La ce tradiţii de Crăciun va renunţa regina Marii Britanii. Familia regală britanică este dezamăgită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Elisabeta intră în categoria de risc şi va anula unele evenimente FOTO profimedia
Regina Elisabeta intră în categoria de risc şi va anula unele evenimente FOTO profimedia

Anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19, peste tot în lume se anunţă anularea multor festivităţi legate de Halloween, zile naţionale şi Crăciun. Familia regală britanică nu face excepţie şi renunţă la tradiţiile de sărbători pe care le ţinea dintotdeauna.

Creşterea numărului de cazuril de COVID-19 şi apropierea sezonului gripal fac ca sărbătorile să fie deosebit de riscante pentru persoanele în vârstă sau cu un sistem imunitar slăbit. 

De aceea, nu este o surpriză faptul că sunt anulate majoritatea tradiţiilor de Crăciun ale familiei regale Britanice onorate la Castelul Sandringham, una dintre reşedinţele familiei.

În mod normal, familia regală ar fi început prima zi de Crăciun cu o slujbă, la ora 9.00. Apoi, ar fi mers la o a doua slujbă formală, la ora 11.00. Anul acesta, însă, se aplică „regula celor 6”, adică este interzisă formarea, în interior sau în aer liber, de grupuri mai mari de 6 persoane care nu locuiesc împreună.

Citeşte aici ce riscuri sunt pentru regina Elisabeta şi ce vor face atât ea, cât şi ceilalţi membrii ai familiei regale de Sărbători.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite