Maria Radu, cântăreaţă: „Succesul a crescut pe măsură ce fusta mi s-a scurtat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu mizează pe fizic, ci pe voce, Maria Radu recunoaşte că acceptă nuditatea, însă doar ca formă de exprimare artistică. Ea le condamnă pe „domnişoarele“ care fac playback şi apar dezbrăcate pe scenă.

După o „Vară în doi" şi aproape 20 de ani de la debut, Maria Radu, fosta solistă a trupei Van Noizz, a ajuns „Pas cu pas" în „Zbor". Maria Radu este unul dintre artiştii care se încăpăţânează să cânte live, „din respect pentru public", după cum a precizat. Cel mai nou videoclip al său, „Zbor", are un concept realizat de stilistul Emilian Ciobanu, ce porneşte de la mişcările senzuale şi seducatoare ale unei balerine. Cu ajutorul regizorului Cosmin Moldovan, Maria Radu s-a transformat, în videoclip, într-o divă rock-balerină.

 „Adevărul": Faci parte din primul val de artişti lansaţi după Revoluţie. Cum era atunci piaţa muzicală?

Maria Radu: Norocul meu a fost că m-am format alături de trupe mari. Prin '94 -'95 aveam 16 ani şi nu ştiam decât că vreau să cânt. Direcţia 5 în varianta veche a fost prima mea familie muzicală. Am prins vremuri de glorie, la modul că atunci când Timpuri Noi, spre exemplu, lansa un album, se spărgeau geamurile la magazinul Muzica. Am avut foarte multe concerte şi am căpătat experienţă.

Experienţă cât să-ţi formezi propria trupă, Van Noizz , în 1997, împreună cu Romeo Vanica jr,  alături de care ai cunoscut succesul...

A fost primul meu proiect important, eram solistă, dar am făcut şi texte, şi linii melodice. Am fost în top săptămâni la rând cu câte o piesă, iar colaborarea cu Romeo Vanica s-a dovedit a fi una dintre cele mai inspirate decizii din viaţa mea.

De ce v-aţi despărţit? Ce ai făcut în cei trei ani în care ai dispărut din muzică?

M-am despărţit de Vanica jr pentru că pur şi simplu n-a mai mers. Romeo nu mai compunea, trecea vremea fără ca noi să mai scoatem ceva nou, am intrat astfel într-un soi de depresie. Eram debusolată, mi-era greu să mă urnesc de una singură după ce mă ataşasem de Van Noizz. În acea perioadă mi-am pierdut încrederea în mine. Mă gândeam chiar să mă las de muzică.

Din ce ai trăit în perioada aceea?

Din economii, din banii strânşi din muzică.

Cum ţi-ai recăpătat echilibrul?

Pas cu pas. Am găsit puterea să mă scutur de stările negative, momentul decisiv fiind odată cu participarea mea la Eurovision cu piesa „All This Time", care a obţinut locul al doilea la finala naţională din 2004. Împinsă de producătorul meu de atunci, de la Strada Music, am intrat în concurs fără mari aşteptări. Succesul pe care l-am avut cu piesa m-a făcut să înţeleg că pot face lucruri bune şi pe cont propriu. Atunci am decis să fac un videoclip pentru piesă şi să lucrez la primul meu album solo.

De ce fel de manifestări negative ai avut parte de-a lungul carierei?

Sunt destui care vor să arunce cu noroi... Din fericire, m-am ciocnit rareori de răutăţi. Spre exemplu, un domn m-a comparat la un moment dat cu un cal, în fapt mi-a spus că am faţă de cal. Iar eu i-am mulţumit pentru compliment căci, pentru mine, calul e un animal nobil şi frumos.

Cum e publicul tău?

Sunt oameni cu vârste cuprinse între 8 şi 70 de ani. Este un public rafinat, care apreciază muzica live, de calitate. Am zeci de mii de fani, dar presa nu ştie câţi oameni mă ascultă pe mine. Nu se ştie, de exemplu că, într-o singură zi după ce am pus pe YouTube piesa „Zbor", am avut peste 10.000 de accesări sau că înainte cu trei săptămâni de concertul meu din Hard Rock Cafe se vânduseră toate biletele.

Cât de bine se poate trăi azi din muzică?

 Eu trăiesc numai din concerte. De trei ani îmi merge mai bine decât în urmă cu şapte, opt ani.

Nu eşti difuzată la radio. De ce?

Sunt prea comercială pentru posturile noncomerciale şi prea puţin comercială pentru cele comerciale. Iar directorii de programe fac playlist-urile subiectiv, după prietenii, simpatii şi antipatii personale.

Promovezi piesa „Zbor", ai făcut şi un videoclip. Cum a fost la filmări?

A fost special, am lucrat cu Cosmin Moldovan, un băiat atât de talentat şi de drăguţ încât nu ştiu cum au trecut cele 12 ore de filmări. N-am simţit nici foamea, nici oboseala. Am fost toţi pe aceeaşi lungime de undă, o echipă mică, dar inimoasă. Balerinul Relu Dobrin şi cele două actriţe, Aylin Cadîr şi Crina Semciuc, au contribuit consistent. Graţie regizorului şi stilistului meu am arătat prin outfit-ul meu că poţi fi aproape gol fără a fi vulgar.

Să înţeleg că nu eşti fanul „chiloţilor pe scenă"...

Să zicem că am observat, de-a lungul timpului, că succesul a crescut pe măsură ce fusta mi s-a scurtat (râde). Altfel, eu am căutat mereu să ies în evidenţă prin talent, prin voce, prin muzica mea. M-aş fi putut afişa şi eu aşa cum o fac alte domnişoare. Am avut chiar şi o ofertă de la „Playboy", dar nu m-a interesat. Nu sunt pudică, nuditatea ca formă artistică e OK, dar nu mi se pare în regulă să vii dezbrăcată pe scenă şi să faci playback.

Ce te-ar convinge să pozezi goală?

O echipă de profesionişti, care să-mi dea încredere.

Puţini ştiu că ţi-ai făcut un obicei de a cânta pentru cauze caritabile...

Mie nu-mi place să vorbesc despre lucrurile acestea. Pot să spun că de fiecare dată când sunt solicitată de vreo fundaţie, accept. Dacă pentru ei prezenţa mea înseamnă ceva, atunci sunt bucuroasă să ajut copiii şi animalele. Eu am o slăbiciune pentru câini. Îi hrănesc zilnic. Am avut un boxer 14 ani. L-am divinizat.

Un moment memorabil din cariera ta...

Un concert pe care l-am avut la Târgu-Mureş la doar câteva zile după lansarea piesei „Vara în doi". Toată lumea ştia pe versurile unui cântec ce abia văzuse lumina zilei. A fost un moment extraordinar de emoţionant, pe care o să-l port mereu în sufletul meu.

Cu ce planuri ai intrat în noul an?

Am intrat setată să fac trei piese în această lună, din care să aleg următorul single, pe care să-l lansez într-un concert live, prin februarie-martie. Îmi doresc cât mai multe concerte şi în ţară, şi în străinătate. Concerte despre care fanii mei pot afla atât de pe pagina mea de Facebook, cât şi de pe site-ul meu, www.mariaradu.ro.

"Sunt prea comercială pentru posturile noncomerciale şi prea puţin comercială pentru cele comerciale."

"M-aş fi putut afişa şi eu aşa cum o fac alte domnişoare. Am avut chiar şi o ofertă de la «Playboy», dar nu m-a interesat."

image
image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite