Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Guinness World Records: Seniorul bucureştean Dumitru Comănescu, recunoscut oficial „Cel mai vârstnic bărbat al planetei“

1
1 Jul 2021 23:28:50
Autor: Anne-Marie Sandu
Alexandra Dobre, Director General CSMB si Dumitru Comanescu, in anul 2019
Alexandra Dobre, Director General CSMB si Dumitru Comanescu, in anul 2019

La 1 an de la trecerea în nefiinţă a distinsului senior centenar Dumitru Comănescu, oficialii Guinness World Records l-au declarat Cel mai Vârstnic Bărbat al Planetei!

"Suntem mândri de această recunoaştere binemeritată!”, a spus Alexandra Dobre, Director General al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. ”Fiecare întâlnire cu domnul Dumitru Comănescu a fost o veritabilă lecţie despre viaţă şi credinţă, despre responsabilitatea pe care o avem faţă de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăşi şi învinge marile, dar şi micile încercări ale vieţii, despre virtute, omenie, bunătate şi înţelegere. Gândurile frumoase, pline de înţelepciunea omului care a privit atâta vreme viaţa drept în ochi, ne-au fost transmise cu infinită caldură si bunătate. Ne-a surprins mereu cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile şi îndemnurile optimiste şi ne-a lăsat amintiri de neuitat”.
 

De acum, Capitala şi România se află pe pe harta longevităţii mondiale!

 
Dumitru Comănescu ne-a părăsit pe 27 iunie 2020, la 111 ani şi 231 de zile şi, timp de o lună a fost deţinătorul acestui record unic, o premieră absolută pentru Europa de Est. 
Beneficiar al Proiectului VIEŢI CENTENARE şi declarat oficial Cel mai Vârstnic Cetăţean al Municipiului Bucureşti, domnul Dumitru Comănescu devenea pe 28 mai 2020, conform The Gerontology Research Group (GRG), cel mai longeviv bărbat în viaţă al Planetei. Avea 111 ani şi 7 luni.
În anul 2019 a fost premiat în cadrul Proiectului VIEŢI CENTENARE, derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti CSMB cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică, drept „omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”. 
 

Până în prezent, 152 de seniori bucureşteni au beneficiat de Proiectul VIEŢI CENTENARE

Urmare a demersurilor efectuate de CSMB, pe 29 iunie 2019, Dumitru Comănescu era declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, “Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.

În 2020, deşi distanţarea socială datorată pandemiei COVID-19 nu a permis să fie alături şi de seniorii centenari, aşa cum şi-ar fi dorit, echipa CSMB a lansat în cadrul Proiectului VIEŢI CENTENARE, Campania ”VIAŢA la PUTEREA 100”. 

Câţiva Centenari au transmis îndemnuri, încurajări şi mesaje mobilizatoare; printre aceştia, şi domnul Dumitru Comănescu: ”Niciuna din greutăţile vieţii nu m-a învins! Împreună vom trece şi peste asta! Stăm acasă şi totul va fi bine!”.

Pe 23 iunie 2020, Dumitru Comănescu a fost decorat cu distincţia CRUCEA PATRIARHALĂ pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii”. ”Este cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un creştin ortodox mirean. Şi pentru aceasta, vă multumesc cu recunoştinţă!”, a spus atunci Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, Patriarhul Bisericii Oxtodoxe Române. A fost onorată astfel, o viaţă exemplară, definită de cumpătare, înţelepciune şi credinţă în Dumnezeu.

Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi a luat locul 5 pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea… Secretul longevităţii sale a fost dragostea pe care i-a oferit-o familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Amdo Odma
2.07.2021, 14:07:35

De ce nu cerem certificare pentru prima "prohibitie"? Burebista nu merita recunoscut?

-4 (4 voturi)
Modifică Setările