Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Liderul Trooper, scrisoare dură către politicieni: „Nu veţi schimba nimic, ştiu că mulţi dintre voi sunteţi ticăloşi“

7
14 Mar 2019 18:59:10
Autor: Adelina Mărăcine
Alin Dincă, solistul Trooper FOTO Facebook
Alin Dincă, solistul Trooper FOTO Facebook

Alin Dincă (38 de ani), liderul formaţiei rock Trooper, a scris o scrisoare deschisă către politicienii aflaţi la guvernare, cărora le reproşează că au făcut din România o ţară în care „nu se mai poate face nimic“.

Cântăreţul Alin Dincă le-a adresat politicienilor aflaţi la putere, printre care Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi alţi senatori şi deputaţi, o scrisoare deschisă prin care critică dur corupţia din România. Descumpănit, artistul le cere guvernanţilor să facă un ultim gest: să-i îndemne pe tineri să emigreze, pentru a se putea „salva“.  
 
„Sunt un om tânăr, însă nu suficient de tânăr încât să mai cred că «o să fie bine». M-am gândit să vă scriu această scrisoare deschisă pentru a vă ruga un ultim lucru. Nu este greu. Aş vrea să vă rog să le spuneţi tinerilor să plece din România. Să se salveze cât se mai poate. Acesta să fie un ultim gest din partea voastră“, şi-a început solistul scrisoarea. 
 
Liderul Trooper a continuat prin a aminti de generaţia bunicilor, cea de „sacrificiu“, care a trăit cu speranţa „libertăţii“ şi a unui viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii lor, dar aşteptările le-au fost înşelate, pentru că, mărturiseşte artistul,
politicienii, mulţi dintre ei „ticăloşi“, nu au „capacitatea“ de a schimba lucrurile. 
 
„Bunicii mei au ştiut că sunt o generaţie de sacrificiu. Au trăit teribil pentru că au avut credinţa că după ei o să rămână o lume mai bună. Însă au fost minţiţi. Părinţii mei au crescut tot cu gândul că sunt o generaţie de sacrificiu. Nici sacrificiul lor nu a fost suficient. Apoi a venit rândul nostru să fim minţiţi că suntem prima generaţie care creşte în libertate şi că pe noi se bazează România. Ce să vezi? Tocmai am descoperit că suntem tot o generaţie de sacrificiu. România are 100 de ani. Toate generaţiile au fost de sacrificiu. Iar voi, dragi conducători, nu veţi schimba nimic. Ştiu că mulţi dintre voi sunteţi ticăloşi. Alţii dintre voi ar vrea o schimbare. Însă nu au capacitatea“, a scris Dincă. 

„Rămânem noi aici şi «stingem» neamul ăsta“
 
Cântăreţul a continuat prin a trece în revistă „măcelărirea“ legilor justiţiei, sistemul medical românesc care se află „la pământ“, dar şi lipsa autostrăzilor. 
 
„România a ajuns o ţară în care nu se mai poate face nimic. Şi voi ştiţi asta. Justiţie nu avem. Legi nu există. În timp ce oameni curaţi mor de foame, de frig şi de tristeţe în case, voi eliberaţi puşcăriaşi - criminali, violatori, pedofili, tâlhari. Căutaţi să le uşuraţi viaţa. Îi eliberaţi pentru cărţi scrise de alţii, pentru că s-au purtat frumos etc. Ştiu că multe cariere politice sunt clădite pe umerii clanurilor interlope (...).
V-aţi perindat pe la putere toţi! Nu există scuză că a greşit X sau Y. Voi toţi aţi avut puterea, rând pe rând. Nu aţi făcut nimic. Sănătatea este la pământ. Educaţia este la pământ. Industria este la pământ. Totul este la pământ. Un pământ care nu ştiu dacă mai este al nostru. Nu există autostrăzi, drumuri, căi ferate moderne. Nu există ajutor real din partea statului pentru cei care vor să pornească o afacere. Şi aici nu mă refer la ajutoare financiare. Mă refer la obţinerea unor acte într-un timp normal. Fără alergătură în 20 de locuri şi fără bătaie de joc. Mă refer la hărţuirea din partea instutiilor statului. Cunoaşteţi bine de unde vă vin banii“, a scris liderul Trooper. 
 
Cântăreţul subliniază faptul că în România tinerii nu mai au nicio şansă de a duce o viaţă decentă, atât timp cât la putere se vor afla personaje precum Dăncilă, Tăriceanu, Dragnea, Radu Mazăre şi alţii şi  
întăreşte ideea că poţi ajunge într-o „poziţie înaltă“ doar dacă „ai fost un om redus la minte, dar priceput la învârteli“. 
 
„Suntem acoperiţi în datorii. România nu mai are bani pentru pensii, pentru salarii, pentru alocaţii, pentru nimic. Ciuguliţi în disperare tot de la cei care muncesc cu adevărat. Voi ştiţi toate astea. Faceţi un ultim gest de onoare şi încercaţi să le explicaţi tinerilor că trebuie să plece. Ştiţi că aşa este corect. Dacă nu aveam dreptate voi nu vă trimiteati copiii în străinătate. Îi tineaţi aici lângă voi. Pentru ce să îi mai păcălim că dacă învaţă or să reuşească ceva în viaţă? Aici nu ai nicio şansă. Dovezile sunt evidente - Vasilică Viorica Dancilă, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, George Becali, Radu Mazăre, Vasile Blaga, Liviu Marian Pop, Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea, Adriean Videanu, Cristian Cristian Popescu Piedone, Gabriel Oprea, Carmen Dan, Sebastian Ghiţă etc. Este clar că poţi ajunge în funcţii înalte doar dacă ai fost un om redus la minte, dar priceput la învârteli. Haideţi să le spunem să plece. Rămânem noi aici şi «stingem» neamul ăsta. Apoi ei se pot întoarce. Or să clădească o lume nouă“, a conchis liderul Trooper.  

 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

_wakki m
14.03.2019, 19:08:34

păi asta vor și ei, să fie clar pentru toată lumea că nu se mai poate face nimic și cine vrea să plece, să plece, ca să rămână mafia de la pizede cu pensionarii, cu asistații și cu retardații lor

+3 (7 voturi)
bucurestean victor
14.03.2019, 21:38:52

Toata stima pentru curajul acestui Om: Alin Dinca

+3 (5 voturi)
ivanhoe zoom
15.03.2019, 01:13:55

Toti sunt ticalosi dle Alin Dinca! Intra in politica pt beneficii nu ca sa faca/ ceva pt cetateni.Nu spun o noutate,asa se intampla de foarte multi in RO.Ei se imbogatesc , noi injuram cand se scumpeste ceva.

+1 (1 vot)
Herr Hoher
15.03.2019, 01:56:18

Bravo pustiule! Eu am plecat cu trei ani inainte de Zavera. Am crezut atunci ca mai rau decat in tara lu' Pingelica nu se poate. Observ acuma ca in tara lu' Dracnea (tot un Pingelica) se poate de 100 de ori mai rau. Escape who can!

+1 (1 vot)
ovidiu preda
15.03.2019, 11:38:49

Lasa ba ca vine rares bogdan si cu cinstitul blaga si cu clotilde si fac aia autostrazi

-3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)