serialul de comedie „Fleabag“, a întors toate privirile într-o rochie lungă nude, din tulle, cu decolteu adânc în V şi inserţii colorate.

Phoebe Waller-Bridge foto guliver getty images

Phoebe Waller-Bridge FOTO Guliver/Getty Images

Padma Lakshmi a păşit pe covorul mov într-o rochie în nuanţa oului de raţă, lungă şi strâmtă, la care a accesorizat, într-un mod simplu, dar elegant, un clutch auriu şi cercei strălucitori.

Padma Lakshmi  foto guliver getty images

Padma Lakshmi FOTO Guliver/Getty Images

O altă vedetă apreciată pentru ţinuta purtată a fost Kelly Osbourne, care a îmbrăcat o rochie neagră strâmtă, cu decolteu şi capă care îi acoperă umerii. 

Kelly Osbourne foto guliver getty images

Kelly Osbourne FOTO Guliver/Getty Images

Sharon Osbourne a optat, de asemenea, pentru eleganţă şi negru, la fel ca fiica ei. A avut un look simplu, dar sofisticat, cu rochia neagră, cu mâneci lungi şi aplicaţii în formă de colier în zona gâtului. 

Sharon Osbourne foto guliver getty images

Sharon Osbourne FOTO Guliver/Getty Images

Sandra Oh a uimit cu o rochie în nuanţa piersicii, strâmtă pe corp, care i-a scos în evidenţă silueta de invidiat la cei 48 de ani ai săi.  

sandra oh foto guliver getty images

Sandra Oh FOTO Guliver/Getty Images

Jameela Jamil a fost apreciată pentru rochia turquoise, lungă până în podea, cu un umăr gol şi decupată. Actriţa britanică a optat în accesorizarea ţinutei pentru un clutch cu glitter în aceeaşi nuanţă. 

Jameela Jamil foto guliver getty images

Jameela Jamil FOTO Guliver/Getty Images

Lena Headey, care o joacă pe Cercei Lannister în „Game of Thrones“, a ales o rochie înflorată, accesorizată cu o fundă neagră, decoltată şi cu trenă.

Imagine indisponibilă

Lena Headey FOTO Guliver/Getty Images

Au fost şi staruri care au fost puse pe lista neagră din cauza alegerilor vestimentare pe care le-au făcut. Gwyneth Paltrow (46 de ani), Chrissy Metz (38 de ani), Gwendoline Christie (40 de ani), Janet Mock (36 de ani) sunt câteva dintre cele care sunt pe lista celor mai prost îmbrăcate.

Gwyneth Paltrow a fost criticată pentru apariţia de la Premiile Emmy 2019, considerată mai degrabă o costumaţie de Halloween. Actriţa a purtat o rochie cu plasă transparentă în zona pieptului şi bandă neagră pe sâni, cu mâneci supradimensionate cu franjuri din tulle, lungi până în pământ. 

Gwyneth Paltrow foto guliver getty images

Gwyneth Paltrow FOTO Guliver/Getty Images

Chrissy Metz a optat pentru o rochie cu paiete argintii şi volane în zona bustului, care nu a avantajat-o deloc.

Imagine indisponibilă

Chrissy Metz FOTO Guliver/Getty Images

Gwendoline Christie a purtat o rochie de inspiraţie „Game of Thrones“, cu broderii, dar care nu fost deloc apreciată, criticii considerând-o mai potrivită pentru Met Gala.

Gwendoline Christie foto guliver getty images

Gwendoline Christie FOTO Guliver/Getty Images

Janet Mock a fost pusă pe lista celor mai prost îmbrăcate actriţe din cauza unei rochii orange cu detalii supradimensionate în zona pieptului şi în partea din spate.

Janet Mock foto guliver getty images

Janet Mock FOTO Guliver/Getty Images

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite