Marcel Iureş mărturiseşte de ce nu şi-a continuat cariera la Hollywood. Un interviu sincer despre profesia şi familia sa
0
La cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Marcel Iureş (68) a fost celebrat, decernându-i-se Premiul de Excelenţă pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, unde a şi debutat în urmă cu 40 de ani. A fost prilejul ideal pentru o călătorie în timp, înainte şi înapoi, un interviu de colecţie despre ce a fost şi ce este actorul şi omul Marcel Iureş.
Cu zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER şi apariţii numeroase în producţii cinematografice de succes, alături de alte nume mari ale filmului, Marcel Iureş este astăzi unul dintre cei mai apreciaţi actori români şi unul dintre pionierii fenomenului teatral independent din România, fondatorul Teatrului ACT.
Cum definiţi succesul răsunător despre care îşi amintesc generaţii întregi?
Nu, sunt doar nişte ochi şi un fior. Nişte ochi măriţi şi un fior. Asta e tot. Succesul nu există. E doar impresie, închipuirea ta, o elucubraţie.
Haideţi să vorbim puţin şi despre succesul de la Hollywood. Pentru că aţi jucat alături de unele dintre cele mai mari nume din cinematografia hollywoodiană. Dar citeam că, paradoxal, vă e frică de avion....
Da. (râde) Nu e în programul vieţii unui om să se ridice de la pământ să stea la 14 km înălţime. Am zburat mult, dar am păţit-o rău cu nişte turbulenţe când mă întorceam odată de la Los Angeles şi n-am vrut să mai urc în avion. Şi nici nu cred că am să mă mai urc vreodată.
Aţi refuzat şi nişte proiecte din cauza asta?
Da. Le-am spus că nu mai zbor în America. Şi aici m-am dus la Londra de două ori cu trenul. E o expediţie superbă. Plus că ai o experienţă inedită, deşi previzibilă: până la Nădlac mergi cu 35 de km pe oră, de la Nădlac la Budapesta cu 90-100, de la Budapesta la Viena cu 180, de la Viena la Stutgart cu 230, din Franţa până la Londra mergi cu 320. (râde) Este formidabil!
Cum s-a întâmplat primul contact cu cinematografia străină – pentru apariţia din Interviu cu un vampir?
Jeremy Conway, agent britanic de talente, a venit şi m-a văzut la Bucureşti în Richard al III-lea la Odeon. Cel care l-a adus pe Jeremy a fost Ion Caramitru, ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic. După spectacol, Jeremy m-a întrebat: „Nu vrei să joci în industria asta decadentă vestică de filme, la Hollywood?“. (râde) „Bine, dar nu ştiu engleză...“ „Nu contează!“ Şi cam aşa a şi fost... În fine, am învăţat pe parcurs engleza de la şofer, de la machieuze, de la asistenţii de platou. Îmi şi place foarte mult această limbă. Deşi româna e a doua ca melodicitate după ea. Am avut o discuţie cu Ian McKellen şi Alan Rickman, care m-au văzut în Richard al III-lea când am făcut un mare turneu în Marea Britanie. Ei au şi fost patronii Fundaţiei ACT. Mi-au spus: „Am stat şi am ascultat, nu am înţeles foarte bine cuvintele, dar limba e a doua din lume ca frumuseţe şi potriveală pentru teatru“. „Wow, mai bem un whiskey pe chestia asta!“ Dar nu ne-am îmbătat prea tare, pentru că aveam eu a doua zi spectacol. (râde)
Citeşte restul acestui interviu aici. Ce spune marele actor despre fiul său?
Autor: Ioana Alina Avram
Se încarcă comentariile...
