Ilinca Vandici şi Andrei Neacşu, culisele căsniciei lor: „El încă de la primele întâlniri îmi spunea că voi fi soţia lui şi mama copiilor lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ea este o figură-simbol a noii generaţii, iar el este cel care o susţine din umbră. Şi împreună formează o echipă care a trecut, deja, prin multe încercări.

linca şi Andrei sunt discreţi în ceea ce priveşte viaţa de cuplu, dar de această dată au acceptat să ne povestească, în premieră, despre cum se văd unul pe celălalt pe drumul acesta în trei. N-au respectat reţeta clasică, ci s-au cunoscut, s-au plăcut şi au lăsat iubirea să decidă pentru ei, făcând, parcă, în ciudă timpului şi vremurilor. De trei ani îl au în viaţa lor şi pe micuţul Zian, însă venirea lui pe lume a fost un test pentru relaţia lor, pe care l-au trecut, însă, cu brio. Şi pentru că Ilinca este vedeta în casă, ea a fost mai darnică cu cuvintele, căci Andrei e omul faptelor, după cum veţi descoperi în cele ce urmează.

OK!: De ce crezi că show-ul pe care îl prezinţi e atât de urmărit?

Este primul şi singurul show din România care combină moda cu reality show-ul. Telespectatorii îşi aleg câte o favorită în care se regăsesc, acesta este şi motivul pentru care le alegem atât de diferite ca stil şi ca personalitate. Şi atunci vrei să-i urmăreşti evoluţia. Doza de controversă este un alt atu, dar şi educaţia stilistică pe care juraţii o oferă. Bărbaţii care ne urmăresc cred că sunt atraşi de frumuseţea concurentelor, iar cei mai mici telespectatori ne urmăresc pentru show în sine, pentru că am auzit că pe la şcoli s-au organizat petreceri tematice, inspirate de emisiune.

Citeşte mai multe aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite