Giorgio Armani a alertat autorităţile cu privire la un incendiu pe Insula Pantelleria, unde este casa sa de vacanţă. Oficialii evocă un incendiu criminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giorgio Armani FOTO Twitter

Zeci de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu, pe Insula italiană izolată Pantelleria, cu ajutorul stilistului italian Giorgio Armani, care-şi petrecea vacanţa pe insulă, anunţă joi autorităţile, relatează AFP.

Paza de Coastă anunţă că 30 de turişti au fost evacuaţi cu ambarcaţiuni, după ce un incendiu de vegetaţie a izbucnit miercuri în nord-estul insulei, situată între Sicilia şi Tunisia.

Nicio persoană nu a fost rănită şi niciun bun nu a fost avariat în incendiu, iar două bombardiere cu apă de tip Canadair au fost desfăşurate joi să stingă incendiul.

Giorgio Armani, în vârstă de 88 de ani, deţine o casă de vacanţă pe Insula Pantelleria, iar „flăcările au ajuns în apropierea casei”, însă stilistul nu a fost rănit, declară AFP o purtătoare de cuvânt a mărcii.

„Personalul lui Giorgio Armani este cel care a dat alerta. Cu toate acestea, Giorgio Armani a decis să se ducă cu vaporul să-şi avertizeze vecinii”, a precizat ea.

Anchetatori vor să stabilească cauza incendiului.

Însă primarul din Pantelleria, Vincenzo Campo, a declarat că ar putea fi vorba despre un incendiu criminal.

El le-a mulţumit serviiilor de urgenţă pentru ajutor şi i-a condamnat pe „laşii” care „calcă nedrept în piciodare acest pământ”.

O mare parte a Europei de Vest - inclusiv Italia - s-a transformat într-un butoi cu pulbere în această vară, din cauza unui val de căldură şi de luni fără ploaie.

Potrivit unor experţi, modificările climatice cauzate de activitatea umană cresc intensitatea şi frecvenţa unor fenomene meteorologice extreme, precum canicule, secete şi incendii de pădure.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite