Liza Minnelli, o legendă a showbizului american, a împlinit 70 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liza Minnelli, o veritabilă legendă a industriei de divertisment americane, devenită celebră odată cu rolul din musicalul „Cabaret“ din 1972, împlineşte, sâmbătă, vârsta de 70 de ani, informează Deutsche Welle.

Deşi nu era străină de scena teatrală, rolul Sally Bowles din filmul „Cabaret“ din 1972 a transformat-o pe Liza Minnelli într-o vedetă de talie mondială. Pelicula, regizată de Bob Fosse, a câştigat opt premii Oscar, inclusiv la categoriile „cel mai bun regizor“ şi „cea mai bună actriţă în rol principal“, notează News.ro.

Însă ceea ce pare o carieră desprinsă din poveşti a fost în cazul artistei americane rezultatul unor eforturi intense şi al multor ore de muncă.  

Potrivit unor informaţii neconfirmate, Liza Minnelli a participat fără succes, de peste 20 de ori, la audiţiile pentru rolul principal din musicalul „Cabaret“ de pe Broadway, înainte de a fi distribuită în filmul cu acelaşi titlu. În cazul ei, numele de familie a fost o moştenire grea şi nu a ajutat-o. 

Născută pe 12 martie 1946 la Los Angeles, Liza May Minnelli este fiica actriţei Judy Garland şi a regizorului Vincente Minnelli. Părinţii ei s-au despărţit în 1951 şi s-au ocupat de creşterea fiicei lor în maniere complet diferite. 

„Mama mi-a impulsul şi determinarea, însă tatăl meu mi-a dat visul“, obişnuieşte să spună Liza Minnelli. A crescut în „fabrica de visuri“ de la Hollywood, înconjurată de strălucirea din showbizul american, schimbându-şi adeseori domiciliul, dar şi şcolile pe care le frecventa. Nu a absolvit niciodată liceul, dar a început să îşi contruiască o carieră, jucând alături de mama sa şi vizitând platourile de filmare în care lucra tatăl său. 

A devenit cunoscută în adolescenţă, la New York. Tânăra cu ochi mari şi visători a impresionat în musicalul „Best Foot Forward“ din 1963. A lansat „Liza! Liza!“, albumul ei muzical de debut, în 1964, şi a primit un premiu Tony pentru cea mai bună actriţă dintr-un musical pentru rolul interpretat în spectacolul „Flora, The Red Menace“ din anul următor. 

Succesul nu a schimbat-o şi a refuzat oferte tentante de a juca în musicaluri „mai uşoare“, ţintind însă spre o carieră compusă din roluri serioase. În 1969, a interpretat rolul excentricei Pookie Adams din filmul „The Sterlie Cuckoo“, de Alan J. Pakula, pentru care a primit prima sa nominalizare la Oscar.

Apoi, a jucat rolul vieţii sale. Liza Minnelli a interpretat-o pe Sally Bowles în „Cabaret“, cântăreaţă cu tunsoare bob şi machiaj pronunţat, interpretă a unor cântece erotice şi decadente, care visează să devină actriţă. A fost un rol care i-a adus succesul pe plan mondial. Liza s-a identificat cu personajul din film, iar două dintre piesele din acel musical, „Maybe This Time“ şi „Life is a Cabaret“, fac parte şi acum din repertoriul standard al concertelor sale. 

Următoarele trei filme ale sale au însemnat însă tot atâtea eşecuri. Doar cântecul „Theme from New York“, extras din filmul „New York, New York“, a avut succes. Ulterior, acest single a devenit celebru graţie versiunii interpretate de Frank Sinatra în 1979. Ocazional, Liza Minnelli şi Frank Sinatra au interpretat împreună acest cântec.

Liza Minnelli adoră însă scena teatrelor. Se bucură când se află în contact direct cu publicul şi iubeşte atmosfera spectacolelor live. Se foloseşte de talentul actoricesc la fel ca o cântăreaţă, pentru a „interpreta“ versurile şi replicle. Concertele sale au devenit un element constant în viaţa ei, marcată de numeroase suişuri şi coborâşuri, crize, mariaje eşuate şi dependenţa de droguri şi alcool. 

Liza Minnelli a fost căsătorită de patru ori şi a divorţat tot de atâtea ori. Lista operaţiilor sale, inclusiv numeroase intervenţii plastice, este la fel de lungă ca aceea a rolurilor din filmele sale. A suportat intervenţii de reconstrucţie a rotulei, o alta de reconstrucţie a şoldului, dar şi o criză de encefalită care a fost atât de severă, încât medicii i-au spus că îşi va petrece restul vieţii într-un scaun cu rotile. 

S-a confruntat, de asemenea, cu dependenţa de alcool şi de droguri, dar şi cu probleme de greutate. Prima internare în clinica de dezintoxicare Betty Ford din California i-a permis să îşi continue cariera - a fost, de fapt, preludiul unei reveniri de succes. Nu a reuşit însă să învingă dependenţa şi s-a internat de mai multe ori în astfel de clinici de dezintoxicare, cel mai recent în 2015. 

În prezent, Liza Minnelli duce o viaţă relativ retrasă şi apare destul de rar în public. Atunci când o face, pare fragilă şi marcată de excesele vieţii. 

Însă spune că nu regretă nimic din ceea ce a trăit: „În definitiv, viaţa e un cabaret“. 

„Nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul şi nici dacă e vorba de ceva bun. Cred că aş face din nou aceleaşi greşeli pe care le-am făcut“, a adăugat vedeta americană.

Liza Minnelli este considerată o legendă a showbizului american. Pe lângă premiul Oscar, a câştigat şi două Globuri de Aur, un premiu Emmy, trei premii Tony şi un premiu Grammy, alături de numeroase alte trofee şi distincţii. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite