Lady Gaga, cele mai multe nominalizări la MTV Europe Music Awards

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lady Gaga
Lady Gaga

Cântăreaţa Lady Gaga este nominalizată la şase categorii la MTV Europe Music Awards 2011. Gala celor mai importante premii muzicale va avea loc duminică, 6 noiembrie, la Belfast.

Lady Gaga este urmată de Katy Perry şi Bruno Mars care au reuşit să obţină patru nominalizări. Cântăreaţa britanică Adele a fost şi ea nominalizată la trei premii, la fel ca şi Justin Bieber şi Thirty Seconds To Mars. Evenimentul în cadrul căruia telespectatorii MTV vor putea afla care sunt câştigătorii uneia dintre cele mai importante gale muzicale va avea loc duminică, 6 noiembrie, în Belfast, pe Odyssey Arena, şi va fi transmis live de MTV România.
Două dintre reginele muzicii pop, Katy Perry şi Lady Gaga, vor merge umăr la umăr în patru categorii: Best Live, Best Pop, Best Female şi Best Song, unde Katy Perry a intrat în competiţie cu piesa „Firework", iar Lady Gaga cu piesa „Born This Way". De asemenea, Lady Gaga are şanse să câştige premiul Best Video, unde concurează tot cu „Born This Way" şi premiul Biggest Fans.
Cântăreţul şi compozitorul Bruno Mars speră şi el să plece acasă cu patru trofee EMA, Best New, Best Male, Best Push şi Best Song. Adele este nominalizată la secţiunile Best Female, Best Song şi Best Video cu piesa „Rolling in The Deep", în timp ce Justin Bieber va concura la categoriile Best Pop, Best Male şi Biggest Fans. Nici Thirty Seconds To Mars nu s-au lăsat mai prejos şi concurează pentru premiile Best Alternative, Best World Stage si Biggest Fans.
Premiul Biggest Fans, noutatea ediţiei din acest an a MTV Europe Music Awards, va merge la cel mai tare fan club al unui artist.

World Wide Act este, de asemenea, o categorie introdusă în acest an care doreşte să celebreze diversitatea muzicii pe care MTV a oferit-o de-a lungul timpului telespectatorilor, nominalizând astfel artişti din toate colţurile lumii. Astfel, câştigătorii din zonele Asia/Pacific, America Latină, America de Nord, Arabia/Africa/India şi Europa vor intra în luptă pentru unul dintre cele mai importante premii ale serii World Wide Act. Telespectatorii MTV vor avea un rol foarte important: să îşi voteze preferaţii pe mtv.ro în perioada 24 octombrie - 6 noiembrie pentru a alege World Wide Act.

Practic, premiul „World Wide Act" poate ajunge şi la unul dintre cei cinci artişti români (Alexandra Stan - „Mr. Saxobeat", Guess Who - Manifest, Puya & Connect-R - Americandrim, Fly Project - Goodbye, Smiley & Pacha Man - Love is for free dacă acesta câştiga la categoria „Best In Europe"!
MTV Europe Music Awards Belfast 2011 va fi accesibil unui public de 1.2 miliarde de telespectatori şi va fi difuzat de peste 60 de canale de televiziune, intrând astfel în peste 640 milioane de case din toată lumea.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite