Josephine Baker, spioana-vedetă a Franţei: avea mereu o pastilă cu cianură la ea. „Celebritatea a fost mantia în care s-a deghizat“ FOTO
0
Dansatoare, cântăreaţă, actriţă, frumuseţe exotică, spioană. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Josephine Baker, poate cea mai cunoscută divă de cabaret din lume, a fost spioană în Franţa ocupată de nazişti. În cartea „Agent Josephine“, recent lansată, autorul britanic Damien Lewis descoperă această parte puţin cunoscută a vieţii celebrei cântăreţe.
Un carusel plin de căderi şi ridicări: aşa a fost viaţa celebrei artiste (1906-1975) care, în copilărie a înfruntat sărăcia şi rasismul, pentru ca apoi să devină una dintre cele mai cunoscute vedete ale lumii, idolatrizată pe scenă şi în viaţa reală. Pentru cei mai mulţi, a fost o artistă excentrică, o apariţie exotică în costume provocatoare, o femeie care a trăit şi a iubit exact pe măsura deceniului al cărui simbol a fost: Années Folles.
Artista a cucerit publicul din Paris până în România - Josephine Baker a fost la Bucureşti, în 1928, la invitaţia lui Constantin Tănase, apoi la Festivalul Cerbul de Aur, în 1970 - şi a fost cea mai bine plătită interpretă feminină din Europa, în perioada interbelică. Însă nimic din toate acestea nu a contat în faţa războiului. După invadarea Franţei, ţara ei adoptivă, naziştii au interzis toate spectacolele în care apăreau „negri şi evrei“.
Iar Josephine Baker, care a fugit din SUA, ţara sa natală, tocmai din cauza segregraţiei rasiale, se confrunta din nou cu rasismul. Şi cu antisemitismul, căci tatăl său, ar fi fost evreu, la fel şi cel de-al treilea soţ al artistei. Cu toate acestea, în loc să se întoarcă în SUA, ea a rămas în Franţa şi a luptat împotriva naziştilor ca membru al Rezistenţei Franceze şi spioană, după cum notează autorul în cartea „Agent Josephine“.
Pentru toate serviciile aduse Franţei, ea a fost decorată cu Ordinul Croix de la Guerre, a fost numită Cavaler al Legiunii de Onoare, iar la sfârşitul anului 2021 a devenit prima femeie de culoare inclusă în Panthéonul francez, de către şeful statului, Emmanuel Macron. Doar cinci femei au fost până acum incluse în Panthéon, printre care Marie Curie şi Simon Veil.
În volumul „Agent Josephine“, autorul de bestseller-uri Damien Lewis descoperă această latură mai puţin cunoscută a vieţii artistei. Bazându-se pe rapoarte desecretizate abia în 2020, pe materiale istorice, scrisori şi însemnări, Lewis explică de ce Baker îşi merită pe deplin locul în Panthéonul francez.
Melci, şampanie şi începutul unei poveşti de dragoste şi spionaj
Artista a fost considerată, atât pe scenă, cât şi în viaţă „un om al umbrelor, al nuanţelor“. „Eu nu mint, doar înfrumuseţez viaţa“, spunea aceasta cu privire la biografia sa romanţată. Iar acest joc al umbrelor a ajutat-o foarte mult şi în timpul războiului.
Totuşi, rareori Baker a vorbit despre acea perioadă a vieţii sale şi a luat multe secrete în mormânt, atunci când a murit, în 1975. Astfel, cartea de 500 de pagini a lui Lewis se bazează pe arhive, documente desecretizate, jurnale, mărturii ale terţilor, relatează The New Yorker. Baker a fost cu siguranţă un membru activ al Rezistenţei Franceze. Totuşi, sunt dovezi că a a jucat un rol mult mai important şi că a fost cooptată de serviciile de spionaj, potrivit autorului volumului.
În septembrie 1939, Jacques Abtey, agent în Serviciul Secret de Informaţii al Franţei (Deuxième Bureau), a cunoscut-o pe Joshepine, la conacul ei dintr-o suburbie a Parisului. Voia să-i propună să lucreze în Serviciul Secret francez. Avea să rămână şocat de femeia pe care a cunoscut-o şi a cărei imagine nu păstra nimic din strălucirea de pe scenă. Cu o pălărie de pâslă şi pantaloni decoloraţi, Josephine Baker căuta melci în grădină, pentru a-şi hrăni raţele. În scurt timp, s-a servit şampanie, iar Baker a ţinut un toast: „Pentru Franţa!“ (artista renunţase în 1937 la cetăţenia americană pentru cea franceză). Abtey a fost impresionat de naţionalismul ei. „A fost cucerit de personalitatea ei copilărească şi de obiceiul ei de şcolăriţă de a-şi încreţi fruntea atunci când era pierdută în gânduri“, scrie autorul în carte.
Dosare secrete, scrise cu cerneală invizibilă, ascunse printre partituri
A fost începutul unei lungi relaţii profesionale şi personale, deşi ambii erau căsătoriţi. Aşa a început povestea ei în spionaj. Fosta reşedinţă a vedetei, Château des Milandes (din Dordogne), un castel din secolul al XV-lea, a adăpostit mai mulţi ani o grupare a Rezistenţei. Baker a fost însoţită de multe ori la castel de Abtey. Făceau plimbări cu barca pe râul din apropiere, dar, totodată, el a învăţat-o cum să folosească un pistol şi a „echipat-o“ cu o pastilă cu cianură, în caz că avea să fie capturată.
Un alt episod ce pare desprins din cărţile cu James Bond este descris de Damien Lewis în volumul său. În noiembrie 1940, Baker a plecat în turneu în Spania condusă Franco, însoţită de Abtey prezentat drept „Jacques Hébert“, managerul ei. Pe lângă costumele de scenă şi trusele de machiaj, bagajele ei conţineau dosare secrete scrise cu cerneală invizibilă, printre notele de pe partitura lui Baker. Când Baker a ajuns în Spania, nimeni nu a mai fost interesat de bagajul ei sau de bărbatul care se ocupa de el, căci, povesteşte Lewis, oficiali francezi, spanioli şi germani „s-au înghesuit în jurul lui Josephine, disperaţi să o vadă, să o simtă, să o atingă, să se bucure de strălucirea acelui zâmbet faimos“.
Dosarele au ajuns la destinaţie, la Ambasada Marii Britanii, mai apoi la Londra.Pe măsură ce războiul evolua, artista a devenit şi mai implicată şi a semnat un acord cu Serviciul Secret de Informaţii al Marii Britanii, devenind spion britanic. Potrivit autorului, în vara lui 1941, Baker şi Abtey se aflau în Maroc, unde au stabilit o altă conexiune vitală cu Marea Britanie, de data aceasta prin intermediul unui grup de diplomaţi americani. Apoi Baker s-a îmbolnăvit, iar recuperarea a fost greoaie şi a durat aproape un an. Clinica din Casablanca unde era internată a devenit acoperirea perfectă pentru numeroşii „vizitatori“ care veneau să se intereseze de starea de sănătate unei vedete cu faimă mondială, Spitalul a devenit, astfel, un loc ideal pentru întâlnirile agenţilor secreţi.
Doamna şi ... domnul Baker
Autorul cărţii face trimiteri vizibile la o altă spioană celebră, Mata Hari. După ce Abtey a cooptat-o pe Baker în Deuxième Bureau, i-a cerut să-şi „exploateze“ sursele din Italia şi Japonia pentru orice informaţii utile. La fel ca Mata Hari, dansatoarea de cabaret din Primul Război Mondial (dublă spioană, pentru Franţa şi Germania), care a fost executată de francezi, Baker a profitat de legăturile ei. A profitat inclusiv de prietenia cu Miki Sawada, soţia ambasadorului japonez în Franţa, pentru a obţine acces la ambasadă, potrivit unui alt episod descris în cartea „Agent Josephine“, relatează The New York Times. „Celebritatea a fost mantia în care s-a deghizat“, mai scrie Lewis.
După război, Baker şi Abtey s-au despărţit, deşi, mai târziu, ea a declarat că şi-ar fi putut petrece restul vieţii împreună cu fostul iubit. Însă Abtey a mărturisit unui prieten că „nu ar fi putut accepta să fie domnul Baker“. În 1947, Baker a cumpărat Château des Milandes şi s-a căsătorit cu compozitorul francez Jo Bouillon.
Pentru francezi, nici nu contează dacă a fost spion sau nu, actele ei de curaj valorează mult mai mult, iar incluedera în Pantheonul francez este dovada cea mai grăitoare.
Se încarcă comentariile...
