Mădălin Ionescu îi ia apărarea Gabrielei Cristea în disputa cu Olguţa Vasilescu: „Ordonanţa a ieşit din pizma unor politicieni care nu îşi pot declara averile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălin Ionescu a reacţionat pe Facebook pe tema ordonanţei care plafonează indemnizaţia pentru mame FOTO Kanal D
Mădălin Ionescu a reacţionat pe Facebook pe tema ordonanţei care plafonează indemnizaţia pentru mame FOTO Kanal D

Fostul prezentator de la Kanal D Mădălin Ionescu s-a solidarizat cu Gabrielei Cristea în disputa pe care aceasta a avut-o recent cu Lia Olguţa Vasilescu, după ce ministul Muncii a anunţat că doreşte plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului.

Mădălin Ionescu, fostul prezentator al emisiunilor „Acces Direct“ (Antena 1) şi „Wowobiz“ (Kanal D), a recţionat pe Facebook privind plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului, susţinând că ordonanţa „abuzivă“, care „încălcă Constituţia şi Codului Civil“, a ieşit din „pizma Olguţei Vasilescu şi a politicienilor“.

„Ordonanţa care plafonează indemnizaţia de creştere a copilului a ieşit din pizmă! Din pizma Olguţei Vasilescu. Din pizma unor politicieni faţă de cei care realizează venituri medii şi mari în mod legal. Din pizma unor politicieni care nu îşi pot declara averile reale. De ce? Pentru ca e posibil să nu fie legale. Altfel nu îmi explic... Să încalci Constituţia şi Codul Civil fără nicio jenă nu reprezintă doar un abuz, ci o atitudine de tip infracţional. Nu-i destul că a plafonat indemnizaţia, dar sub incidenţa noii legi i-a băgat şi pe cei care obţinuseră dreptul la indemnizaţia neplafonată. Constituţia stipulează că legea îşi produce efectele doar în viitor, iar Codul Civil prevede clar: „legea civilă nu este retroactivă.“ Guvernanţii nu pot invoca interesul general. Economiile la bugetul de stat obţinute după intrarea în vigoare a ordonanţei vor fi modeste. Pentru patru cazuri de indemnizaţii de creştere a copilului, cu adevărat uriaşe (însă obţinute legal), doamna Olguţa a schimbat dintr-o semnătura destinele a o mie de persoane fără altă vină în afara aceleia de a se fi încadrat în parametrii unei legi intrate în vigoare cu niciun an în urmă. A uitat să spună că şi PSD-ul a votat actul normativ pe care fosta peremistă l-a desfiinţat în ultimul timp“, a scris Mădălin Ionescu.

„Doamna ministru încurajează practic asistaţii social sau pe cei care nu muncesc şi îi loveşte fără nicio milă pe oamenii cu cariere, cărora aproape le interzice dreptul de a avea copii. Oamenii de carieră sunt buni doar pentru plata impozitelor. Ar fi trebuit să le spuneţi celor pe care doriţi să-i manipulaţi ca din impozitele plătite de cetăţenii cu venituri medii şi mari, statul român le plăteşte bătrânilor pensiile, şomerilor - alocaţiile şi le asigură servicii medicale gratuite celor care apelează la unităţile medicale de stat. Mi se pare inadmisibil să plafonezi indemnizaţia şi să le interzici unor oameni cărora le-ai f***t direcţia pe următorii doi ani să mai înregistreze alte venituri în această perioadă (part-time ar fi echitabil). Nu am plăti alte impozite la stat? Nu asta vreţi? Aşa se întâmpla în Germania, motorul Europei. Da, stiu. România nu e Germania. Aţi făcut voi totul, politicieni de mucava, să nu mai aspiram spre nimic. Pentru voi aş înfiinţa „Haznaua Neamului“. Pe 90 la sută dintre voi v-aş baga în rahat până la nas şi apoi aş trage apa. În ceea ce o priveşte pe Olguţa, îi sfătuiesc pe cei afectaţi să o dea în judecată. Să plătească din buzunarul ei aceasta mizerie legislativă“, a continuat vedeta de televiziune.

Gabriela Cristea a ţinut să-i mulţumească colegului de breaslă pentru susţinerea în această cauză, distribuindu-i postarea alături de mesajul: „Mulţumesc, Mădălin Ionescu, că eşti „o vedetă frustrată“, aşa cum şi-a permis Ministrul Muncii să ne catalogheze, doar pentru că ne-am permis să ne cerem drepturile“.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite