FOTO INTERVIU Dana Rogoz: „Când eram mică, mama îmi spunea constant că azi eşti, mâine nu mai eşti vedetă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

EVOLUŢIE De la Abramburica la fata cu lipici, Dana Rogoz (28 de ani) vorbeşte cu maturitate despre alegerile profesionale şi personale. Copila televiziunii este o femeie împlinită ce se pregăteşte să devină mamă, la începutul anului următor.

A crescut în lumina reflectoarelor, când copiii făceau coadă pentru un autograf şi o poză cu Abramburica din „Abracadabra“. La vremea la care cei mai mulţi se jucau cu păpuşile şi maşinuţele, micuţa de opt ani creştea printre oameni mari şi îşi câştiga proprii bani, uneori, după 12 ore de lucru. S-a maturizat prin rolul adolescentei rebele din „La Bloc“, unde, pe lângă muncă şi prietenii, a înţeles ce înseamnă şi dragostea, când l-a cunoscut pe Radu Dragomir (46 de ani), regizorul cu care s-a căsătorit anul trecut. Astăzi, la 28 de ani, Dana Rogoz, prezentatoarea emisiunii „De Suflet“ de la Pro TV Internaţional şi bloggeriţa celebră de modă, îşi aminteşte zâmbind de valorile ce i-au adus stabilitatea.  

„Adevărul“: Ai început cariera la 3 ani, în Minisong, ai continuat la Teatrul Evreiesc de Stat şi apoi, din '95, în Abracadabra. A fost greu să munceşti de aşa mică?

Dana Rogoz: Cred că e foarte înţelept să începi de mic, pentru că azi nu mai e moda statului în faţa blocului, cu cheia de gât. Ca părinte, e important să-şi duci copilul să facă performanţă într-un domeniu. Noi, în "Abracadabra", eram ca sportivii de performanţă, cu un regim comparabil de muncă şi de ore.

Cât durau filmările?

Aveam şi filmări care începeau la 6.00 şi se terminau a doua zi la 6.00, dar nu ne dădeam seama că muncim, noi ne jucam. Eram bine conduşi de Marian (Râlea – n. r.) şi de Ruxandra Ion şi nu simţeam efortul în niciun fel. Un copil e capabil să se joace un număr nelimitat de ore (râde). Se făcuse o selecţie, colegii mei mi-au povestit că la castingul de început participaseră vreo 6000 de copii, un număr enorm. Alegeau acei copii cărora le făcea plăcere, nu care erau la preselecţie din dorinţa părinţilor.      

Ai devenit cunoscută de la 8 ani, în Abracadabra. Nu era copleşitor să fii atât de cunoscută de mică?

Nu era copleşitor. În primul rând, nu ştiam ce însemna să nu mă recunoască lumea. Nici acum nu am lucruri pe care aş vrea să le ascund sau de care să-mi fie ruşine, eu n-am un stres că mă recunoaşte lumea pe stradă, pentru că nu cred că fac lucruri ruşinoase. Uneori, când mă duc în străinătate, mă bucur de anonimatul ăsta, dar e temporar. Pe de altă parte, nu e nimic atât de incomod, România nu e America şi eu nu sunt vreo super-vedetă astfel încât să se facă o coadă lângă mine, la restaurant. Când eram mică, copiii erau mai posesivi, noi (actorii din Abracadabra – n. r.) eram ca nişte jucării. Copiii-fani sunt mai agresivi decât fanii adulţi. După spectacole veneau cu sutele şi aproape mă sufocau, voiau să se lipească de mine, să pună mâna ca pe o jucărie. Când mă duceam în Cişmigiu cu fraţii mei mai mari, ei se puneau în spatele meu şi se forma un cârd lung, lung.


 

image

Unii te mai asociază cu acea perioadă de glorie. Ce s-a întâmplat după ce s-a încheiat proiectul „Abracadabra“?
Aveam 14 ani când s-a terminat. Putea să nu mai fie nimic, dar la 14-15 ani prezentam rubrica Meteo. În meseria asta tot timpul ai urcuşuri şi coborâşuri. Ai impresia că ai atins culmea. S-ar putea să atingi apogeul la 12 ani şi după aia să nu-l mai atingi niciodată. Celebritatea îţi dă o adrenalină de care devii dependent, nu mai ai cum să scapi, mai ales dacă aşa ai fost educat şi aşa ai crescut. M-au maturizat televiziunea şi faptul că am lucrat cu oameni mai mari ca mine, de la care am învăţat mai repede toate lucrurile decât restul generaţiei mele. Puteam să cad, aveam acces la anumite zone negre, puteam să mă droghez în discotecă, pentru că showbizul e mare şi tentaţiile erau tot pe acolo.

Dar ai ales altă cale.
Am ales calea cea bună, iar asta vine, în mare parte, de la mentorii pe care i-am avut. La mine, întâmplător, s-au legat lucrurile. E greu să ştii să alegi copilul care să-şi asume statutul şi care să fie în stare să controleze, să nu fie el dominat. Eu mi-am păstrat echilibrul şi am măsura lucrurilor. Sunt un om extrem de analitic şi întotdeauna când mi se dă un lucru, îl analizez din toate punctele de vedere, pe mine nu mă păcălesc anumite lucruri.

image
image

Tot timpul trebuie să fii dispus să o iei de la zero. Dacă acum ai un super-show la Pro TV, eşti vedetă într-un super-serial, peste un an, s-ar putea ca nimeni să nu mai ştie. Trebuie să ştii din start că celebritatea e o chestie temporară, că nu înseamnă că eşti mai special, e o chestie de noroc, de soartă şi de conjunctură. M-a responsabilizat faptul că la 9 ani aveam diurnă şi din banii primiţi trebuia să mănânc de trei ori pe zi. Dacă îmi cheltuiam banii într-un magazin de jucării, era problema mea ce mai mâncam săptămâna aia. Am înţeles care era valoarea banilor şi îmi manageriam singură problemele şi toate lucrurile astea m-au maturizat mai repede. Mi-aş dori ca băiatul meu să treacă prin acest gen de exerciţiu prin care am trecut noi la "Abracadabra". N-aş vrea să ajungă la 30 de ani să creadă că i se cuvin anumite lucruri, să locuiască la mine şi să-i dau eu bani. Aş vrea să-şi câştige repede existenţa, aşa cum a, făcut-o şi eu. Sper să fiu şi eu o mamă bună şi să-i dau această libertate.

image

Ce a fost cel mai greu în traseul tău profesional?
Trecerile au fost cele mai dificile. Când oamenii rămân convinşi de o anumită postură, e foarte dificil să-i convingi de altceva. Pe mine m-au „maturizat forţat“  pentru „La Bloc“, eu nu eram aşa, nu mă machiam, nu purtam fuste scurte, decolteuri, îmi puneau bureţi ca să am sânii mari şi artificii, ca să mă maturizeze cu forţa. Aveam 16 ani, dar arătam de 13, eram un copil cuminte, elev la şcoală. M-au maturizat forţat pentru că numai aşa putea să se facă trecerea. Adolescenta rebelă trebuia să fie mai rebelă decât era în viaţa reală pentru că, altfel, oamenii credeau că sunt în continuare Abramburica şi se întrebau de ce trebuie să joace Abramburica în „La Bloc“.

Mai păstrezi legătura cu cei din Abracadabra?
Da, Andreea (Caranda – n. r.) cu care am jucat în Abracadabra (o interpreta pe Colombina – n. r.) este acum producătoarea mea la emisiunea „De Suflet“, pe care o prezint sâmbata, de la ora 20.30, pe Pro TV Internaţional, iar cu Ducu (Arlechino – n. r.) am lucrat de asemenea, el a fost producătorul meu la seriale.

Cum vedeai televiziunea prin ochii copilului şi ai adolescentului, la sfârşitul anilor '90 şi cum o vezi acum, la 28 de ani?
S-a schimbat noţiunea de jurnalism, noţiunea de media. Atunci, în rândul consumatorilor TV era o nebunie, o isterie. Nu existau alte posibilităţi de distracţie, televiziunea era Dumnezeu, când te duceai acasă şi abia aşteptai să vezi serialul de la ora 17.00, aveai program. Acum, piaţa e mult mai diversă şi nu se mai nasc genul acela de fanatisme şi dependenţe. Azi avem bloguri, Facebook, nu mai e fascinaţia pe care o aveai de la distanţă, dar asta e mai bine şi pentru mine şi pentru public, pentru că atunci, relaţiile erau nenaturale, mă puneau pe un piedestal nefiresc. Mi se pare că lucrurile sunt mai normale aşa.

image

Pentru mulţi a fost un şoc moartea Micăi, colega ta din „Abracadabra“. Ce ai simţit atunci?
Moartea oricărui tânăr e nenaturală şi nu e o chestie la care să te aştepţi. Ea a murit mult, mult prea devreme (la 31 de ani - n. r.). Normal că a fost un şoc. E ceva de neconceput, nici nu pot să-mi găsesc cuvintele. Îmi pare rău, am regrete şi acum că n-am petrecut mai mult timp, că n-am făcut mai multe lucruri, pentru că era un om absolut fascinant şi fiecare întâlnire cu ea era un mare câştig pentru mine, era o enciclopedie şi o persoană cu totul deosebită, chiar dacă nu ne vedeam. A fost un model întotdeauna, a fost extrem de curajoasă, îşi asuma orice decizie, la 16 ani a decis să renunţe la televiziune. De-abia intrase în proiectul Generaţia Pro şi a zis că vrea să se dedice studiului. Am admirat-o foarte tare, pentru că avea un statut şi a renunţat la tot, fiindcă a ştiut ce vrea cu adevărat şi nu ceea ce era comod să aibe. La 16 ani ea chiar era o persoană matură. Nu mulţi adulţi şi-ar alege pasiunea, indiferent de domeniu, în detrimentul unui job stabil. Era un om cu totul deosebit, dar cred că a trăit intens cât a trăit. Pentru mine a rămas un model, era un om foarte deştept şi foarte bun, era foarte darnică. E groaznic să vorbesc despre ea la trecut.

Celebritatea îţi dă o adrenalină de care devii dependent, nu mai ai cum să scapi, mai ales dacă aşa ai fost educat şi aşa ai crescut.

Tu ţi-ai construit o carieră stabilă, ai o familie, ai fost un exemplu pozitiv pentru generaţia ce a crescut odată cu tine. Astăzi, însă, copiii şi adolescenţii au diverse modele, precum rebela Miley Cyrus, pe care o admiră de când era Hannah Montana. Ce părere ai despre asta?
Şi fanii ei au crescut. E foarte complicat, dar o înţeleg pentru că, atunci când ai un personaj foarte complex cum a fost Hannah Montana, la un moment dat, nu mai ai şansa să mai joci altceva în viaţă, pentru că orice ai face, oamenii te-ar identifica cu personajul Hannah Montana. Ea a mai avut nişte încercări în care a jucat ca o fată cuminte în filme, dar oamenii ziceau că a jucat tot Hannah Montana în filmul ăla, nu Miley Cyrus. Noi vorbim acum de Miley Cyrus pentru că a şocat şi a spart nişte bariere. Ea s-a dus într-o zonă extremă tocmai ca să se cureţe de imaginea de care era foarte mult legată, cu toate că nu mai avea vârsta de copil. Acolo e, în mare parte, o strategie de branding. S-a rebranduit şi asta a făcut şi Emma Watson după „Harry Potter“: s-a tuns scurt, a început să aibă alt gen de pictoriale şi coperte la „Vogue“.

O ECHIPĂ BUNĂ ÎN 3

Unii zic că o relaţie rezistă dacă partenerii au puncte comune, alţii că e importantă complementaritatea. În cazul tău şi al lui Radu cum a fost?
Fiecare cuplu funcţionează după regulile lui. Eu şi Radu ne potrivim şi ne semănăm, n-am făcut eforturi să ne schimbăm pentru celălalt. Niciodată n-am simţit că trebuie să fac eforturi pentru a menţine relaţia. A fost o chestie normală, firească. Eu n-am simţit presiunea unei relaţii. Relaţia a fost cel mai liniştitor şi plăcut lucru posibil, e cel mai natural mod de a trăi. Sunt oameni care zic: „Nu se poate, în 10 ani, sigur aţi avut perioade“. Nu am avut perioade, nu ştiu ce e aia să ai perioade. Pot să-mi aduc aminte de perioade grele în meserie, când eram foarte obosită pentru „La Bloc“, eram şi la şcoală, şi la „Dansez pentru tine“. Au foste perioade extrem de solicitante, dar nu-mi aduc aminte de perioade în relaţie. Unii zic: „Tu sigur erai obosită şi nu mai aveai timp şi de el, la care eu le-am zis că el era un om matur şi nici nu avea alte pretenţii de la mine. El m-a susţinut şi m-a înţeles cu totul. La fel şi el a avut perioade, iar eu l-am susţinut. Din punctul ăsta de vedere, relaţia e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, e cel mai liniştitor.

image

Cea mai plăcută senzaţie o am cu Radu şi sigur o s-o am acum în trei, e o certitudine şi am o relaxare din punctul ăsta de vedere, ştiu că vom face o echipă foarte bună. Unii zic că o să se schimbe lucrurile când mă mărit, dar nu a avut ce să se schimbe, eu din prima am simţit că aşa e. Noi am amânat căsătoria pentru că nu simţeam nevoia ei. Am făcut acum, pentru că ştiam că se apropie copilul şi voiam să fie ca la carte.



Când a început relaţia, de fapt?
Ne-am căsătorit în 2012, la 8 ani de relaţie. Facem 10 ani în mai. A început când eu aveam 19 ani, eram, pentru mulţi, foarte mică. Aveam anumite prejudecăţi în ceea ce priveşte relaţiile, pentru că n-aveam experienţa trăită acum. Mi se părea să n-o să fiu cu un bărbat cu mai mulţi ani decât mine. Când am început relaţia cu Radu, am fost foarte sinceri. Mi-aduc aminte că Tili (Niculae – n.r.), de la „La Bloc“ mă întreba: „Nu te măriţi?“ şi eu i-am zis că atunci când am spus „Da“ acestei relaţii, am spus „Da“ cu totul. Noi nu ne-am testat unul pe altul, am avut încredere totală de la început, asta şi pentru că ne ştiam de doi ani, lucrasem împreună şi când lucrezi în domeniul ăsta şi filmezi de dimineaţa până seara, ajungi să cunoşti foarte bine un om. Eu şi Radu aveam garanţii şi atunci când am spus „Da“ relaţiei, am spus cu totul. 

image
Mi-aş dori ca băiatul meu să-şi câştige repede existenţa, aşa cum am făcut-o şi eu în Abracadabra. N-aş vrea ca la 30 de ani să creadă că i se cuvin anumite lucruri, să locuiască la mine şi să-i dau eu bani.

INSPIRAŢIE

Eşti un reper în industria modei, iar blogul tău este unul dintre cele mai citite. Ce e pentru tine stilul?
Stilul ţine foarte mult de personalitate, e mijlocul de expresie. Stilul e într-o continuă evoluţie, e variabil, de aceea e greu să spui că ţi-ai definitivat stilul. N-are nicio legătură cu trendurile.

Ai o imaginaţie bogată, pozezi în multiple ţinute pe blog, ai lansat plicul şi lumânarea Moon. De unde-ţi vine inspiraţia?
Eu, la bază, sunt actriţă şi, în general aleg accesorii teatrale şi haine care-mi spun o poveste, îmi plac hainele vintage cu încărcătură. Inspiraţia pot să o ai dintr-o călătorie, dintr-un film sau o carte, absolut din tot ce trăieşti.

Îţi place mult să călătoreşti. Am văzut imagini din India şi Statele Unite. Cum te-au marcat aceste experienţe multiculturale?

India e o ţară specială şi vreau să mă întorc neapărat acolo, chiar dacă o călătorie nu e o vacanţă, e o lecţie de viaţă. E o căutare, îţi testezi limitele şi preţuieşti altfel lucrurile, ce ai şi ce ţi s-a dat, te pune faţă în faţă cu tine. În India eşti într-o balanţă continuă acolo, e foarte grea experienţa. Sunt foarte mulţi occidentali care spun că ar da orice ca să locuiască acolo. I-am întrebat de ce şi mi-au răspuns că în India ar putea avea servitori şi orice şi-ar dori cu banii pe care-i câştigă în Franţa. Le-am zis „Doamne fereşte“, pentru că nu mi-aş dori o viaţă în care să am servitori, n-aş putea să îndur atâta suferinţă în jurul meu. Dacă ar trebui să mă mut, ar prefera un oraş occidental, o metropolă. La Chicago mi-a plăcut, am găsit forţă şi energie. În America există mentalitatea că într-adevăr poţi să faci ceva, pe când aici (în România – n. .r.), oamenii sunt pesimişti. În America, am vorbit cu foarte mulţi români care au reuşit pentru că au această cultură. Sigur că sunt şi multe lucruri de blamat, precum obezitatea, dar eu am preluat energia de acolo. Am luat un tonus bun din Chicago. În New York am găsit un aer boem, spre deosebire de ceea ce vedeam eu în „Sex and the City“.   

image

A ALES DRAGOSTEA

Pro TV şi-a serbat majoratul, iar tu eşti de la început în această familie TV. Ce înseamnă pentru tine cei 18 ani?
Când o să îmbătrânesc şi o să-mi amintesc de primii ani din viaţă, o să mă gândesc doar la Pro TV. Cei 18 ani sunt cei mai importanţi din viaţa mea. Eram copil şi acum sunt o mamă. Oamenii, toate proiectele pe care le-am făcut înseamnă foarte mult pentru mine. Am devenit omul de acum pentru că am făcut şcoala Pro-ului. Sunt un om împlinit. 

O generaţie a crescut cu tine, pentru mulţi eşti un model. Ce sfaturi ai pentru tinerii de azi?
Lor le e mai greu decât ne-a fost nouă, pentru că au mult mai multe opţiuni şi au mai mari şanse chiar şi să aleagă greşit. Le spun să aleagă pasiunea şi să aibă dragoste de meserie, pentru că asta face un om mai frumos. Trebuie să fii onest cu tine şi să alegi dragostea.
 

Test de sinceritate

Mâncare preferată? Ciocolată de casă făcută de mama, nu oricare.

Băutura? Ciocolată caldă.


 

image

Limbi vorbite? Limba română, engleză, franceză. Germana nu s-a prins.

Crezi în Dumnezeu? Sunt în căutări. Nu cred într-un Dumnezeu care pedepseşte sau răzbunător, care poate să dea boli copiilor, ci într-un Dumnezeu bun.

Reviste de modă care te inspiră? Exceptând „The One“, pentru care scriu, intru pe style.com, vogue.fr şi frecventez bloguri precum thecherryblossomgirl.com, elin-kling.com şi theblondesalad.com. 

Designeri favoriţi? Alexander Wang, Dior.

image

Stilul tău? Port haine foarte feminine, dar acum, în perioada sarcinii, îmi permit să mă îmbrac şi mai masculin, pentru că mi se pare că indiferent ce aş pune pe mine, burtica e oricum extrem de feminină.

Ce te face să te simţi sexy? Radu. Privirea lui.

Scriitori favoriţi? Haruki Murakami, pentru că scrie foarte bine pentru femei, iar personajele lui sunt foarte adevărate.

Filme favorite? Europene şi independente.

Cel mai bun sfat primit? Când eram mică, mama îmi reamintea constant că trebuie să rămân cu picioarele pe pământ, să nu mă las dusă de val. Ea îmi reamintea întotdeauna: „Azi eşti, mâine nu mai eşti“.  

3 calităţi cu care te mândreşti? Muncitoare, pozitivă şi creativă.

3 defecte? Împiedicată, îmi scapă lucrurile din mâini tot timpul (râde), uitucă, vorbesc prea mult şi când nu e cazul, perfecţionistă în chestii care nu au atât de multă importanţă, aproape maniacă.

Un câştig recent? Copilul e cel mai mare câştig.

O pierdere? Mica. E o persoană la care mă gândesc zilnic.

Muzică preferată? The Smiths şi Morrissey.

Piese de teatru favorite: „Îngropaţi-mă de după plintă“ (Teatrul Bulandra, dramatizarea de Yuri Kordonsky după romanul omonim de Pavel Sanaev, în piesă Marian Râlea şi Mariana Mihuţ sunt protagonişti – n.r.).

Un motto sau o valoare după care te ghidezi? Sunt un om deschis şi las uşile deschise, cum s-a întâmplat cu blogul de modă care a devenit o parte din viaţa mea. Urăsc comoditatea.

O dependenţă? Telefonul, mie nu-mi place să fiu singură sau să mă rup de lume. Am o senzaţie foarte urâtă dacă îmi dau seama că l-am uitat. Când am fost la munte, de exemplu, am rămas fără semnal şi am zis că e super. Asta, însă, e super pentru o zi, fiindcă după aia intru în panică.

Cât investit cel mai mult pentru o pereche de pantofi? 1000 de lei. Prefer încălţămintea comodă ce poate fi purtată în diferite situaţii.

O fobie? Albinele. Când eram mică, m-a înţepat una în ureche.
 

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite