Johnny Depp spune că nu îşi doreşte să câştige premiul Oscar: „O nominalizare e mai mult decât mulţumitoare“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Johnny Depp a acordat de curând un interviu pentru BBC în care starul hollywoodian a spus că nu îşi doreşte să câştige premiul Oscar, considerând, pe de altă parte, că o nominalizare la aceste trofee prestigioase este „mai mult decât mulţumitoare“, arată Mediafax.

La Hollywood există câteva răspunsuri standardizate care sunt folosite aproape de toţi actorii ale căror filme sunt apreciate de criticii de cinema şi devin favorite în cursa pentru Oscaruri. „Orice recunoaştere a meritelor persoanelor care au lucrat din greu la acest film este minunată“ şi „dacă interesul manifestat de mass-media aduce filmului un public mai numeros, atunci e minunat“, sunt doar câteva dintre aceste răspunsuri clasice.

Însă Johnny Depp, a cărui interpretare din „Black Mass: Afaceri murdare“, cea a unui gangster, a generat deja astfel de discuţii despre şansele sale de a câştiga Oscarul, spune că nu este interesat de acest premiu.

„Nu vreau să câştig unul dintre acele premii“, a declarat starul hollywoodian, într-un interviu pentru rubrica Newsbeat de pe site-ul BBC.

„Nu vreau să fiu obligat apoi să vorbesc, să dau interviuri. Mi-au dat deja în trecut astfel de lucruri, mă refer la nominalizare, de două sau trei ori. O nominalizare e mai mult decât mulţumitoare“, a spus Johnny Depp.

Starul american are în palmares trei nominalizări la premiile Oscar, pentru rolurile pe care le-a interpretat în filmele „Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street/ Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street“ (2007), „În căutarea Tărâmului de Nicăieri/ Finding Neverland“ (2004) şi primul film din seria „Piraţii din Caraibe“, intitulat „Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre/ Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl“ (2003).

Însă discuţiile despre şansele sale la Oscar apar cu regularitate la Hollywood.

„Ideea de a câştiga ceva înseamnă că intri în competiţie cu cineva, însă eu nu sunt în competiţie cu nimeni. Rămân fidel «armelor» mele şi fac ceea ce vreau să fac. Uneori, oamenilor nu le place ceea ce fac, dar asta e în regulă“, a adăugat starul american.

Filmul „Black Mass: Afaceri murdare/ Black Mass“, regizat de Scott Cooper şi cu Johnny Depp în rolul principal, a avut premiera pe marile ecrane din România pe 2 octombrie.

Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 14 ianuarie. Cea de-a 88-a gală a Academiei de film americane va avea loc pe 28 februarie, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Johnny Depp este considerat unul dintre cei mai importanţi actori din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Artist versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene - mai ales în franciza „Piraţii din Caraibe“, „Chocolat“, „Donnie Brasco“ -, cât şi în producţii independente, precum „Jurnalul unui iubitor de rom“, dar şi în colaborările sale cinematografice cu regizorul american Tim Burton - „Edward Mâini-de-foarfece“, „Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow“, „Mireasa moartă/ Corpse Bride“, „Alice în Ţara Minunilor“ şi „Umbre întunecate/ Dark Shadows“.

Deşi a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, Depp nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei Americane de Film. Totuşi, a fost premiat cu un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din „Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street“, în 2008.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite