Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, suferă de cancer la creier şi urmează să fie operat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leo
Iorga a fost operat de cancer la plămâni, în 2011 FOTO Mediafax
Leo Iorga a fost operat de cancer la plămâni, în 2011 FOTO Mediafax

Leo Iorga, fost solist al trupei Compact (50 de ani) şi unul dintre cei mai apreciaţi artişti din România, suferă de cancer la creier, urmând ca în perioada imediat următoare să fie supus unei intervenţii chirurgicale. Prietenii apropiaţi au demarat o campanie prin care încearcă să strângă banii necesari acoperirii costului operaţiei.

La trei ani după ce a fost supus unei operaţii de extirpare a unei tumori canceroase de la plamâni, Leo Iorga, fost solist al trupei Compact, se confruntă cu o nouă problemă de sănătate. Muzicianul suferă acum de cancer la creier, fiind nevoit ca în cel mai scurt timp să apeleze la operaţia de îndepărtate a tumorii cerebrale. Din moment ce costul unei asemenea intervenţii este destul de ridicat, aproximativ 8.000 de euro, prietenii cântăreţului s-au mobilizat pentru a strânge banii necesari.

Unul dintre primii care au evidenţiat problema de sănătate a lui Leo Iorga a fost compozitorul Adrian Ordean, care crede că la final operaţia va fi un succes, odată cu sprijinul venit din partea fanilor. „Nu credeam că voi scrie aşa ceva vreodată pe pagina mea de Facebook. Colegul şi prietenul meu Leo Iorga trebuie să se supună unei operaţii în regim de urgenţă pe data de 9 mai. Operaţia are ca scop extirparea unei tumori cerebrale. Pentru acesta mai are nevoie de 8.000 de euro. Orice sumă este binevenită şi contează decisiv la ce va urma pe mai departe. Sunt convins 100% că operaţia va fi un succes (...). Doar împreună îl putem ajuta“, scrie Adrian Ordean pe pagina lui de Facebook.

Acesta a oferit numărul contului bancar, în lei, deschis pe numele Iorga Leonard. Astfel, orice persoană care doreşte să-l sprijine pe artist poate dona orice sumă de bani în contul BCR: RO 98 RNCB 0318 0006 7289 0001.

Pe lângă Adrian Odean, Ioan Gyuri Pascu s-a arătat la rândul lui deschis spre problema lui Iorga, iar pe reţeaua socială a foat înfiinţată o pagină specială denumită „Alături de Leo Iorga“. „Împreună îl putem ajuta. Haideţi să-i fim alături, Leo trebuie să învingă boala“, este unul dintre mesajele postate aici.

În 2011, rockerul a fost operat de cancer la plămâni, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, din Capitală. Într-un interviu acordat, la câteva luni de la operaţie, pentru Mediafax, Leo Iorga mărturisea că se simte bine dar că va continua tratamentul postoperator, arată ştirileprotv.ro. „Urmez un tratament postoperator şi de prevenţie a unor fenomene, dar asta-i situaţia şi mulţumesc lui Dumnezeu că putem sta de vorbă“, spunea el.

În septembrie 2011, Leo Iorga a revenit pe scenă, iar de curând, pe 26 aprilie 2014, a susţinut un concert în Bucureşti alături de trupa PACT by Leo Iorga & Adrian Ordean.

Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici“. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3, apoi şi-a continuat carierea altături de formaţia Pacifica. Cel mai recent proiect al său este trupa PACT. Din discografia lui fac parte albumele „Cine eşti tu oare“ (1991, Compact) şi „O altă tăcere“ (2005, Pacifica). În 1992 a fost desemnat „Solistul Anului“ de către Radio Vacanţa şi Radio România. Leo Iorga este căsătorit şi are doi copii.

Amprenta tragică a trupei Compact

Probleme de sănătate de care suferă Leo Iorga contină şirul de tragedii care s-au abătut asupra membrilor formaţiei, începând cu mijlocul anilor 2000. Necazurile au început odată cu moartea fostului lider şi basist al trupei Compact, Teo Peter, care a murit pe 4 decembrie 2004, în urma unui accident rutier, în care a fost implicat un puşcaş marin, angajat al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

La şase luni după moartea lui Teo Peter, un alt membru al formaţiei avea să moară, chitaristul Emil Valentin Laghia fiind înjunghiat de mai multe ori de concubina sa. Fanii formaţiei aveau să se înfrunte cu o nouă pierdere, după o lună de la moartea lui Laghia. Impresarul Compact, George Popa, se stingea din viaţă la vârsta de 51 de ani, cauza fiind un infarct suferit în timp ce dormea.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite