Lady Gaga, criticată de o colegă pentru duetul cu Bradley Cooper: „M-am simţit atât de incomod pentru prietena lui“. Ce părere are iubita actorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Mel B (43 de ani) a crtiticat-o pe Lady Gaga (32 de ani) pentru momentul susţinut de artistă împreună cu Bradley Cooper (44 de ani) pe scena galei Oscar 2019. Despre numeroasele zvonuri potrivit cărora între cei doi ar fi mai mult decât o prietenie a vorbit şi iubita actorului, modelul Irina Shayk.

Momentul intim de la gala premiilor Oscar 2019 a atras atât atenţia fanilor, cât şi a fostei compenente Spice Girls. 

Cântăreaţa Mel B a pus la îndoială profesionalismul colegei sale, Lady Gaga, şi al actorului Bradley Cooper, criticând modul în care s-au comportat pe scenă, atunci când au interpretat piesa „Shallow“ din filmul „A Star is Born“. 

„M-am simţit atât de incomod pentru iubita lui Bradley. Oh, Doamne“, a declarat Mel B, potrivit Fox News. „Aş vrea să cred că a fost parte dintr-un spectacol, pentru că există un cod al femeilor şi sper că nu… Chiar sper că este ceva strict profesional“, a mai spus ea.

Şi fanii spun că între cele două staruri există o anumită atracţie ce depăşeşte limitele marelui ecran. Sute de comentarii au împânzit reţelele sociale, fanii convinşi mai mult decât oricând că între Gaga şi Cooper este mai mult decât o prietenie apropiată şi considerând că momentul a fost „prea intim“. 

Anunţul cântăreţei, de la începutul acestei luni, că a rupt logodna cu Christian Carino după o relaţie de doi ani, accentuează zvonurile. Totuşi, imediat după gala Oscar 2019, Lady Gaga a publicat pe Instagram o imagine romantică din timpul duetului cu Bradley Cooper, alături de un mesaj prin care încearcă să spulbere zvonurile: „Nimic nu poate fi mai special decât a împărtăşi acest moment la Oscar cu un prieten adevărat şi un geniu artistic“. 

Zvonurile au fost alimentate şi de faptul că iubita actorului, fostul top-model Victoria’s Secret Irina Shayk, a şters-o de pe reţelele sociale pe Lady Gaga cu doar câteva ore înainte de gala Oscar 2019. 

Totuşi, prietenii apropiaţi ai modelului au dezvăluit că aceasta nu este geloasă, ci doar s-a săturat de toate speculaţiile oamenilor şi ale presei. În plus, ea susţine că nu s-a simţit deranjată de ceea ce a văzut la Oscar 2019 şi că este conştientă că cei doi joacă nişte roluri.

„Irina ştie că Bradley şi Gaga sunt artişti. Nu este o problemă pentru ea. Jucau nişte personaje care au realizat un moment artistic de Oscar“, a declarat un apropiat pentru publicaţia Us Weekly.

După ce Lady Gaga a primit premiul Oscar pentru Cea mai bună piesă şi s-a întors pe scaunul ei, Shayk a îmbrăţişat-o. De asemenea, în clipul cu duetul, Irina Shayk poate fi văzută aplaudându-i în picioare pentru performanţa lor. 

Bradley Cooper şi Irina Shayk au o relaţie din 2015 şi au împreună un copil, în vârstă de doi ani, Lea.

bradley cooper mama lui si irina shayk oscar 2019 foto guliver/getty images

Bradley Cooper a fost însoţit la gala Oscar 2019 de mama lui, Gloria Campano, şi de partenera lui, Irina Shayk FOTO Guliver/Getty Images

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite