Mihai Gruia Sandu: „Au fost ani superbi în care am făcut nişte copilării fericite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Gruia Sandu (55 de ani) a revenit pe micul ecran cu emisiunea „Convinge-mă“, pe TVR Cultural. De teatru nu s-a despărţit niciodată. Când Gruia Sandu vorbeşte, o poveste începe să prindă contur. Considerat un reper al copilăriilor postcomuniste, el mărturiseşte că a fi actor de comedie „nu prezintă garanţie“.

Carte de vizită

- S-a născut pe 12 octombrie 1956, în Bucureşti.
- Are doi copii: Domnica (11 ani) şi Theodor (9 ani).
- În 1973 debutează în serialul TV Bufetul „La Senat".
- A debutat în dramaturgie cu piesa „Dragostea pusă la încercare", în 1985.
- În 1988 primeşte un rol în filmul „Moromeţii", în regia lui Stere Gulea.
- 1988 - prezent este profesor doctor la UNATC
- 1991-1996 realizează emisiunea „Arlechino", la TVR 1.
- De-a lungul carierei a fost prezent în peste 30 de producţii cinematografice. Cele mai recente filme  sunt „Restul e tăcere" din 2008 şi „Călătoria lui Gruber" din 2009.

„Adevărul": Ce v-a cucerit la spectacolul „Mă tot duc", în care jucaţi alături de Oana Pellea?

Mihai Gruia Sandu: Este un spectacol care evoluează în permanenţă. Şi faptul că am avut şansa întâlnirii cu acest om extraordinar care este Oana, care a evoluat încontinuu. Nici ea, nici eu, nu am fost de la început aşa. Premiera acestui spectacol a fost pe 5 septembrie 1995. Îl jucăm în trei limbi, a avut succes peste tot pe unde am fost cu el. Este un spectacol-miracol. Am evoluat foarte mult împreună, cum zice Oana, ne-am „descrâncenat". Oana a evoluat spiritual foarte tare în ultima vreme, este un om incredibil. S-a declarat sora mea şi pot să spun că în momentul în care am avut nişte probleme foarte mari, medicale şi nu numai, sora mea adevărată şi cu ea au stat la căpătâiul meu, la Reanimare, şi nu altcineva. Nu mi s-a mai întâmplat nimic asemănător cu nimeni. Ne vedem la aeroport când plecăm în turneu, ne despărţim la aeroport când ne întoarcem, după care putem să nu ne vorbim câteva luni. Ne reîntâlnim şi e ca şi cum nu ne-am mai văzut de cinci minute. Există o foarte mare complicitate între noi doi, dintr-o singură privire ştim exact ce se întâmplă, ştim să evaluăm publicul şi să dozăm emoţia exact aşa cum o cere momentul. Ea este mult mai abilă decât mine în management, eu am făcut câteva gafe, fapt pentru care i-am lăsat ei integral negocierile şi contractele, iar eu mă ocup mai mult de partea tehnică. Relaţia cu Oana este ceva special.

Ce-i trebuie unui rol ca să-l jucaţi?

Am ajuns acum la o vârstă şi, hai să-i spun şi o poziţie, în care pot să refuz ceea ce nu‑mi place. Pentru ca un rol să mă atragă, trebuie ca personajul respectiv să aibă ceva de spus. Adică nu o chestie care trece pe acolo şi se conformează unei situaţii. Un personaj trebuie să modifice ceva. Dacă existenţa unui personaj nu modifică situaţia propusă în piesă, înseamnă că e cam degeaba, e un decor antropomorf. Altfel, de ce-aş face un lucru neinteresant, prost plătit şi prăfuit?

Un actor îşi permite să refuze un rol odată cu câştigarea notorietăţii?

image

2002 Mihai Gruia Sandu, alături de cei doi copii.



Nu cred în notorietate, mi se pare o problemă fals pusă. Sanda Manu îmi spunea, la un moment dat, că la cine sunt vedetele azi în România, chiar este de prost gust să fii vedetă. Este un sfârşit al lumii în care valorile sunt date peste cap total. Este o confuzie, toată lumea caută nişte valori care nu există. Nimeni nu gândeşte, nimeni nu face nimic, dar toţi sunt vedete. Să divorţezi demonstrativ şi să apari în presa pentru mito­cani, că altfel nu pot să‑i spun. Presa e de două feluri: pentru oameni şi pentru mitocani. Şi emisiunile TV sunt tot aşa. Şi goana după audienţe este o altă manieră groaznică de a ne fura căciula. Am văzut cum ne comandăm sondaje de opinie. Am văzut un domn care ţopăia pentru că ieşise preşedintele României, dar după un minut şi jumătate de fapt nu ieşise, dar a apucat să se bucure. Asta e ţara. Până unde mergem cu minciuna?

Ce-i sfătuiţi pe studenţii dumneavoastră?

image

2006 Actorul, împreună cu Oana Pellea în piesa „Mă tot duc“.



Eu acord un foarte mare rol lui Dumnezeu. Un profesor de actorie nu poate să dea talent. Un profesor de actorie poate să înveţe fel de fel de tehnici. Eu, slavă Domnului, cunosc foarte multe. Dar problema nu este câte dau eu, ci cât este dispus studentul să preia. Eu predau o tehnică foarte complicată pe care nimeni, până acum, n-a fost dispus să şi-o însuşească integral. Se numeşte „tehnica actorului de commedia dell'arte" şi, în general, tehnica actorului comic. Este o parabolă biblică cu seminţele aruncate pe piatră, pe pământ uscat şi pe pământ fertil. Să zicem că pedagogia de teatru aruncă seminţele. Şi atât.

Au impresia că e mai greu să fii actor dramatic decât de comedie?

image

2009 Mihai Gruia Sandu (stânga), în filmul „Călătoria lui Gruber“.



Oamenii confundând tot timpul actorul cu personajul - se întâmplă şi la case foarte mari -  au senzaţia că, dacă eşti actor comic, eşti un om neserios. În adolescenţă am avut dificultăţi cu taţii tuturor fetelor cu care am fost. A fi actor pentru un mic burghez este un dezastru. Nu prezinţi garanţie, eşti ceva foarte neserios. Comedia mai are şi alte probleme mari. E foarte specifică, e legată de un loc şi un timp. Cu cât e mai bine legată, cu atât e mai spumoasă. Dacă luăm acum comediile lui Aristofan, n-au niciun haz, în timp ce la tragediile lui Euripide substanţa lor dramatică este aproape neatinsă. Bine, nu mai există fior tragic la omul contemporan, dar înţelegem despre ce e vorba.

Sunteţi actor, profesor şi doctor în arta spectacolului, dar în memoria unui anumit public veţi rămâne identificat drept Arlechino. Vă jigneşte în vreun fel?

image

2011 Actorul de comedie, în piesa „Ca pe tine însuţi“.



Absolut deloc. Nu pot fi jignit, nici supărat. Este o chestie pe care mi-am asumat-o. Am făcut lucruri de care sunt mândru şi lucruri de care nu sunt. În viaţă e bine să ai tot felul de experienţe. Mult mai bine să regreţi că ai făcut nişte lucruri decât că n-ai făcut. Până la urmă, la contabilitatea finală, asta atârnă greu. Au fost nişte ani superbi şi am făcut nişte copilării fericite. Şi acum mă întâlnesc cu fel de fel de oameni. Un băiat a venit la mine cu un creion enorm şi mi-a spus: „Vreau să vă dau creionul acesta pentru că mi‑aţi colorat copilăria". Sau un domn care mi-a zis: „Eu mi‑am botezat copilul Gruia, după dumneavoastră". Şi multe, multe altele.

Aţi „educat poporul cu televizorul"...

image

2011 19 aprilie, Mihai Gruia Sandu



Un domn care era genial, Radu Popovici, a inventat foarte multe emisiuni. A inventat „Abracadabra", „Ba da, ba nu", „Măgăruşul" şi „Arlechino". El inventa şi alţii i le furau. Pe asta n-a furat-o nimeni. Sau aproape. Era o perioadă destul de tulbure, fără bani, improvizam, lucram în regim de lungmetraj artistic, dar cu bani de televiziune. La un moment dat am improvizat o curte imperială din trei actori, împreună cu maşiniştii şi cu electricienii. Toată lumea punea umărul. Dădeam cu bidineaua şi vopseam decorul până dimineaţa, nu ne-a deranjat niciodată asta. Am rămas cu toţii prieteni. Una dintre regulile asupra cărora am picat cu toţii de acord era să facem o treabă care să ne placă şi nouă. La vremea aceea am adoptat ceva care nu se mai poartă astăzi sau care este interzis să se poarte, şi anume respectul faţă de publicul propriu. Emisiunile de televiziune, pentru copii sau adulţi, pur şi simplu te desconsideră, ca să nu spun că te iau de prost. Nu mizează deloc pe inteligenţa ta, se presupune din start că nu o ai. Despre bunul-simţ, la fel. Emisiunea era realizată pentru copii, dar publicul ţintă a devenit toată lumea care era în casă. Cele mai superbe cronici le-au făcut adulţii. Părinţii se uitau la Arlechino cu o îndârjire mai mare decât copiii. Categoria de vârstă n-a mai putut să fie precizată. 

La Institut când aţi intrat?

Mi-a luat vreo şase ani până am intrat. Cu un an înainte să intru - prima dată am dat în '75 şi am intrat în '81 - a fost un singur loc pentru neincorporabili. Un loc pe toată România. Loc pe care a intrat un băiat în clasa lui Cotescu şi pe care Cotescu l-a dat afară peste un an pentru lipsă de talent.

ÎN REPLICĂ

"De 16 ani jucăm împreună. Partenerul cu care am petrecut cel mai mult timp pe scenă. Cred în talentul său. Cred în calitatea lui umană. Îl respect şi îmi e drag. Un talent căruia teatrul românesc îi este încă dator. "
Oana Pellea
actriţă

Încăpăţânare şi lene

"Încăpăţânarea funcţionează şi ca defect, dar şi drept calitate. Lenea, mai rar."

Obiectul Adevărului

 " O colecţie de instrumente muzicale. Obiectele sunt făcute să ne ajute în viaţa de toate zilele. O activitate importantă este modificarea intenţionată a stărilor de conştiinţă. Să spunem că obiectul muzical ar fi o cutiuţă creată în scopul acesta. "

Fura cireşe de la Tudor Arghezi

Ce-aţi făcut în anii în care nu eraţi la facultate?

Foarte multe meserii. Am făcut, în primul rând, Armata. 502 zile. Timp în care am fost şi cioclu la cutremur. Despre armata aceea s-ar putea scrie o trilogie, nu un roman, şi nu o fac pentru că ar aborda genul fantastic. Şi mie îmi e greu să cred, deşi n-aş minţi nicio liniuţă acolo. Eram un băieţel cuminte, de la Arte Plastice, copilul mamei care nu‑i ieşea niciodată din cuvânt şi am ajuns într-o lume vulgară, urâtă, violentă, de nepovestit, plină de abuzuri. 

Cine a fost maestrul dumneavoastră?

Am luat mai multe lucruri de la mai mulţi oameni. Am şi maeştri care nu ştiu că-mi sunt maeştri. M-am întâlnit cu Marinuş Moraru şi aş fi vrut să-i spun ceea ce nu i-am zis niciodată. Eu îl consider unul dintre maeştrii mei. Uitându-mă la el, îmi dau seama că ştiu foarte multe lucruri despre meseria asta. El a declanşat mult în mine. Cătălin Naum, care nu m-a iubit... Nu ştiu dacă m-a iubit vreunul dintre maeştrii mei. De fapt, eu nu mă lasam iubit, eram ca un arici la vremea aceea. Nu citisem, nu înţelesesem nimic. Nici acum n-am înţeles mare lucru, dar două biblioteci tot am digerat. Am avut o mare şansă cu cel de-al doilea profesor din Institut, Mihai Mălaimare. Noi eram ciuca Institutului, cei mai proşti, iar el a scos din noi actori. El ne-a iubit, cu violenţă, aşa cum ştia el. Plângea singur de ciudă dacă nu ieşea ceva, n-am mai văzut aşa ceva, şi se bucura cu lacrimi când ne ieşea.

Ce vă face mândru de dumneavoastră?

Habar n-am. Îţi face impresia că sunt mândru de ceva? Sunt uneori bucuros, sentiment care se poate nuanţa, când înţeleg lucruri foarte complexe. Când înţeleg inducţia unei stări, de pildă, când trec de la teorie la practică cu brio. Asta mă face foarte bucuros şi uneori mândru. Îmi dau imediat peste mână, pentru că de la mândrie la trufie este doar un pas. Eu despre meseria asta cred altceva, că nu o fac ca să mă arate lumea cu degetul. Acum îmi aduc aminte de unul care n-a vrut să-mi dea rest la mere, gândindu‑se că dacă sunt la televizor, sunt foarte bogat. „La banii dumneavoastră, mai vreţi şi restul?" Mi s-a părut genial. De unde ştia el câţi bani am, când eu nu ştiu câţi bani am?

Cum a fost copilăria petrecută în Bucureşti?

M-am tot mutat şi de unde mă mutam, se demola cartierul. Parcă cineva a şters cu obstinaţie copilăria mică, pubertatea, adolescenţa. Era un cartier patriarhal, prin zona Apărătorii Patriei, se numea Mandravela. Nu ştiu de ce i se spunea aşa. Furam cireşe de la un domn îmbrăcat în halat albastru şi cu bască, căruia îi spuneam nea Tudorică. Un domn care arunca cu pietre după noi, pentru că-l furam. Foarte bun gospodar, de altfel, avea cele mai bune cireşe. Când m-am dus la şcoală, am aflat că era marele poet Tudor Arghezi.

Testul Adevărului

Oana Pellea

„Oana a evoluat spiritual foarte tare în ultima vreme, este un om incredibil. S-a declarat sora mea. (...) Relaţia cu Oana Pellea este ceva special."

image
image


Mihai Mălaimare

„Un practician dezinteresat de teorie. El ne-a iubit, cu violenţă, aşa cum ştia el. Plângea singur de ciudă dacă nu ieşea ceva, n-am mai văzut aşa ceva, şi se bucura cu lacrimi când ne ieşea."

image


Moţu Pittiş

„Ne-a legat o foarte mare prietenie. În materie de muzică, mi-a fost mentor. Îi simt foarte tare lipsa."

image

Liviu Ciulei

„Este un înger. El a zis: «Să ştiţi că în teatru nu există originalitate, ci doar lipsă de informaţie». Cum să nu-l iubeşti? Din momentul acela, l-am iubit necondiţionat tot restul vieţii."

image

Olga Tudorache

„Suntem născuţi în aceeaşi zi, nu pot să spun nimic. Tot ce spun se poate întoarce împotriva mea. E o Balanţă. Olga joacă o dură şi ea e, de fapt, foarte sensibilă. Cred că şi-a făcut o carapace din treaba asta."

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite