Janet Jackson s-a căsătorit cu un miliardar arab

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Janet Jackson şi soţul ei, miliardarul Wissam Al Mana FOTO Reuters
Janet Jackson şi soţul ei, miliardarul Wissam Al Mana FOTO Reuters

Janet Jackson şi miliardarul Wissam Al Mana au confirmat faptul că s-au căsătorit anul trecut într-o ceremonie secretă. „Zvonurile potrivit cărora am avut o petrecere extravagantă sunt pur şi simplu false. Anul trecut ne-am căsătorit în cadrul unei ceremonii private, liniştite şi extrem de frumoasă“, a declarat artista pentru emisiunea „Entertainment Tonight“.

„Cadoul de nuntă pe care ni l-am făcut a fost să donăm bani organizaţiilor pentru copii pe care le susţinem. Am aprecia dacă intimitatea noastră ar fi respectată şi dacă am fi lăsaţi să ne bucurăm de perioada asta de fericire şi sărbătoare“, a adăugat ea.

Cuplul a decis să dacă aceste declaraţii pentru a infirma zvonurile cum că vor pregăti o nuntă grandioasă şi scumpă.

Potrivit publicaţiei „Huffington Post“, speculaţiile că Janet Jackson se va converti la islamism pentru iubitul ei au ocupat prima pagină a ziarelor din presa din Orientul Mijlociu în luna octombrie a anului trecut. Relaţia cântăreţei cu omul de afaceri în vârstă de 38 de ani a fost obiectul mai multor speculaţii din cauza provenienţei tânărului. Acesta este unul dintre cei mai bogaţi investitori din Orientului Mijlociu, averea sa fiind estimată la 1 miliard de dolari.

Janet Jackson (46 de ani) este la cea de-a treia căsătorie, prima fiind cu cântăreţul James DeBarge, iar a doua cu regizorul de videoclipuir Rene Elizondo.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite