Mirela Oprişor, apel la bun-simţ: „Ştiu că sunt probleme mai mari în ţară, dar dacă nu ne educăm cât de cât, nu ştiu ce se va întâmpla“. Ce a deranjat-o pe actriţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Oprişor
Mirela Oprişor

Actriţa Mirela Oprişor (45 de ani) le-a transmis un mesaj românilor care vin la spectacole de teatru şi uită de bunele maniere, sugerându-le să nu mai meargă la teatru dacă nu o fac cu drag.

Mirela Oprişor, cunoscută şi pentru rolul Aspirinei din „Las Fierbinţi“, s-a declarat dezamăgită de comportamentul unora dintre spectatorii din sălile de teatru. Actriţa a oferit câteva exemple de „aşa nu“, precizând că astfel de gesturi nu doar că reprezintă o lipsă de respect faţă de munca actorilor, ci le şi diminuează capacitatea de a-şi face treaba la potenţial maxim. 

Mirela Oprişor a subliniat că este conştientă de faptul că România se confruntă cu probleme mult mai grave decât cea semnalată de ea, însă este de părere că este important să ne educăm şi să fim mai politicoşi. 

În încheiere, actriţa i-a rugat pe cei care nu-şi doresc cu adevărat să meargă la teatru să nu o mai facă, indiferent dacă sunt constrânşi. 

„Nu suntem tot timpul cei mai buni actori, unele roluri ies, altele nu. Avem seri mai bune, seri mai proaste. Munceşti mult pentru un rol, iar ziua spectacolului nu e o zi obişnuită – nu mănânci, te aduni, te concentrezi, ai emoţii. Vii la teatru şi încerci să dăruieşti omului din sală tot ce ai tu mai bun, ce ai învăţat – o emoţie, o stare, un gând. Să plece mulţumit acasă. Dar când ai în primul rând un domn care stă o oră şi jumătate pe Facebook sau o duduie care mănâncă chipsuri sau alţii care au impresia că sunt la ei în sufragerie şi comentează, atunci nu prea mai ai cum să transmiţi aceste lucruri. Ştiu că sunt probleme mai mari în ţara asta, dar dacă nu încercăm să devenim mai buni, să devenim politicoşi, să ne educăm cât de cât, nu ştiu ce se va întâmpla. Dacă nu vă place să veniţi la teatru, nu veniţi. Dacă sunteţi forţaţi să veniţi, dar nu vreţi, vă rog din suflet să nu mai veniţi. Vă mulţumesc!“, a transmis Mirela Oprişor prin intermediul unui live pe Facebook. 

Mesajul actriţei a fost redistribuit de peste 500 de ori, iar printre cei care i-au dat dreptate se numără şi colegul ei de breaslă, actorul Marius Manole, care a confirmat că s-a confruntat cu astfel de situaţii ruşinoase: „Am păţit şi da, dacă nu aveţi chef, nu veniţi la teatru. Dacă nu vă place, ieşiţi şi cereţi banii înapoi!“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite