INTERVIU BRomania: „Mi se pare dezgustător când văd persoane în online care fac politică doar pentru likeuri“

Vloggerul Matei Dima (32 de ani), cunoscut ca BRomania, unul dintre primii creatori de conţinut din România, a vorbit despre cum poţi dobândi succesul în online şi ce înseamnă să fii influencer.

Matei Dima, cunoscut ca BRomania, este unul dintre primii şi cei mai cunoscuţi creatori de conţinut din România, iar filmuleţele de pe canalul lui de YouTube strâng zeci de milioane de vizualizări. Într-un interviu pentru „Adevărul“, Matei Dima recunoaşte că termenul de influencer este prost înţeles de oameni şi cel mai rău este faptul că „i-a pus pe toţi într-o singură găleată“. Talentul de „entertainer“ l-a descoperit de mic, de când era un copil vesel, mereu pus pe şotii. În faţa rudelor venite în vizită dădea adevărate spectacole. Îi imita şi-i făcea pe toţi să râdă. Părinţii, cu care are o relaţie foarte apropiată, i-au oferit mereu libertatea de a-şi dezvolta „latura funny“. Mai târziu, mama lui a apărut în zeci de scheciuri, iar fanii au alintat-o BRomama. 

La 18 ani, Matei Dima a plecat în SUA, unde a studiat teatru şi regie, iar cea din urmă a devenit marea lui pasiune, dar şi „provocarea vieţii“. Nu abordează politica şi nici politicienii în videourile sale şi mărturiseşte că i se pare „de-a dreptul dezgustător să o faci doar pentru likeuri“. Matei ne-a explicat că nu există o reţetă a succesului în online, dar există nişte ingrediente care-ţi pot facilita ascensiunea. Cel mai important este să munceşti mult şi cu pasiune. Crede că există mulţi vloggeri care „se chinuie să facă lucruri spectaculoase, dar ajung să pice în ridicol“. În regie a debutat cu o comedie de Crăciun despre gaşca 5Gang, care a avut un succes răsunător în primul weekend de la lansare, cu încasări de 2,8 milioane de lei. 

Cea mai importantă lecţie învăţată de la mamă este cea a generozităţii, se simte norocos pentru tot ce a obţinut profesional, iar în plan personal, BRomania mărturiseşte că „fericirea lui e în lucru“. 

„Adevărul“: Ai plecat să studiezi regie şi teatru în SUA. De ce tocmai acolo?

BRomania: Visul meu a fost dintotdeauna să fac filme. Nu mi-am dorit niciodată să fiu doctor sau pompier sau ceva care „contează cu adevărat“. Fratele meu mai mare era deja plecat în State, aşa că am mers la el. Acolo am studiat teatru şi regie, am făcut facultate şi master. Am învăţat să editez, să filmez. M-am adaptat rapid, eu am fost de mic un mare consumator de cultură americană. M-am dus şi cu un grad destul de ridicat de inconştienţă, că nu e uşor să pleci „de partea cealaltă a lumii“. Dar şocul cultural vine atunci când te întorci în România, nu când pleci (râde).

Mama ta a apărut în multe dintre filmuleţele tale de pe YouTube. Te-a susţinut întotdeauna? 

Da, de când eram mic şi ai mei aveau invitaţi, eu făceam pe bufonul în faţa lor, îi imitam, făceam glume, iar ei râdeau foarte tare. Părinţii mei mi-au încurajat întotdeauna această latură. Am „obligat-o“ pe mama să apară în videouri pentru că am vrut să le confer autenticitate. Dar am renunţat când am văzut că o stresează prea tare. Eu mereu am fost văzut ca tipul funny (trad.- amuzant), dar niciodată dus în extremă. N-am căutat niciodată să şochez. Vedem pe internet acum mulţi vloggeri care se chinuie să facă lucruri spectaculoase, dar pică în ridicol de cele mai multe ori.

Despre politică şi politicieni te-ai gândit să faci filmuleţe, scheciuri?

Am schimbat de ceva vreme zona pe care o abordez în videourile mele, am trecut peste cele cu piţipoance şi cocalari, deşi erau cele mai apreciate, şi am mers într-o zonă de storytelling. Cum e serialul pe care-l am pe YouTube, „L-a Seral“. Dar la politică nu m-am priceput niciodată şi nici nu mi-am dorit să-mi exprim opiniile politice. Mi se pare că am o responsabilitate imensă dacă încep şi zic publicului cu cine să voteze sau pe cine să susţină. Mai ales dacă nu sunt extrem de informat. Mi se pare chiar dezgustător când văd persoane în online care fac politică doar pentru likeuri sau pentru „aplauze“.

Termenul de influenceri ne-a pus pe toţi într-o singură găleată

Eşti influencer? Cum e să fii unul?

Nu-mi place deloc termenul ăsta, mi se pare că oamenii nu-l înţeleg. I-au pus un nume şi atât. De-aia peste noapte m-am trezit că şi eu, care muncesc de mulţi ani la ceea ce fac, şi o fată care-şi pune fundul pe Instagram suntem „influenceri“. Ne-au pus pe toţi într-o găleată. Dintr-un punct de vedere, toţi putem fi influenceri. Dacă pui o descriere amuzantă pe Facebook şi te share-uiesc 10 oameni şi strângi câteva sute de like-uri, gata, eşti influencer pentru câteva ore. De-aia eu prefer termenul de „creator de conţinut“, pentru că asta e baza mea şi la asta încerc să mă perfecţionez. Că am influenţă asupra oamenilor sunt conştient şi încerc să o folosesc în a-i face să râdă, în a-i face să fie mai buni, mai implicaţi, sau să-i fac să doneze pentru scopuri nobile în care cred şi eu.

Matei Dima FOTO Facebook Matei Dima

Eşti printre primii care au devenit cunoscuţi în online drept creator de conţinut. Cum a venit ideea pentru BRomania? 

Începusem să fac filmuleţe pe YouTube de ceva vreme. Scriam şi regizam scheciuri cu un prieten de-al meu de la masterat, un tip care a devenit foarte cunoscut în SUA. Am văzut că pe „interneturile româneşti“ se share-uiesc doar videouri cu bebeluşi şi pisici şi am zis că e nevoie de cineva care să vină cu acest conţinut pur comercial, în care lumea să se regăsească. Să fie şi executat corect ca producţie. Eu, până în acel punct, învăţasem tot ce era de învăţat ca să încep chestia asta: să pun camera, să joc, să editez, am învăţat social media. Efectiv, trebuia doar să mai filmez ideile pe care le aveam. Şi aşa s-a întâmplat. A fost combinaţia perfectă: un conţinut bun cu explozia internetului. Toată lumea îşi făcea cont de Facebook, YouTube, Instagram, iar eu eram acolo, pregătit. „Luaţi şi consumaţi dacă vreţi“. Am filmat enorm, am peste 1000 de videouri făcute. Nu a fost un one-hit wonder. Am făcut foarte multe videouri şi constant am încercat să le fac mai bune, din toate punctele de vedere. Am făcut primii bani şi primul lucru a fost să-mi iau o cameră mai bună. Am mai făcut o campanie, două şi mi-am angajat un editor. A fost un proces lung de a-mi creşte constant brandul. 

Primele videouri, primele reacţii negative

Îţi aminteşti primele reacţii?

„Lasă-te!“(râde). Comentariile negative apar încă de la al doilea video pe care îl faci. Au trecut şase ani de atunci şi încă mai citesc comentarii de genul „mai bine lasă-te“, dar uite că nu m-am lăsat şi bine am făcut. Am avut şi norocul de a fi expus foarte repede cu ce făceam pentru că nu erau foarte mulţi astfel de vloggeri pe atunci. Dorinţa mea de a reuşi şi pasiunea erau mari şi a contat faptul că eram primul care făcea mişto de nişte lucruri foarte evidente în societate, prin nişte glume spuse şi jucate bine. Au fost şase ani cu un drum foarte frumos, nu am simţit niciodată presiunea momentului.

A devenit vloggingul o meserie? Tot mai mulţi tineri sunt atraşi de asta.

Cred că nu o poţi numi meserie, dar poţi face şi nişte studii în sensul acesta. Cum am făcut eu, de editare, regie. Eu mi-am legat studiile de execuţia mea profesională, dar cred că mai durează ani buni până se reglementează nişte lucruri şi nişte posibile canale mai clare de distribuţie. Dar e clar că totul se îndreaptă către Internet, care e în continuă dezvoltare. Mi se pare că e într-un moment de maturizare, deoarece acum internetul e plin de comentatori de conţinut.

Există o reţetă a sucesului? O cale scurtă, nişte paşi pe care e musai să-i urmezi?

Nu, nu exită o reţetă, dar sunt nişte ingrediente care, dacă le foloseşti cum trebuie, îţi dau o şansă mai mare de a avea succes. Acum, cum totul e în schimbare, ce a funcţionat la mine acum şase ani nu se mai aplică la un nou vlogger. Dar sunt nişte lucruri care rămân clasice şi anume să fii constant, să munceşti foarte mult, să nu te duci în 200 de direcţii, să fii cu adevărat pasionat. Cumva, sunt clişeele pe care le aude toată lumea, dar sunt adevărate şi funcţionează în continuare tocmai pentru că nu-s mulţi oameni muncitori. Şi tocmai de aceea, dacă tu vii deja cu elementele astea, deja eşti cu un pas înaintea tuturor, dacă nu vrei totul de-a gata şi nu te mulţumeşti cu puţin.

Probabil există şi scopul financiar. 

Să ştii şi că cei care au acest scop au şanse foarte mari să le iasă, pentru că ştiu clar ceea ce vor: bani sau faimă. Şi pentru asta e mult mai simplu decât aşa cum îmi propun eu să fac, şi anume proiecte de pasiune. Cum e „L-a seral“, care pe mine mă costă foarte mult. Dar pentru cei care ştiu clar că vor bani şi sunt dispuşi să facă orice, e foarte simplu, mai ales dacă sunt gata să facă orice compromis, să nu le pese că-şi toarnă nu-ştiu-ce în cap. Pe modelul ăsta. Mereu o să fie cineva de genul acesta. Şi din păcate publicul îţi permite asta. Oamenii consumă chestii din ce în ce mai ridicole din punctul meu de vedere.

Tot ce se întâmplă în jurul nostru e amuzant. Trebuie doar să-ţi ascuţi simţul observaţiei

De unde îţi vin ideile pentru video-uri? Cât de mult pui din propriile experienţe?

Din viaţa de zi cu zi. Trebuie doar să-ţi ghidezi mintea să reacţioneze la lucrurile care se întâmplă în jurul tău. Adică să le vezi, să ai ochii deschişi, să-ţi ascuţi simţul observaţiei. Trebuie să cauţi mereu, să vezi unghiul funny (amuzant) la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Fie că vezi ceva la ştiri, fie că e un trend, fie că e Moş Crăciun, că e Dana Budeanu pe care, de exemplu, toată lumea o share-uieşte acum. Ionuţ Rusu, un alt comediant de pe Internet, a făcut un video în care o imită. Asta înseamnă să iei ce e în trending şi să te legi într-un unghi haios de chestiaa asta. 

Vedetele de televiziune VS vedetele din online

Există diferenţe între vedetele de online şi cele de televiziune?

O diferenţă clară este că publicul nostru se simte mult mai apropiat de noi, cei din online. De exemplu, dacă te văd pe stradă şi te recunosc, au impresia că pot vorbi cu tine aşa cum ar face-o cu un cunoscut de-al lor. Vedetele TV par, în schimb, mai inaccesibile, mai rigide. Poate şi pentru că am crescut cu ideea că eşti „şmecher“ dacă eşti pe TV.

Te recunoaşte lumea pe stradă? Cum reacţionează oamenii când te văd?

Depinde de om, depinde şi de zonă. Când ieşim din Bucureşţi, oamenii sunt mult mai prietenoşi faţă de ţine, Bucureştiul are un vibe aşa de „hmm, nu vin eu să te salut, nu-s chiar atât de fan“ (râde), dar auzi fraze de la chestii faimoase pe care le-ai făcut, în perioada asta e totul despre „L-a seral“. La alte persoane, şi mă refer la cei de vârstă mai înaintată, e despre reclamele cu mine de pe TV şi fac referinţă la ele, depinde de perioadă. Cred că eu sunt diferit în realitate faţă de cum mă percep oamenii. Şi am ajuns, trebuie să recunosc, să-mi placă să nu mai fiu băgat în seamă, să fiu lăsat în pace, din cauza faptului că, odată la 30 de oameni, vine şi o persoană cu care nu ai vrea să vorbeşti, un om lipsit de educaţie, un om arogant, care te abordează greşit. De-aia cred că mi-am şi dobândit aşa o faţă de persoană neabordabilă, adică nu cred că am în public o faţă de „hei, vino să vorbim“. Dar cei cu care am ajuns să vorbesc şi oamenii faini cu care am ajuns să vorbesc mereu au fost foarte OK pentru că sunt foarte sinceri şi mă deschid foarte repede şi încerc să-i ajut cu sfaturi, păreri dacă mi se cer, aşa cum şi pe mine m-au ajutat alţii. 

Cum ai ajuns să colaborezi cu Inna?

Printr-o coincidenţă. Eram în L.A., unde produceam nişte clipuri muzicale, şi ne-am întâlnit la un party acolo. Ea a venit împreună cu managerul ei. Căutau pe cineva să-i ajute. A fost foarte random, având în vedere că toţi trei suntem din aceeaşi zonă şi ne-am întâlnit în L.A. (râde)

Regia, marea provocare

Pasiunea pentru regie a venit tot din facultate? 

Da, eram la facultate în SUA, unde aveam şi un curs de regie de teatru. M-a impresionat foarte tare să pot să pun în scenă viziunea mea de cum ar trebui să joace cineva, de cum ar trebui să se mişte cineva şi am învăţat foarte repede treburile astea. Apoi, în cadrul masterului am început să învăţ mai mult din partea tehnică. E un şoc când înveţi prima oară cum se fac filmele. Dar tu trebuie să ajungi să fii atât de bun ca regizor sau ca producător încât lumea să nu se gândească la lucrurile din spate şi să „trăiască“ produsul. Aşa a ajuns regia provocarea vieţii mele. 

Ai nişte regizori drept model?

Da, sunt mulţi care sunt foarte buni şi care-mi plac, începând cu cei clasici: Scorsese, Spielberg, Tarantino. Dar ce m-a atras cel mai mult pe mine au fost poveştile unor regizori care sunt şi actori. Şi sunt câţiva regizori la care mă gândesc acum: John Favreau, care era un actor de comedie şi care a reuşit la nivelul cel mai înalt. Apoi, Taika Wititi, este hawaian, a început cu nişte filme indie foarte amuzante şi joacă în continuare. A lansat  acum „Jojo Rabbit“, care este filmat de Mihai Mălaimare Junior. El a plecat în L.A. fix în aceeaşi perioadă ca mine. 

Filmul cu vloggeri, cel mai mare succes de box office românesc din ultimele decenii

Spune-mi despre ideea filmului cu gaşca 5Gang. Cum a venit?

Eram în Miami unde filmam „Miami Beach“ la care lucram deja de un an de zile. Ideea mi-a venit pur şi simplu pe platourile de filmare. Eu am fost întotdeauna îndrăgostit de proces, nu neapărat de rezultatul final. Asta îmi place mie la nebunie. Să stau ore întregi pe platou, să găsesc soluţii, să gândim cum facem unele scene, atunci mă simt cel mai împlinit. Mi-am zis că abia acum sunt pregătit pentru debutul regizoral. Îi cunoşteam pe puştii din 5Gang, căci îi reprezint prin agenţia mea, ştiam că sunt super muncitori, că au talent şi că pot să lucrez bine cu ei. Şi mi-a venit ideea generală a filmului, o aveam deja în minte. Trebuia să găsesc o soluţie pentru a-l executa ieftin. Că asta era prima problemă. Nu se mai făcuseră până acum filme comerciale care să facă şi banii înapoi. Aveam echipa potrivită cu care să-l fac aşa că ne-am pus pe treabă. L-am făcut în trei luni. 

Te-ai gândit la succes? 

Eu consider că marketingul unui produs are succes doar dacă produsul e bun. Eu sunt mulţumit de cum a ieşit şi cred că publicul, nu numai cel tânăr, dar şi cel matur, are nevoie de o comedie de Crăciun la care să meargă cu familia, să se simtă bine, să fie cu pilde folositoare tineretului. Eu cred că un părinte ar trebui să-şi ducă copilul să vădă ce se subliniază în filmul respectiv şi care sunt lucrurile pe care ar trebuie să le înveţe, e un pachet complet ce am încercat eu să fac acolo.

Părinţii tăi ce părere au de ceea ce faci? Te susţin sau îţi spun că mai bine te făceai doctor?

Nu, sunt super de acord cu tot ce am vrut eu să fac, sunt super deschişi, m-au susţinut mereu, drept dovadă maică-mea, care a şi apărut în videourile mele. Sper să am şi eu această relaţie şi înţelegere mai departe cu viitorii mei copii. Să le insuflu această libertate de a fi ceea ce vor, de a face ceea ce le place. Căci generaţia părinţilor noştri a venit cu o greutate mare pe umeri şi a fost dificil pentru ei să fie atât de deştepţi încât să nu lase greutăţile şi traumele lor să ne afecteze şi pe noi. N-au avut acces la informaţie, la ideea de libertate, iar faptul că ei au reuşit asta pentru mine e ceva incredibil.

Lecţia generozităţii

Cu ce valori morale ai crescut în sânul familiei? Ce te-au învăţat ai tăi?

Cel mai important a fost sinceritatea şi pentru asta am avut şi de plătit când eram mai mic, de câte ori am minţit. Dar mă bucur că s-a întţmplat aşa, pentru că altfel nu învăţam. Şi mama mi-a insuflat de foarte mic să fiu darnic. Îmi amintesc că atunci când eram foarte mic, mama aduna lucruri de prin casă să le dea celor mai săraci. Şi eu, copil fiind, m-am supărat, i-am zis să nu dea nimic, nici măcar un dop sau ceva de genul ăsta. Să le păstreze pentru mine, pentru atunci când voi fi mare. A doua zi m-a luat la o plimbare şi am văzut un alt copil care căuta mâncare într-un tomberon. Şi atunci mi-a zis că „uite, sunt oameni care nu au nici ce să mănânce, nu crezi că ei au mai multă nevoie de lucrurile alea decât noi?“. Atunci am început să plâng şi i-am zis „dă-le tot, dă-le tot“. Asta a fost o lecţie importantă pentru mine. Mă simt norocos pentru tot ce am şi mi se pare foarte important să dau mai departe.

Cum a fost copilăria ta? 

E greu să răspunzi la întrebarea ce fel de copil ai fost pentru că ţi se spune ce fel de copil ai fost şi părinţii nu-s mereu obiectivi. Dar din ce aud, am fost mereu un copil foarte fericit, foarte vesel. Nu ştiu unde s-a pierdut fericirea... (râde). Iar părinţii mei au fost foarte deschişi la minte, mi-au dat libertatea de a dezvolta latura asta amuzantă a mea, de a face glume. Au avut grijă să ne ghideze tot timpul, pe mine şi pe fratele meu, au avut grijă să nu ne lipsească nimic şi le sunt recunoscător pentru toate sacrificiile lor. Cred că regretăm cu toţii momentele din copilărie, după ce ne maturizăm, când eram forţaţi să dormim la prânz sau când nu aveam obligaţii prea mari. Aşa că dacă eşti un copil care citeşte acest interviu, să ştii că ar trebui să te bucuri de perioada asta! 

Matei Dima, cel mai cuminte dintre copii

Îţi aminteşti vreo năzbâtie mare pe care le-ai făcut-o părinţilor?

Poate nu mă crezi, dar am fost  un copil cuminte. Cea mai mare năzbâtie a fost poate când am minţit cu nişte note. Altfel, n-am făcut alte lucruri pentru că am avut mereu respect faţă de ei şi multă încredere. N-am simţit niciodată nevoia de a face ceva nebunesc, să fiu rebel. Întotdeauna am simţit că orice aş face, pot să merg la ei, să vorbesc cu ei, să le spun prin ce trec.

Ce meserii au părinţii tăi?

Tata este inginer şi mama asistentă medicală. 

Matei Dima alături de mama lui, „BRomama“, aşa cum au alintat-o fanii vloggerului FOTO Facebook BRomania 

La şcoală cum erai? Genul tocilar sau mai degrabă cel popular?

La mine a fost o combinaţie. Eram tocilar, dar nu aveam note mari. Eram popular, dar nu chiuleam şi nu fumam, eram o combinaţie între cele două cumva. Cred că asta m-a făcut special în contextul acela. Eu am fost susţinut şi ajutat foarte mult şi de profesorii din generală, din liceu, facultate, masterat. Au existat mulţi oameni care au văzut potenţialul din mine şi am fost încurajat să-mi dezvolt latura creativă. Nu ştiu dacă acum toţi profesorii se preocupă să insufle încredere în elevi atunci când le descoperă o abilitate, dar la mine aşa a funcţionat. 

Fericirea, work in progress

Ziceai că fericirea din copilărie s-a pierdut pe undeva. Cum o duci acum cu fericirea?

N-am avut grijă să mă ocup şi de mine în anii ăştia şi m-am ocupat mai mult de ce am crezut eu că trebuie să ofer lumii. Scopul meu după aceste două filme (n.r. „5Gang The Movie“ şi „Miami Beach“) este să-mi aloc mai mult timp pentru mine. Adică sunt foarte mulţumit unde am ajuns din punct de vedere profesional şi vreau să mă ocup mult mai mult de ce înseamnă inteligenţă emoţională, relaţii cu oamenii etc. Vreau să mă ocup mai mult de viaţa personală aşa cum aş face-o cu un proiect. Că am avut destui ani de golăneală şi cred că aici e o sursă bună de fericire. Şi vreau să petrec mai mult timp cu familia. Să stăm să ne uităm la meciuri, să mergem în vacanţă etc. Fericirea mea e în lucru, cumva. 

Dacă s-ar face un film despre viaţa ta, cine ar fi regizorul?

Ar fi foarte tare să-l regizeze Tarantino, pentru că viaţa mea parcă e un Picasso din ăsta, din care nu înţelegi nimic şi mai depinde mult şi de starea mea de spirit. Am fost un om atât de diferit în atât de multe momente, încât Tarantino, care nu respectă timpul niciodată şi are mood-uri foarte diferite şi şocuri majore, cred că l-ar face foarte drăguţ. Dar sper să nu mor în el, că el îşi oamoară personajele (râde).