Jessica Simpson a devenit mamă pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jessica Simpson are doi copii: o fetiţă şi un băieţel FOTO AFP
Jessica Simpson are doi copii: o fetiţă şi un băieţel FOTO AFP

Cântăreaţa şi actriţa americană Jessica Simpson (32 de ani) a născut, duminică, la Los Angeles, un băieţel, care a primit numele de Ace Knute Johnson.

Purtătorul de cuvânt al artistei a declarat pentru publicaţia „US Weekly“: „Ace Knute Johnson a sosit. Mama şi copilul se simt foarte bine“. Cântăreaţa şi logodnicul său, Eric Johnson, în vârstă de 33 de ani, sunt deja părinţii unei fetiţe, Maxwell.

O sursă apropiată cuplului a dezvăluit anterior că cei doi şi-ar dori să se căsătorească imediat după naşterea fiului lor. Eric Johnson s-a despărţit în octombrie 2009 de soţia lui, Keri, după un mariaj care a durat cinci ani.

Jessica Simpson a devenit celebră la vârsta de 19 de ani, odată cu apariţia albumului ei de debut, intitulat „Sweet Kisses“, lansat în 1999. S-a căsătorit cu Nick Lachey, solistul grupului 98 Degrees, în 2002, iar cei doi cântăreţi au fost vedetele reality show-ului „Newlyweds: Nick and Jessica“. Simpson şi Lachey au divorţat în 2006.

Cântăreaţa, care a apărut şi în filme, precum „Dukes of Hazzard“, a avut apoi câteva relaţii cu o serie de bărbaţi celebri din Statele Unite, precum jucătorul de fotbal american Tony Romo şi solistul trupei Smashing Pumpkins, Billy Corgan.

Artista a lansat brandul Jessica Simpson Collection, ce include articole vestimentare, poşete şi pantofi, în anul 2007. Linia ei vestimentară a obţinut venituri de 750 de milioane de dolari în anul 2010, potrivit publicaţiei „New York Magazine“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite