Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

John Travolta, acuzat că îşi ascunde homosexualitatea. Actorul s-ar fi iubit cu un pilot şi ar fi agresat doi terapeuţi

2
22 May 2020 14:17:14
Autor: OK! Magazine
Aspecte necunoscute din viaţa lui John Travolta. (Foto: Getty Images)
Aspecte necunoscute din viaţa lui John Travolta. (Foto: Getty Images)

Travolta şi-a câştiga faima cu rolul din "Grease", iar când cariera lui părea să încetinească a revenit cu prestaţia din "Pulp Fiction". De-a lungul anilor, John Travolta a reuşit să atragă multe controverse. A fost acuzat de agresiune sexuală sau că are un devotament de neclintit pentru Biserica Scientologică, ştiut fiind că mulţi dintre membrii ei i-au pus la păstrare numeroase secrete.

Ca mulţi actori care s-au luptat cu neajunsurile înainte de a cunoaşte celebritatea, nici Travolta nu face excepţie. Actorul a bifat o serie de locuri de muncă ciudate pentru a avea bani de chirie. Travolta a lucrat ca şi casier în supermarket sau ca şi cărăuş la o companie aeriană.

Soarta a fost însă de partea lui, pentru că actorul are acum cinci avioane private şi îşi plimbă regulat familia şi prietenii din întreaga lume.

A fost aproape de moarte

John Travolta a visat întotdeauna să devină pilot şi şi-a câştigat permisul de zbor la vârsta de 22 de ani. Actorul a avut însă parte de o experienţă teribilă. John a fost de aproape moarte în 1992, când avionul pe care îl pilota a suferit o defecţiune totală. Familia se afla la bord la acea vreme şi Travolta a fost forţat să efectueze o aterizare de urgenţă în Washington D.C. În timpul coborârii, starul era să intre în coliziune cu un avion comercial. Din fericire, a aterizat în siguranţă.

Citeşte continuarea aici!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Smeritu Pahomie
22.05.2020, 20:33:34

Inca din filmul "grease" putzea de la o posta a homosexual libidinos imputzit... ....Olivia Newton Johnes a spus presei clar ca e "disgusting"....

-2 (2 voturi)
76 coconel
23.05.2020, 09:52:37

Smeritu care e problema ta?Cumva ti-e rusine ca te simti atras de el si incerci sa-l denigrezi? Nu trebuie sa te impotrivesti, daca iti plac barbatii asta e, accepta-ti homosexualitatea! Homosexualitatea e legala si normala si se practica si in biserica ta din plin.