Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Mariajul furtunos dintre Marilyn Monroe şi dramaturgul Arthur Miller. La început, el a împărţit-o cu un prieten

6
7 Jan 2021 13:43:07
Autor: OK! Magazine
Marily Monroe spera să îşi găsească fericirea lângă Arthur Miller (Foto: Profimedia).
Marily Monroe spera să îşi găsească fericirea lângă Arthur Miller (Foto: Profimedia).

Cea mai lungă căsătorie a lui Marilyn Monroe a fost cu al treilea soţ, Arthur Miller. Cei doi erau două firi complet opuse: vedeta de cinema era îndrăgostită de un dramaturg cerebral, premiat. Dar, în cele din urmă, Miller, la fel ca al doilea soţ, Joe DiMaggio, nu a fost suficient pentru actriţa fragilă.

Pe lângă factorii care au provocat un stres major în relaţia lor, cum ar fi sarcinile eşuate, neînţelegerile şi ciocnirile din cauza muncii, demonii lui Monroe, dobândiţi în urma consumul de în consumul de alcool şi droguri, s-au dovedit imposibil de înfrânt.

Monroe l-a întâlnit pentru prima dată pe Miller în 1950. La vremea respectivă, ea încă mai încerca să-şi găsească faima, în timp ce el era deja aclamat drept unul dintre cei mai importanţi dramaturgi ai ţării, graţie Premiului Pulitzer câştigat. Monroe se culca şi cu prietenul lui Miller.

Citeşte mai multe aici!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Nathan Jessup
7.01.2021, 13:56:40

Mai e prin anticariate, daca mai gasiti anticariate o carte despre ea, cu coperta roz, publicata inainte de '89. Aveti acolo totul. Si casatoriile si ce a mai facut draga de ea. Sa te insori cu ea era ca si cum ai fi incercat sa pui piedica norilor. Nu avea nici un rost. Mai mult asculta de comenzile lui Sinatra, care o plasa sefilor de familii mafiote de pe coasta de vest. A mers fata noastra prin toate florile din drum, n-aveti voi GB sa dati toata lista si nici editurile hartie pentru un volum de opere complete. Fata a trait intens, de aia nici nu a apucat pensia. Scurt si bun. Asta a fost Marlyn.

0 (2 voturi)
un motan intransigent
7.01.2021, 14:11:01

#Nathan Jessup, Domnule, amanta e o entitate consumabila. O agati/primesti/pacalesti/"cuceresti", o folosesti/exploatezi si cand i-a trecut termenul de valabilitate o arunci/cadorisesti altuia sau o faci sa te paraseasca "cu tristete in suflet" sau cu dispret vehement. Oricum, dupa ce te-ai saturat, e indiferent cum scapi de ea.

+1 (1 vot)
Nathan Jessup
7.01.2021, 14:18:10

Asta la mintea ta de cotoi in calduri pe acoperisuri. In carte ai sa gasesti multe chestii si dintr-un unghi mai uman. Fata are dupa unele surse origini romanesti. In carte sunt materiale adunate din mai multe surse si vreo cateva din jurnalul ei. A fost si ea un om, coplesit de nivelul incontrolabil la care ajunsese. Nu e asa de simplu. Nu e nici comparabila cu fufele actuale, care sunt chiar niste gonflabile de uz intern cu valabilitate pentru cateva numere. Marlyn a fost testata si avea un IQ peste medie, ridicat binisor. A fost prima coperta Playboy, a avut operatii estetice in premiera si a stat la intersectia unor mari fapte din istorie, unde nu ajunge orice fufa anonima de consum. A jucat alaturi de titani ai filmului, pe langa care actorasii de acum facuti doar din "don't move mother fucker" nu sunt buni nici de figuratie ca niste chelneri in fundal intunecat. Au fost vremuri deosebite, cand instructia personala, cultura nu erau un breloc de diplome goale ca acum. Ia-o usurel, ca nu e chiar ce pare fata asta!

+1 (3 voturi)
Mihai Popescu
7.01.2021, 15:05:44

Am impresia ca Monroe asta era cam curvistina. I-a placut faima, banii si mai les putza.

+1 (1 vot)
Nathan Jessup
7.01.2021, 15:11:29

Da, mai PM si prescurtarea poate sa insemne multe, a trait cam aventuros. A fost o femeie pe viata ei, pacat ca nu se mai fabrica modelul si acum sunt doar copieri la mana a paispea!

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările