Imperiul lanţului de restaurante al lui Jamie Oliver se prăbuşeşte: 22 de restaurante au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maestrul bucătar şi antreprenorul Jamie Oliver (43 de ani) a anunţat printr-un mesaj publicat pe Twitter că afacerea lui a intrat în insolvenţă, declarându-se devastat şi mulţumind tuturor celor care au muncit pentru aceasta de-a lungul anilor.

Lanţul de restaurante din Londra al celebrului bucătar Jamie Oliver a intrat în insolvenţă.


Administrator judiciar a fost numită compania KPMG, care a anunţat că 22 dintre cele 25 de restaurante au fost închise, pierzându-se astfel aproximativ 1.300 de locuri de muncă.

„Restaurantele Jamie's Italian şi Jamie Oliver's Diner de la aeroportul Gatwick îşi vor continua activitatea pentru o scurtă perioadă, în timp ce administratorii vor analiza opţiunile“, a transmis KPMG, citat de CNN.

Restaurantele internaţionale ale lui Oliver, inclusiv Jamie's Italian, Jamie's Pizzeria şi Jamie's Deli, îşi vor continua activitatea în mod obişnuit.

Oliver, care a investit 4,5 milioane de euro anul acesta, a precizat: „Sunt devastat de faptul că restaurantele noastre la care ţinem atât de mult au intrat în insolvenţă. Sunt profund întristat de acest deznodământ şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au muncit şi şi-au pus sufletul în această afacere. Aş vrea să le mulţumesc şi tuturor clienţilor, a fost o adevărată plăcere să gătim pentru voi. Înţeleg cât de grea este această perioadă pentru toţi cei afectaţi“. 

Jamie Oliver a investit milioane de lire sterline în afacerea lui, dar a fost nevoit să se dea bătut în faţa „furtunii perfecte“ - aşa cum o numea într-un interviu acordat Financial Times - a chiriilor, salariilor, costurilor mâncării şi a impactului Brexit.

Jamie Oliver, născut pe 27 mai 1975, în comitatul Essex din Anglia, este un maestru bucătar celebru în Marea Britanie, supranumit „Naked Chef“ („Bucătarul dezbrăcat“). Este cunoscut în special pentru conceperea unor reţete pentru preparate sănătoase inspirate din gastronomia britanică tradiţională. Celebritatea i-a adus numeroase contracte cu mai multe posturi de televiziune, unde prezintă show-uri culinare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite