Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Greta Thunberg: Liderii mondiali preferă să se fotografieze cu mine decât să reducă activ distrugerea mediului

12
20 Sep 2020 14:07:33
Autor: Lizeta Oprea
Greta Thunberg, activist pentru mediu
Greta Thunberg, activist pentru mediu

Greta Thunberg, adolescenta suedeză cunoscută la nivel internaţional pentru activismul ei pentru mediu, a vorbit la Festivalul de Film de la Toronto, unde a fost proiectat documentarul despre ea realizat de Nathan Grossman, despre cultura celebrităţii care distrage atenţia de la problemele reale.

Sâmbătă, la o întâlnire din festival, activista Greta Thunberg a spus că liderii mondiali care se adună în spatele mesajului ei privind soluţionarea crizei climatice globale preferă să se fotografieze cu ea decât să reducă activ distrugerea mediului.

„Nathan, regizorul, a vrut de fapt să portretizeze această cultură a celebrităţii în care trăim şi chiar arată cât este de absurdă”, a spus Thunberg, conform news.ro

Thunberg a declarat că această cultură a celebrităţii distrage de la mişcarea de mediu prin excluderea avertismentelor venite din partea comunităţii ştiinţifice.

„În loc să se concentreze pe climă şi să asculte mesajul ştiinţific, oamenii ascultă şi vorbesc despre mine şi despre faptul că vor să se fotografieze cu mine”, a spus activista în vârstă de 17 ani.

Documentarul „I Am Greta” a avut sâmbătă premiera nord-americană. Producţia Hulu o urmăreşte pe adolescentă, de la grevele de la şcoala din Suedia, la postura de star al mişcării pentru mediu.

Folosindu-se de celebritatea ei pentru a convinge liderii să acţioneze privind schimbarea climei, Thunberg a spus că să pozeze alături de ea pentru presă riscă să îi facă scăpaţi. „Pare mult mai convenabil pentru că dacă pozezi alături de un activist pentru mediu spui că îţi pasă de climă şi nu trebuie să faci nimic”.

Ea a adăugat că documentarul lui Grossman ar fi trebuit să se concentreze mai puţin pe ea şi mai mult pe criza climatică. În acelaşi timp, Thunberg a precizat că focusul filmului pe ea dezvăluie cum problema distrugerii mdiului nu ar trebui personalizată.

„Asta nu poate fi redusă la indivizi. Este o responsabilitate mult prea mare pentru oameni ca noi, iar el arată cum atât de multă responsabilitate este pe umerii copiiilor”.

La Toronto a fost proiectat şi „The Water Walker” al lui James Burns, portret al activistei canadiene Autumn Peltier, în vârstă de 15 ani, membră a Wiikwemkoong First Nation din Ontario, care pledează pentru apă curată potabilă pentru comunităţile indigene din întreaga lume.

Cea de-a 45-a ediţie a Toronto Film Festival a avut loc între 10 şi 19 septembrie, în format hibrid, cu proiecţii în săli pentru un număr limitat de persoane, pe de o parte, şi conferinţe, sesiuni Q&A şi momente de gală, în variantă online, pe de altă parte.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

bios
20.09.2020, 14:27:53

Normal. Si pe plaja, la mare, lumea se trage in poza cu maimuta...

+7 (13 voturi)
din Romania Gica
20.09.2020, 14:48:47

Exact.. merge si cum spui d ta dar, nu strica putina intelepciune nimanui!!

+2 (4 voturi)
din Romania Gica
20.09.2020, 14:43:49

Pai, asta e nivelul politicii Thunberg. Daca tu crezi ca ai facut valuri, este din cauza ca anumite partide verzi manipuleaza realitatea la care, foarte multi nici nu se gandesc! Pt ca sunt sponsori care platesc organizatii verzi, ecologiste, dar de fapt ei sunt cei mai mari poluatori! Nu iti face griji, deja, ai ceva arginti in conturi devii adolescenta,!! Alta viata!! S a ne scrii dupa !!

+7 (11 voturi)
Mihai Tarnopol
20.09.2020, 15:55:33

Au scos-o pe Greta de la naftalina, cam shoma in ultima vreme. Problema e ca vine cu acelasi discurs ca acum cateva luni, insa la zombificatii astia tineri, lipsiti de educatie ca ea, merge orice. Cei care i-au scris discursul stiu ca zombificatii nu pot intelege un concept precum cultul celebritatii, ci aceasta falsa diatriba doar o va ridica pe Greta in ochii lor, vezi Doamne, ce dashteapta e ea!

-1 (15 voturi)
Ionescu Ionescu
20.09.2020, 17:12:51

Sper ca în câțiva ani să se termine cu secta asta idioată denumită încălzire globală. Încălzirea planetei nu are nicio legătură cu activitatea umană. Are legătură doar cu activitatea solară. De altfel, îmi amintesc că prin anii 2.000 era la modă o altă imbecilitate intitulată găuri de ozon...

0 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările