INTERVIU Cabral: „La prima apariţie TV, nu mai aveam nicio temere, eram în România de 20 de ani. Ştiam că lumea o să-mi zică «cioroiule», «maimuţ㻓

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabral a povestit că a trecut de primul casting tocmai pentru că era mulatru, însă între timp lucrurile s-au schimbat FOTO Pro TV
Cabral a povestit că a trecut de primul casting tocmai pentru că era mulatru, însă între timp lucrurile s-au schimbat FOTO Pro TV

Debutul emisiunii „Ce spun românii“ îl aduce, încă odată, pe Cabral în atenţia publicului telespectator. Înainte ca Pro TV să dea startul noii emisiuni-concurs, „Adevărul“ a stat de vorbă cu simpaticul prezentator, care ne-a povestit totul despre noul său proiect, despre cum vede el televiziunea, dar şi despre copilăria cu un singur părinte biologic.

Cabral este „tipul acela simpatic de la televizor“ pe care îl ştim cum toţii. De altfel, aşa se descrie şi el: „Lumea mă ştie drept ăla simpaticul, cu care vrei să râzi, să mai faci o glumă“. Recunosc, mi-am imaginat adeseori un interviu cu Cabral şi mi-am făcut o grămadă de scenarii în cap. Ştiam că este un tip deschis, dar, totuşi, care este limita? Din secunda în care a intrat pe uşă, însă, mi-a dispărut orice emoţie. Am simţit că interviul avea să decurgă asemenea unei discuţii între doi prieteni, care s-au întâlnit la o cafea – în cazul nostru, apă plată. Şi aşa a şi fost.

Glumeţ, autoironic şi mereu cu zâmbetul pe buze, Cabral a ajuns în industria mass-media, din care face parte de 18 ani, printr-o întâmplare. Dacă la început a fost vorba de pura pasiune pe care prezentatorul o are pentru „utilajele cu motoare şi roţi“, timpul a transformat pasiunea în meserie, iar meseria în carieră. După atât de mult timp petrecut în spatele camerelor de filmat, el a învăţat că omul alege numai ceea ce vrea şi că „nu poţi învăţa pe nimeni nimic“. Dar oare cum arăta lumea pentru Cabral la începutul carierei sale? L-a ajutat faptul că este mulatru să treacă de primul său casting? A avut de suferit din această cauză? La toate aceste întrebări, dar şi la multele altele, Cabral a răspuns într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“.

„Adevărul“: Azi va debuta show-ul „Ce spun românii“. Este o emisiune-concurs, o competiţie între două familii. Povesteşte-mi mai multe despre acest proiect.
Cabral: Mecanismul emisiunii este extrem de simplu. Povestea este împărţită în două: prima parte, cea pe care publicul nu o vede, este demersul nostru de a întreba o sută de români mii de întrebări. Am avut seturi de câteva mii de întrebări pe care le-am adresat unor seturi de câteva sute de români, cât mai diversificaţi din punct de vedere geografic, economic, educaţional. Am vrut să acoperim cât mai mult. Suta asta de români evident că ne-a dat câteva mii de răspunsuri pentru fiecare întrebare. Asta înseamnă că am putut face un top al celor mai populare răspunsuri la fiecare întrebare. De exemplu, dacă la întrebarea „La ce oră te trezeşti dimineaţa?“, cei mai mulţi români au spus ora 09.00, atunci cel mai popular răspuns este ora 09.00. Familiile care intră în concurs trebuie să răspundă la întrebări cât mai aproape de ce au spus românii. Nu e vorba de răspunsuri corecte sau răspunsuri greşite, nu există aşa ceva, dar nu răspund cum îmi vine mie, trebuie să mă gândesc mereu la ce au spus românii. Şi toată treaba asta se întâmplă contra-cronometru. Au foarte puţin timp la dispoziţie şi, evident, că de-aici ies nişte răspunsuri…Doamne fereşte (Râde).

Este un proiect conceput de voi sau este un format internaţional?
Este un format internaţional, care merge de 40 de ani în SUA. E un proiect foarte răspândit şi foarte popular afară. Dacă o să meargă sau nu la noi, nu ştiu. Ca în orice proiect există un risc şi sunt şanse să nu meargă. Noi zicem că sunt şanse mari să meargă, însă publicul va decide. „Ce spun românii“ este probabil una dintre cele mai curate emisiuni care s-a făcut la noi de mulţi ani încoace. Nu se ceartă nimeni cu nimeni, familiile participante au ajuns să se felicite reciproc. Nu se folosesc cuvinte urâte, atitudinea este cea mai plăcută şi cea mai caldă, nu urlă nimeni, nu se ia nimeni de păr.

Dar cred că joci şi tu un rol important în crearea acestei atmosfere.
Probabil că am şi eu ceva de spus în povestea asta. În acelaşi timp, însă, e o muncă de echipă. Echipa noastră a muncit mult să găsească familii, pentru că este foarte greu să găseşti o familie care să mai aibă şi patru membri şi să fie pe bune familie, nu să aducă un amic, un vecin, o rudă. Avem unchi, bunici, surori, mame, taţi, fini, naşi, e o nebunie. Faza cea mai tare e că eu nu sunt foarte bun la gradele de rudenie. Dacă e mai mult de soră şi văr, dar şi la văr trebuie să mă gândesc bine, e cumva cumătru de cuscru vitreg, iese o nenorocire. Şi, evident, „căpitanul“ trebuie să prezinte restul echipei: „El e unchiul vărului mamei naşei mele de căsătorie…“ Zic…cine o fi…OK. Iar echipa verifică prin acte dacă sunt rude. Este genul de proiect care, dacă te prinde, râzi de nu mai poţi de dialog şi de înşiruirea de întâmplări, care nu au neapărat o logică, dar au un ritm. E cel mai simpatic atunci când oamenii răspund unor chestiuni simple sub presiune. De exemplu: „Ce-ţi place cel mai mult la o zi întunecată?“. „Faptul că e soare“. După aceea, (concurentul – n.red.) face ochii mari şi se gândeşte: „Aoleo, ce-am zis…“. Ăsta este amuzamentul, iar amuzamentul vine din chestiile mici. Ştii, Don’t run for the ha-ha. Degeaba te străduieşti să faci o emisiune funny când nu este cazul. Mai sunt şi unele familii foarte sobre. Eu le zic mereu, înainte de emisiune, să se distreze, iar ei, foarte serioşi: „Da, ne vom distra“. Şi ajung în emisiune, unde râd de crapă.

cabral bobonete foto pro tv

Cabral a prezentat, alături de Mihai Bobonete show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“ FOTO Pro TV

Ai lipsit o vreme de pe micul ecran, dar ai revenit în forţă. Ai prezentat „Sunt celebru, scoate-mă de aici“, iar acum urmează „Ce spun românii“. Cum vezi tu televiziunea? Este mai mult decât un loc de muncă, pentru tine?
Este o întreprindere. E greu să dai o definiţie după 18 ani, foarte greu. Evident că este un loc de muncă, că de aici vin şi nişte bani.

Dar bănuiesc că este şi o pasiune, fiindcă altfel, cum ai fi rezistat atât de mult timp?
Ştii cum e cu pasiunea asta, dacă vrei, îţi iei o cameră video şi te înregistrezi, îţi faci o emisiune a ta, la tine pe blog sau pe vlog şi ţi-ai făcut pasiunea. Dar e impropriu spus că este un loc de muncă, pentru că aici sunt toţi prietenii mei. Activând şi muncind de atâţia ani în domeniul acesta, 95% dintre prietenii mei sunt din domeniul acesta, iar atunci, domeniul mi-e şi familie, sunt şi rude aici. Fodor, de exemplu, mi-e naş, Irina a lui Fodor lucrează la Măruţă, ne este naşă, Bartoş mi-e prieten, ăla mi-e prieten, ăla mi-e prieten. Eu o simt ca pe o mare familie, dar dacă ies în ziar sau la televizor şi spun că suntem o mare familie, nimeni nu mă crede.

Ţi-a aduci aminte debutul tău în televiziune?
Da, pe stradă erau încă dinozauri (Râde). Eu am început cu o emisiune auto. Am început-o din pasiune, eram înnebunit şi sunt în continuare înnebunit după utilaje cu motoare şi roţi. Acolo a fost doar pasiune, nu era cu bani, cel mai mult conta să ne placă nouă, dar apoi a evoluat. În afară de meteo, le-am făcut pe toate. Am făcut ştiri, divertisment, emisiuni-concurs, emisiuni de aventură, emisiuni de sporturi extreme, le-am făcut pe toate.

Aşa este, ai prezentat emisiuni, dar ai jucat şi în telenovele şi filme. Unde te simţi cel mai bine?
Acasă (Râde). Cred că în calitate de prezentator, de gazdă.

Cabral FOTO Pro TV

cabral foto pro tv

Care era cea mai mare temere a ta, la vremea respectivă?
Nu mai aveam nicio temere, deja eram în România de 20 de ani. Ştiam că lumea o să-mi zică „cioroiule“, „maimuţă“, o să-mi zică toate vorbele pe care deja le auzisem de milioane de ori. Nu aveam nici aşteptări foarte mari, dar nu aveam nici frici. În momentul în care am făcut emisiunea asta auto – eu am fost foarte mulţumit de ea, pe vremea aia, eu conduceam o Dacia Break, iar, la emisiune ajungeam să conduc maşini de 40 sau de 50 de ori mai scumpe decât a mea, era un vis - , dar frici nu au fost. Şi nici aşteptări.

Dar acum? Te temi de ceva anume?
Ştii cum e, o să vedem la sfârşit dacă am greşit. E foarte urât să trăieşti cu teama în suflet şi mi se pare trist. Te temi ba de una, ba de alta. Eu mă tem că nu o să aibă emisiunea („Ce spun românii“ – n.red.) succes. În acelaşi timp, îmi dau seama că nu mai ţine de noi, noi am făcut tot cât am ştiut de bine. Decorul, familiile, întrebările, pe toate le-am ales cât am ştiut de bine. Eu am prezentat cât am ştiut de bine şi am dus emisiunea acolo unde ştiu că trebuia dusă. S-a întâmplat ceva foarte mişto: pentru formatele internaţionale, care se cumpără, vine în platou un flying-producer, adică producătorul pe care cei care deţin licenţa emisiunii îl trimit la tine în zbor să verifice dacă tu te ţii de ce ai de făcut. De obicei, el face o listă interminabilă cu chestii care nu-i convin. Este întotdeauna un „bau-bau“, pe care nu-l iubeşte nimeni şi care nu vine decât să critice, că asta e meseria lui. Dar nu zice fă aia sau fă asta, el spune doar ce nu este conform formatului. Cel care a venit la noi, Howard (un britanic născut în SUA) nu a zis nimic cinci zile, cât a stat aici. După ce a plecat, a dat un e-mail cât toate zilele. Nu ştiu câţi bani ar fi trebuit să-i dăm omului ca să ne laude în halul ăla. Ne-a spus că totul - lumini, decor, sunet - arată incredibil pentru un prim sezon, că prezentatorul a înţeles foarte bine ce are de făcut şi conduce discuţia exact acolo unde trebuie. Citeam şi mă gândeam că ăstuia i-a scris vreunul de-al nostru e-mail-ul şi l-a ameninţat cu moartea să-l trimită (Râde). Puncte rele nu a avut. Ne-a zis că la noi a fost prima emisiune care a ieşit aşa de bine din start, iar el a văzut acest format în nu ştiu câte ţări. Eu sunt un om de direct, nu-mi place emisiunea înregistrată şi am vorbit cu echipa să filmăm totul în regim de direct, am avut doar două pauze publicitare. Dacă eu dau o bâlbă, mi-o asum, mergem mai departe. Ce este, aia să fie şi ne asumăm cu toţii. Este un fior al directului. Ai zis ceva pe post s-a dus aţă până la cel de acasă, iar el te va judeca pentru ce ai scos pe gură. Dar când se întâmplă în direct să te duci la vale, te duci până jos. Lui Howard nu i-a venit să creadă.

Cabral: „Este o întâmplare că fac televiziune“

Dacă nu ai fi făcut televiziune, ce altceva ai fi ales?
E o întâmplare că fac televiziune. Eu acum, bătrân şi obosit fiind, mă uit în urmă şi-mi dau seama că în momentul în care te apuci de ceva, dacă e ceva care are legătură cu ce-ţi place ţie şi-l faci cum trebuie, îţi faci o carieră. Cum a fost la mine cu maşinile. Dacă nu era televiziunea, poate era ceva legat de maşini sau probabil că era ceva legat de scris. Toată viaţa este construită pe alegeri şi, în funcţie de alegerile pe care le luăm, aşa mergem mai departe în viaţă. La un moment dat, eu am ales să fac o emisiune auto, cu nişte zăpăciţi şi fără bani. Aşa mi-am ales cariera. Poate că dacă m-aş fi uitat la bani, n-aş mai fi avut acest drum şi nu făceam treaba asta.

Toată viaţa este construită pe alegeri şi, în funcţie de alegerile pe care le luăm, aşa mergem mai departe în viaţă. La un moment dat, eu am ales să fac o emisiune auto, cu nişte zăpăciţi şi fără bani. Aşa mi-am ales cariera. Poate că dacă m-aş fi uitat la bani, n-aş mai fi avut acest drum şi nu făceam treaba asta Cabral, realizator TV

Este vorbă care spune: „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi la alţii“. Ce schimbarea ai face tu în televiziune, dacă ai putea?
Niciuna. Atunci când se apucă să critice o emisiune, oamenii refuză să înţeleagă că televiziunea este făcută de public. Nouă ne place să credem că televiziunea trebuie să facă ceva astfel încât să deştepte omul. Poate că omul nu e prost. Poate că omul nu trebuie deşteptat. Poate că omul este acolo unde vrea el să fie. Este ca şi cum ai opri toată muzica din lume şi ai zice, bun, de acum încolo singura muzică adevărată, cultă şi elegantă este muzica simfonică. Nu, este greşit. Fiecare ascultă ce muzică găseşte el de cuviinţă. La fel e şi la televizor – dacă omul are chef să se uite la ce dă Măruţă, se uită la ce dă Măruţă. Dacă omul are chef să se uite la „România, te iubesc“, se uită la „România, te iubesc“. Dacă omului nu-i place, nu se uită deloc.

Atunci când se apucă să critice o emisiune, oamenii refuză să înţeleagă că televiziunea este făcută de public. Nouă ne place să credem că televiziunea trebuie să facă ceva astfel încât să deştepte omul. Poate că omul nu e prost. Poate că omul nu trebuie deşteptat. Poate că omul este acolo unde vrea el să fie Cabral, realizator TV

Totuşi, pe de altă parte există şi voci care susţin că televiziunea face ceea ce cere telespectatorul.
Este cumva o interdependenţă, pentru că, dacă oamenii ar cere direct, ar cere probabil mult mai puţin şi, în acelaşi timp, mult mai mult. Nu este un public făcut din acelaşi aluat, care se îmbracă la fel şi care gândeşte la fel. Există emisiuni pentru unii şi emisiuni pentru alţii. „Omul care aduce cartea“ probabil că nu o să se înţeleagă stând la o discuţie academică cu cel care se uită la o emisiune mondenă, de scandal. Dar poate că oamenii ăia, dacă se întâlnesc într-o parcare subterană inundată, se ajută unii pe alţii să iasă de acolo. Până la urmă, televiziunea, şi aici nu vorbesc despre televiziunea publică, este doar un instrument de entertainment, exclusiv. Unora le place să spună că televiziunea trebuie să facă şi educaţie. Greşit. Ne-ar plăcea să facă educaţie – şi mie mi-ar plăcea să pun copilul la televizor şi să i se bage cultură cu forţa în urechi –, dar nu pentru asta a fost făcută televiziunea. Televiziunea comercială, cu emisiuni murdare sau curate, urâte sau frumoase, din punctul de vedere al diferitelor categorii de public, este făcută pentru a face bani. Şi mie mi-ar plăcea ca toate televiziunile să se apuce de cultură şi să avem doar emisiuni în care oamenii nu se înjură şi nu se bat. Televiziunea nu e făcută pentru mine şi nici pentru tine. Televiziunea este făcută pentru noi toţi. Eu am mulţi prieteni care nu au televizor şi de aceea cred că povestea asta cu ce ar trebui să facă televiziunile e exact ca pe vremuri, când nu ştiu ce scriitor trebuia cenzurat pentru nu ştiu ce. Nu, nu trebuie cenzurat. Unii îşi arogă dreptul de a cenzura în numele binelui şi-n numele a „ştiu eu ce e mai bun pentru voi“. Nu, nu ştii.

Televiziunea comercială, cu emisiuni murdare sau curate, urâte sau frumoase, este făcută pentru a face bani. Şi mie mi-ar plăcea ca toate televiziunile să se apuce de cultură şi să avem doar emisiunii în care oamenii nu se înjură şi nu se bat. Televiziunea nu e făcută pentru mine şi nici pentru tine. Televiziunea este făcută pentru noi toţi Cabral, realizator TV

Faci parte din industria mass-media de 18 ani. Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învăţat în acest timp?
Am învăţat că omul, până la urmă, alege ce vrea. Noi avem pretenţia că, dacă dăm ceva cuiva şi-l învăţăm, o să-i placă, dar nu. Nu înveţi pe nimeni nimic. Omul se va uita numai şi numai la ce-i place lui.

În emisiunile pe care le prezinţi eşti mereu cu zâmbetul pe buze. Cum treci peste perioadele dificile din viaţă?
Râd cu gura până la urechi (Râde). Dacă plângi, nu te ajută la nimic. Sunt uşor imbecil şi optimist. Doar un imbecil poate fi optimist fără niciun motiv, aşa că măcar îmi asum asta.

Cabral FOTO pro TV

Ce te face cel mai fericit om pe lumea asta?
Fiică-mea, nevastă-mea, prietenii, familia, câinele, casa şi…oamenii, în general.

Dar te consideri un om împlinit?
Aici îmi ceri definiţia fericirii…

Nu, nu-ţi cer definiţia fericirii. Te întreb doar dacă te consideri un om împlinit.
Ba da, îmi ceri definiţia fericirii. A fi împlinit înseamnă a fi un om mulţumit. Un om mulţumit cu ce i se întâmplă este un om fericit. Eu sunt fericit.

Este ceva ce îţi doreşti mult să faci, dar nu ai avut ocazia până acum?
Da. Să plec într-o călătorie în jurul lumii vreme de cinci ani. Zece ani. Nu, fă-i 15 ani, să fie bine.

Cabral: „M-a marcat, de fiecare dată, câte o manifestare a oamenilor din jurul meu“

Povesteşte-mi, te rog, o întâmplare din viaţa ta care te-a marcat.
„Marcat“ poate fi pozitiv sau negativ. Eu cred că fiecare întâmplare prin care trecem, chiar dacă o conştientizăm sau nu, ne marchează, cumva ne modifică, cu mult sau cu puţin. Ce m-a marcat pe mine a fost de fiecare dată câte o manifestare a oamenilor din jurul meu. M-a marcat naşterea fiică-mii…sunt foarte multe şi, în acelaşi timp, nu sunt afară dintr-o scală ca să spui „da, domne, uite, chestia aia m-a marcat“. Ştiu că aici ar trebui să bag un text de PR, să povestesc o chestie foarte mişto, să rămână aşa o chestie filosofică (Râde). Dar, eu cred că lucrurile astea sunt, în acelaşi timp, şi intime, şi foarte greu de conştientizat la adevărata lor valoare. În timpul şcolii generale, diriga a vorbit cu ai mei, pentru că îi zisesem eu că vreau să dau la Liceul Militar, ca să mă lase în pace cu întrebările – colegul meu dădea acolo şi am zis şi eu la fel – şi a fost un vuiet din ăsta general, aoleo, nenorocire, eu nu eram făcut pentru aşa ceva. A fost o întâlnire cu mama, cu tata, cu diriga şi eu eram total senin: „Dar cine vrea să dea la Liceul Militar?“. I-am spus aşa că mă tot bâzâia la cap cu „unde dau, unde dau“ . O chestie care pare foarte importantă la un moment dat, e, de fapt, zero.

Şi până la urmă la ce liceu ai dat?
La Liceul Teoretic Decebal, fostul Industrial 18. Liceu cu predare în limba franceză. Acum e nebunul naibii, e Doamne fereşte. Soră-mea a făcut acelaşi liceu ca mine.

Cabral: „Tatăl meu este Mircea Boldea. Alexandre Ibacka este un domn. Nu am de ce să-i iert“

Hai să facem o călătorie în timp, până la perioada copilăriei tale. Ai fost părăsit de tatăl tău la doar două săptămâni după ce te-ai născut. Nu este uşor să creşti fără un părinte.
Am crescut doar până la şase ani fără un părinte, după aceea mama s-a recăsătorit cu un băiat foarte mişto (Mircea Boldea – n.red.), care m-a crescut la fel de bine pe cât aş vrea şi eu să o cresc pe fiica mea.

Ai fost apropiat de tatăl tău adoptiv, Mircea Boldea.
Da, şi sunt, în continuare, foarte apropiat de el. El e tatăl meu.

Dar pe tatăl tău natural, Alexandre Ibacka, de câte ori l-ai văzut în viaţă?
De vreo patru ori. Ultima oară a fost acum trei ani.

Fiica ta l-a cunoscut pe tatăl tău? Se înţeleg?
Da, s-au cunoscut. Cultura africană este, pentru mine şi pentru noi, cei crescuţi în Europa şi în România, una dezechilibrată, pentru că acolo băieţii sunt mai importanţi. Tatăl familie este Luna, cerul, Soarele şi Pământul şi când el zice ceva, mările se despart şi vacile cad jos, late moarte, cu ochii daţi peste cap. Fiică-mea este obişnuită să răspundă, că aşa am obişnuit-o şi încurajat-o eu, când ei i se spune ceva şi ea ştie că acel lucru nu e corect, ea este datoare să spună, că aşa a fost crescută, că nu este bine, nu este corect. În momentul în care Alexandre i-a zis să facă aia şi ea i-a zis că nu-i bine şi că nu face, el repede, că o spune lui taică-său. „Păi, spune-mă, că o să râdă de tine“, i-a spus fiică-mea. Şi în momentul în care el mi-a zis, eu am început să râd, iar el a fost şoc şi groază. „Păi dacă eu zic..“…păi dacă tu zici, o fi aşa la tine în cartier, la noi nu e aşa, calmează-te. Au o relaţie frumoasă, o relaţie bună, dar sunt două culturi complet diferite.

Spuneai că pentru tine tatăl tău este un străin. Care este relaţia dintre voi în momentul de faţă?
El e un domn pentru mine. Relaţia noastră e aceeaşi, adică vorbim ocazional. Eu am un tată, el e un domn.

Ai reuşit să-ţi ierţi tatăl pentru că te-a părăsit?
Nu am de ce să-i iert. E decizia lui, viaţa lui, eu am viaţa mea, treburile mele. Eu cred că nimeni nu este dator să facă nimic, fiecare face ce îl taie capul şi, la un moment dat, vom fi judecaţi pentru asta. Ne judecăm singuri, ne judecă Cel de sus…sau poate nu ne judecă nimeni. Mie-mi convine, că şi aşa am făcut multe greşeli (Râde).

Ţi-a spus vreodată că-i pare rău că v-a părăsit, pe tine şi pe mama ta?
Nu am avut discuţiile astea, nici nu m-a interesat.

Cabral FOTO Pro TV

Cabral FOTO Pro TV

Dacă te-ar căuta acum şi ţi-ar spune că îi pare rău pentru că n-a fost lângă tine atât de mult timp, cum ai reacţiona?
Aş spune OK, cum zici tu. Cât timp n-am nicio supărare, nicio ură, nu aş avea ce să zic. Eu consider că este o poveste încheiată, eu am avut o copilărie foarte frumoasă, am avut mamă, am avut tată, am avut soră, am avut prieteni. Nu am o apăsare din punctul acesta de vedere. Până la urmă, toate lucrurile care mi s-au întâmplat m-au făcut să fiu aşa cum sunt.

Când aveai 13 ani, tatăl tău s-a întors în România şi a vrut să te ia cu el în Congo. Nu te-ai dus. De ce?
Pentru că-mi plac mai mult câinii vagabonzi decât crocodilii (Râde). Aveam familia aici, o aveam pe mama, îl aveam pe tata, o aveam pe soră-mea, care atunci avea cinci ani. Eu am crescut-o, am stat cu ea, ai mei au făcut sport de performanţă amândoi şi au tot fost plecaţi. Eu am stat cu soră-mea, soră-mea albă, Georgiana. Eu aveam aici familia, prietenii, lumea mea era aici, ce să caut eu în Congo să călăresc crocodili.

Povesteşte-mi mai multe despre mama ta, Argentina.
Mama m-a bătut (Râde). Mama m-a bătut, să ştii, dar avea şi de ce săraca. Mama a fost vicecampioană europeană de Kickboxing Full Contact şi vicecampioană mondială la acelaşi sport. E munteancă gagica, de undeva de pe lângă Buzău. Un tanc de femeie, leoaică, a fost foarte, foarte frumoasă când era tânără şi, în acelaşi timp, extrem de decisă şi o tocilară. Şi pentru că ea a fost tocilară s-a chinuit să mă facă şi pe mine la fel.

Şi a reuşit?
Nu. Am reuşit să învăţ limba română aşa cum trebuia şi, dacă eu acum vorbesc şi scriu cât de corect o fac, se datorează ei. A fost o femeie teroristă pe treaba asta. Bunicul a fost preot şi m-a învăţat, iar mama mi-a zis că dacă vorbesc vreodată greşit sau fac vreo strâmbă în scris, un acord greşit, trece cu mine prin pereţi. O femeie foarte mişto, mama.

Cabral: „Nu am fost marginalizat, am fost discriminat“

Ai simţit vreodată că eşti marginalizat din cauza faptului că eşti mulatru?
Dar nu am fost marginalizat, am fost discriminat (Râde). Ştii care e chestia, în România, noi fugim de lucrurile astea, dar ele se întâmplă tot timpul. Sunt discriminaţi şi negri – ăia 15 care sunt –, sunt discriminaţi, uneori, şi ţiganii, sunt discriminaţi şi ăia mici şi ăia mari, sunt discriminate femeile, sunt discriminaţi graşii, persoanele cu handicap. Lucrurile astea se întâmplă şi le vezi în fiecare zi dacă vrei să ai ochi. Noi ne facem că nu există, cum se întâmplă de mult timp, şi atunci mergem mai departe, că aşa-i la noi.

Te-au afectat lucrurile astea? Cum le-ai depăşit?
Dacă întrebi un psiholog, el o să explice că sigur m-au afectat. Eu nu zic nici da, nici nu, probabil, dar nu ştiu să-ţi spun dacă din cauza asta s-a întâmplat asta. Adică nu mă dezbrac în fundul gol şi plec noaptea pe la Universitate pentru că m-a afectat faptul că am fost discriminat. Nu ştiu care sunt resorturile pe care le-a pornit, dacă le-a pornit povestea asta. Pentru mine a fost normal. După ce mi-au strigat primele câteva mii de oameni „negrule“, „cioroiule“, eram obişnuit cu ideea că vor mai striga câţiva. Dar niciodată toţi, ba chiar foarte puţini. Eu nu am spus niciodată că negri sunt discriminaţi. Am spus că există o parte mică dintre ai noştri care fac treaba asta, dar, per ansamblu, România este o ţară extrem de primitoare şi de caldă, şi chiar dacă, de multe ori, vorbele spun nişte lucruri, faptele în sine sunt mult mai prietenoase decât par.

După ce mi-au strigat primele câteva mii de oameni „negrule“, „cioroiule“, eram obişnuit cu ideea că vor mai striga câţiva. Dar niciodată toţi, ba chiar foarte puţini. Eu nu am spus niciodată că negri sunt discriminaţi. Am spus că există o parte mică dintre ai noştri care fac treaba asta, dar, per ansamblu, România este o ţară extrem de primitoare şi de caldă, şi chiar dacă, de multe ori, vorbele spun nişte lucruri, faptele în sine sunt mult mai prietenoase decât par Cabral, realizator TV

Cabral: „Pentru fiecare om care mi-a zis „cioroiule“ au fost alţi 15 oameni mişto care mi-au zis «bă, ce simpatic eşti, eşti dat cu ciocolată»

Dar acum, că eşti o persoană publică, toată ţara te ştie, ţi se mai întâmplă să ţi se adreseze astfel de apelative?
Nu prea, că acum lumea mă ştie drept ăla simpaticul, cu care mai vrei să râzi, să mai faci o glumă, dar este irelevant. În acelaşi timp, dacă iese o bătaie undeva între zece oameni, în momentul în care vrei să povesteşti, zici: „Băi, era ăla piticul cu părul ţepos în cap, era ăla negru, era chinezul…“, adică, de multe ori, discriminarea pe care o acuză ai noştri nu este o discriminare reală, este o subliniere a trăsăturilor pe care oamenii respectivi le au. Am avut de suferit? Probabil. Acum, când mă uit în urmă, mă uit cu supărare şi nervi? Sub nicio formă. Pentru fiecare om care mi-a zis „cioroiule“ au fost alţi 15 oameni mişto care mi-au zis „bă, ce simpatic eşti, eşti dat cu ciocolată“, şi atunci, nu ai de ce să te superi.

Cum e să fii vedetă de culoare în România?
Eu nu sunt vedetă, sunt o persoană cunoscută. Este simpatic, lumea te recunoaşte, iar eu am şi avut grijă să nu mă bag în fel de fel de scandaluri şi certuri. Oamenii, atunci când mă văd, mă asociază cu fel de fel de momente plăcute din viaţa lor, cu emisiuni simpatice la care am fost, chestii cărora lor le-au fost pe plac şi atunci şi reacţia lor este pe măsură. De obicei, oamenii când mă văd, zâmbesc. Am şi cunoştinţe din televiziuni  care fac altfel de emisiuni şi care nu sunt întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze. Acum, discuţia cu persoană publică de culoare, nu ştiu dacă este neapărat relevantă, pentru că, uite, mi s-a spus că eu sunt în televiziune pentru că sunt negru. E normal să gândeşti treaba asta şi are un miez de adevăr, dar e vorba doar de prima jumătate de an în care eşti în televiziune.

Cum adică?
S-ar putea ca, la un moment dat, un producător să zică: „Băi, dacă aş avea un prezentator negru într-o ţară de oameni albi, ar fi foarte tare“. Şi probabil că l-a început este foarte tare. Dar una este să treci de un casting pentru că eşti negru, alta e să te apuci de o emisiune pentru că eşti negru şi alta e să treacă anii peste tine şi să fii în continuare în TV. Dacă eşti negru şi te ţine de maimuţă înseamnă că e o producţie de milioane de dolari, care nu se bazează pe nimic, ori dacă eşti negru, dar nu aia te ţine acolo, este faptul că eşti profi şi te ţii de treabă. Se poate spune  – eu nu mă ascund de asta – că am trecut de primul casting în televiziune pentru că sunt negru. S-ar putea să mă fi ajutat treaba asta. Dar după aia, că am rămas, nu a mai avut nicio legătură cu culoarea, nici cu înălţimea, nici cu greutatea sau mai ştiu eu ce. A avut legătură directă întotdeauna cu cât am ştiu să fac, cât de bine mi-am văzut de treaba mea, cât de mult am muncit. Eu nu fug de întrebări şi nici de acuzaţii.

Se poate spune că am trecut de primul casting în televiziune pentru că sunt negru. S-ar putea să mă fi ajutat treaba asta. Dar după aia, că am rămas, nu a mai avut nicio legătură cu culoarea, nici cu înălţimea, nici cu greutatea sau mai ştiu eu ce. A avut legătură directă întotdeauna cu cât am ştiu să fac, cât de bine mi-am văzut de treaba mea, cât de mult am muncit Cabral, realizator TV

Ce mai fac fetiţa şi soţia ta? Inoke locuieşte în prezent cu tine şi cu Andreea sau cu Luana?
Sunt foarte bine amândouă. Inoke stă la Luana, nu sucim copilul pe drumuri, să faci şi aşa, şi aşa este o alegere nefericită, mai ales că ea merge în fiecare zi la şcoală. Copilul trebuie să aibă ritmul lui. Se duce la şcoală, la meditaţii, la sală, la înot, are foarte multe extra-curriculare, am terorizat-o, săraca. Anul acesta, de fapt, am lăsat-o mai moale, pentru că era obosită de nu-ţi poţi închipui şi unde o puneai, acolo adormea. Bine, ei îi plăcea, nu a făcut niciodată nimic cu forţa, dar era foarte obosită şi i-am mai tăiat din activităţi.

image

Dar chiar dacă stă cu Luana, tu petreci mult timp cu ea.
Eu petrec timp cu ea cam în fiecare zi, atunci când nu sunt la filmări, încuiat în studio, dar chiar şi acum la filmări, ea venea la mine la studio. Mâncam împreună, mai stăteam de vorbă, întotdeauna ne vedem şi suntem nu ştiu...că dacă zici apropiaţi sau foarte apropiaţi e o diferenţă care are altă rezonanţă în capul fiecăruia. Suntem cum cred că ar trebui să fie un tată şi o fiică.

Vă gândiţi să vă măriţi familia, tu şi Andreea?
De gândit, te gândeşti la toate, te gândeşti şi la a deveni milionar şi la a pleca în lume în acea călătorie de 15 ani. Da, luăm şi asta în calcul, dar nu e nicio grabă. Eu sunt tânăr, sunt frumos, am un trup perfect (Râde), se poate întâmpla oricând.

Care a fost experienţa ta de la concertul Robbie Williams? Care au fost plusurile şi minusurile?
Am avut o experienţă comună cu ceilalţi, doar că, unu la mână, îmi place să văd partea frumoasă a lucrurilor şi chiar dacă am făcut până la băutură două ore şi până la toaletă alte două ore – pentru că aşa se întâmplă când aduni 60.000 de oameni la un loc, eu am avut norocul ca unul dintre prietenii mei să aibă un stand de la un brand acolo şi, când m-a văzut, mi-a îndesat pe nas două ape şi atunci, evident, că la mine a fost ceva mai plăcut, dar şi eu am stat la coadă. Am stat la coadă să-mi iau cartela cu bani, după la coadă la apă sau bere, dar am avut norocul să primesc un bonus de la zăpăciţii ăştia cu care m-am întâlnit acolo. Îmi place să vad partea bună a lucrurilor. Robbie a făcut un show foarte mişto, nu ştiu dacă a interpretat un rol sau nu, dar a fost exact aşa cum ştim noi că ar trebui să fie o vedetă, că ăla e vedetă. Modest, jucăuş, simpatic şi arogant, la un moment dat, autoironic cât încape, foarte, foarte mişto.

Mulţi spectatori au fost deranjaţi de faptul că, la un moment dat, Robbie a spus că nu ştia că este atât de cunoscut aici. Unii s-au simţit ofensaţi de această remarcă.
Mie mi s-a părut acesta un semn de modestie. Acum, ştii cum e, ce crezi că a vrut să spună autorul? Eu asta cred, că a fost o dovadă de modestie sau oricum o manifestare a unei modestii jucate sau conţinute. Noi acum ne putem supăra din orice. Ne putem supăra pentru că ne-a arătat fundul, ne putem supăra ca a scos limba, dar dacă a scos limba, de ce nu a scos-o cum a scos-o la Londra, că acolo a scos-o cu patru centimetri mai mult, dar de ce Lumi din Constanţa, că noi eram din Bucureşti, trebuia să ne ia pe noi, dar de ce n-a luat-o pe una blondă….Noi ne putem supăra şi pentru că a fost aşa de cald. Dacă eşti făcut să fii supărat, trăieşti supărat şi mori supărat, ceea ce mie mi se pare foarte trist.

Cine este Cabral din spatele micului ecran. Ce-ţi place să faci în timpul liber?
De câţiva ani încoace mi-ar plăcea foarte mult să stau degeaba, dar nu mă lasă nimeni să fac asta (Râde), aşa că fac şi eu ce mai apuc. Mă mai plimb cu motorul din când în când, la atât am fost redus. Mă plimb cu motorul şi mă vait (Râde).

Care sunt planurile tale de viitor?
Vacanţa aia de 15 ani în jurul lumii. Eu nu-mi fac planuri pe termen lung, poate se vor face, poate nu se vor mai face. Am ajuns, după toţi anii ăştia, să-mi dau seama că putem găsi bucurie şi bani, pentru a trăi evident, în mult mai multe lucruri decât cele pe care le faci într-un anume moment. Eu acum fac televiziune, nu ştiu cât o să mai fac, dar am ajuns atât de cum sunt eu -bătrân, experimentat, cum vrei să-i spui -, încât îmi dau seama că dacă mi se oferă ceva care îmi place, fac, dacă mi se oferă ceva care nu-mi place, mai aştept un pic. Plus că este o perioada de schimbare în piaţa de TV de la noi şi atunci cred că şi formatele se vor modifica. „Ce spun românii“ e una dintre manifestările acestei schimbări. Este una dintre cele mai curate emisiuni şi ca discuţii în sine, şi ca dialog, şi ca atitudine, şi ca vocabular, şi ca teme de discuţie. Asta este pentru mine o manifestare a schimbării, poate oamenii zic: „Uite că se face treabă şi cu ceva curat, care să nu fie agresiv“, o emisiune la care să te poţi uita cu toată familia. Eu şi echipa ne-am asumat un risc, dacă emisiunea asta va merge, înseamnă că este o schimbare în bine, dacă nu, nu.

Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?
Am unul, dar nu-i de dat la ziar (Râde). Nu pot să-ţi dau niciun indiciu. Eu cred că trebuie să trăieşti clipa aşa cum ţi se dă şi să nu te vaiţi. Eu sunt mulţumit de lucrurile care se întâmplă, iar atunci când nu sunt, muncesc şi mă agit astfel încât să le schimb, să nu mai am motive reale să mă vait. Şi eu cred că, dacă mănânci sau nu mănânci, vremea mâncatului trece. Trebuie să-ţi vezi de ce ai de făcut şi să nu ratezi clipele. Sunt mulţi care tot aşteaptă de la un mâine care să vină şi totul e lăsat de pe o zi pe alta, pentru mine e un caz nefericit. Dar fiecare face aşa cum vrea în viaţă.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite