Glume de poliţist la moartea lui Whitney Houston

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu un an şi jumătate, moartea cântăreţei Whitney Houston şoca întreaga lume. Recent, declaraţiile unui poliţist aflat în hotelul în care actriţa a fost găsită moartă au declanşat un scandal în SUA.

Un poliţist american susţine că un coleg al său a făcut un comentariu cel puţin condamnabil în ziua morţii lui Whitney Houston. Aflat la hotelul Beverly Hilton Hotel – unde cântăreaţa a fost descoperită moartă, înecată în cadă – poliţistul a văzut cum un coleg al său a tras cearşaful care acoperea cadavrul gol al artistei, comentând: „La naiba, chiar şi-aşa arată bine, nu?“.  

„Vom cerceta aceste afirmaţii, deşi nu avem nicio informaţie că vreunul dintre poliţişti ar fi avut un comportament neadecvat“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Beverly Hills.

Autopsia lui Whitney Houston a dezvăluit detalii îngrozitoare despre modul în care a murit aceasta. Cântăreaţa, care a încetat din viaţă pe 11 februarie 2012, a murit înecată în cadă, în camera ei de hotel din Beverly Hills. Raportul autopsiei a indicat că temperatura apei a fost de 66 de grade Celsius în momentul în care artista a intrat în cadă. Whitney Houston consumase alcool şi droguri, astfel încât nu a observat cât de fierbinte era apa. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite