Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Michelle Pfeiffer a dezvăluit că a fost hărţuită sexual la 20 de ani de un om influent de la Hollywood: „Privesc înapoi îngrozită“

3
22 Oct 2019 11:48:14
Autor: Andreea Neblea
Michelle Pfeiffer FOTO Guliver/Getty Images
Michelle Pfeiffer FOTO Guliver/Getty Images

Actriţa americană Michelle Pfeiffer (61 de ani) a vorbit despre experienţa neplăcută de la 20 de ani, când a fost victima unei hărţuiri sexuale.

La doi ani după ce mişcarea „MeToo“ a atras atenţia la nivel internaţional, Michelle Pfeiffer a povestit propria ei experienţă de pe vremea când se afla la început de drum la Hollywood. 
 
În timpul unui interviu pentru The Sunday Times, actriţa a făcut referire la un incident care s-a întâmplat când ea avea 20 de ani, scrie Yahoo Entertainment.
 
„Prima dată m-am gândit «Ei bine, eu n-am experimentat asta», dar apoi, pe măsură ce a trecut timpul, am început să cred: «Ei bine, de fapt, s-a întâmplat o singură dat㻓, a spus Pfeiffer publicaţiei britanice, reexaminându-şi trăirile în contextul mişcării „MeToo“. 
 
„Aici intervine un proces prin care treci - negarea, învinovăţirea, «n-ar fi trebuit să port acea rochie», «ar fi trebuit să ştiu». Te uiţi la ce s-a întâmplat printr-o lentilă matură şi gândeşti: Wow, eram un copil. Au existat o serie de situaţii care nu au fost potrivite“, a mai declarat actriţa.
 
Pfeiffer a dezvăluit, în cadrul aceluiaşi interviu, că „o persoană influentă de la Hollywood“ s-a comportat necorespunzător cu ea, însă actriţa nu a dat detalii despre presupusul incident şi nici nu a specificat identitatea agresorului.
 
„Este ca un orice incident - nu am de gând să împărtăşesc detalii -, dar privesc înapoi şi mă îngrozesc. M-am simţit cu adevărat inconfortabil şi a fost nepotrivit. Este o amintire pe care am pus-o în sertar. Aveam 20 de ani şi a venit din partea unei persoane influente de la Hollywood“, a spus Pfeiffer. 
 
Numele bărbatului nu a fost dezvăluit de actriţă, dar intervietoarea acesteia a scris că „dacă el este încă în viaţă, Pfeiffer îi va scrie“.
 
După ce zeci de acuzaţii de harţuire şi abuz sexual împotriva producătorului Harvey Weinstein au devenit publice, nenumărate alte vedete au vorbit despre comportamentele nepotrivite ale bărbaţilor din industrie. Recent, Sarah Jessica Parker a declarat pentru NPR că un fost coleg a acţionat „în mod necorespunzător“ pe platourile de filmare, inclusiv făcând comentarii despre corpul ei.
 
Mişcarea #MeToo
 
După dezvăluirile privind abuzurile lui Weinstein, actriţa americană Alyssa Milano (44 de ani) le-a cerut femeilor din întreaga lume să folosească hashtag-ul „#metoo“ şi să împărtăşească propriile experienţe neplăcute prin care au trecut pentru a trage un semnal de alarmă asupra faptului că problema este una globală şi nu poate fi rezolvată decât dacă victimele au curajul de a denunţa astfel de fapte. 
 
Când şi cum a început scandalul Weinstein 
 
Scandalul Weinstein a început pe 5 octombrie 2017, după ce The New York Times şi The New Yorker au publicat articole în care au dezvăluit o parte din abuzurile mogulului. Zeci de femei l-au acuzat pe producătorul american de film Harvey Weinstein (65 de ani) că le-a hărţuit sexual, printre acestea numărându-se nume de top de la Hollywood - Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Léa Seydoux şi Cara Delevingne. În plus, alte femei, între care se numără actriţele Rose McGowan şi Asia Argento, îl acuză de viol.
 
Foarte multe voci susţin că Harvey Weinstein a reuşit să-şi ascundă abuzurile vreme de 30 de ani cu complicitatea oamenilor din industrie. În timp ce unii neagă că ar fi ştiut, alţii recunosc voalat că ştiau unele detalii şi recunosc că producătorul a avut o influenţă extraordinară şi a fost de neatins până acum. George Clooney însă a declarat tranşant că toţi cei din industrie sunt complici şi că zvonurile au apărut încă din anii '90, dar nimenu nu a fost interesat să cerceteze. Totuşi, starul, care a admis că a fost prieten bun cu Weinstein vreme de 20 de ani, a precizat că nu cunoştea gravitatea faptelor sale. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

marius cristian
22.10.2019, 12:31:30

a ne mai lasa cu bullshit-urile astea gen antichitati neiudaice .... intai oportunism carierist dupa aceea cand s-au vazut cu sacii in caruta recital de auto-victimizare.

+1 (3 voturi)
gmbplay
22.10.2019, 12:37:48

La ce se astepta , hollywood nu este manastire de maicute , din contra !

+1 (1 vot)
t mihai
22.10.2019, 13:48:53

"I was really uncomfortable and it was inappropriate. I put it in a drawer. I was 20, and it was with a high-powered person in the industry." https://www.yahoo.com/.../michelle-pfeiffer-metoo... Neblea, "uncomfortable" se traduce "jenat" nu inconfortable, ca doar nu este vorba despre o canapea... Mama lui de Goagal transleit...

+1 (3 voturi)