Neti Sandu, astrolog: „Am descoperit de-a lungul vieţii că ceea ce căutam în afară era, de fapt, înăuntrul meu“ | INTERVIU EXCLUSIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surse foto: PRO TV / Shutterstock / Mediafax Foto
Surse foto: PRO TV / Shutterstock / Mediafax Foto

Fire introvertită şi curioasă, Neti Sandu spune că a încercat întreaga viaţă să găsească răspunsul unor întrebări cu greutate, precum însăşi semnificaţia vieţii. Le-a căutat în cărţi şi artă, în meditaţie şi în stele, până când a descoperit că explicaţiile sunt în interiorul fiecăruia.

Încă din copilărie, Neti Sandu (63 de ani) a pornit într-o căutare de sine şi de răspunsuri, totul începând de la învăţăturile şi convingerile bunicului ei. Mai întâi, a căutat în sine însăşi, iar pe parcursul vieţii şi-a îndreptat privirea spre credinţă, filologie, filosofie şi, ulterior, spre astrologie, căreia i-a rămas fidelă până astăzi. Însă, în cele din urmă, aşa cum a mărturisit pentru „Weekend Adevărul“ – „am pornit de la mine, pentru a-mi da nişte răspunsuri şi am parcurs viaţa asta ca să ajung tot la mine“.

Timp de 18 ani, Neti Sandu se regăsea înconjurată de cărţi, fiind bibliotecară la un institut, însă, după anii ’90, viaţa acesteia avea să se schimbe radical şi să meargă pe un drum total neaşteptat – astrologia şi televiziunea. Chiar dacă la început a păşit cu teamă, iar schimbarea carierei a venit într-un moment dificil din viaţa personală, am putea spune că i-a fost scris în stele să urmeze această cale.

„Weekend Adevărul: Înainte de toate, povestiţi-ne, vă rugăm, care este originea prenumelui atât de special: Neti.

Neti Sandu: Neti este diminutivul diminutivului Aneta, care vine de la Annette – care, la rândul său, vine de la Ana. Mamei nu i-a plăcut numele naşei, Ana, în schimb, i-a plăcut Neti – aşa era moda vremii respective, să iei numele celui care te-a botezat. 

Ce fel de copil era Neti Sandu? Dar adolescenta Neti?

Eram un copil conştiincios, serios, rezervat, destul de emotiv. Şi adolescentă tot aşa, destul de neasumată. Îmi urmam obiectivele, învăţam, făceam ceea ce trebuia să fac şi ceea ce îmi făcea plăcere. Nu eram expansivă, nici foarte comunicativă – îmi trebuia un timp de adaptare pentru a putea găsi o punte de comunicare cu cineva.

Cum erau vacanţele dumneavoastră în Fierbinţi?

Vacanţele de la Fierbinţi erau foarte drăguţe. Totul era într-un cadru idilic. Casa era de poveste, în spatele casei trecea râul Ialomiţa. Era o pădure unde ne duceam după peşte, ciuperci, mergeam la plajă şi ne bălăceam în apă. Verii mei erau mereu în jurul nostru, al meu şi al surorii mele. Vărul Daniel este cu un an mai mare decât mine, de-o seamă cu sora mea, şi celălalt văr era cu vreo trei, patru ani mai mic decât mine. Amândoi erau foarte drăguţi şi încercau şi ei să se acomodeze cu nişte fetiţe atât de mici, nefiind obişnuiţi să se joace cu fetele. Mergeam peste tot împreună şi îmi plăcea foarte mult.

Imperiul lui „Trebuie“

Mărturiseaţi că aţi fost cocoloşită de părinţi şi de bunici, dar în acelaşi timp vi se cereau multe. Cum v-au format aceste lucruri?

Părinţii şi bunicii erau foarte serviabili, în sensul în care ne satisfăceau toate dorinţele, dar, în acelaşi timp, erau şi foarte poruncitori. Totul era sub imperiul lui Trebuie, însă ei făceau diferenţe între mine şi sora mea. Ea era o fire mai sportivă, cu mai multă energie, şi ei i se cereau anumite lucruri, iar mie altele. Atunci eram împărţite pe categorii, şi trebuia să învăţăm, trebuia să facem diverse lucruri pe acasă şi nu ne conveneau toate şi, atunci, ne pasam una alteia ce nu ne plăcea: eu învăţ, tu faci sport. Nu făceam treabă pentru că făceau ei în locul nostru, dar mai simulam şi noi diverse lucruri. Însă totul era sub imperiul lui Trebuie: acum trebuie să dormi, acum trebuie să mănânci, însă mie nu-mi era foame... voiam să mă mai joc, voiam să mă lase în pace, să mă pieptăn, să-mi aranjez părul. Acum trebuie – şi asta strica toată armonia de acasă. Lucrurile acestea ne-au disciplinat, ne-au făcut o ordine în viaţă, ne-au structurat destul de bine, ne-au folosit mai târziu, dar ne-au şi luat din libertatea de a face anumite lucruri când simţim noi. Nu s-a pus aşa problema. Ei considerau că sunt părinţii şi doar ei ştiu ce îi trebuie unui copil – acesta este mic şi nu ştie, părinţii trebuie să hotărască pentru copil. Acum nu se mai poartă această modă. 

Aţi citit multă literatură universală şi filosofie în încercarea de a înţelege ce v-a zis bunicul dumneavoastră – faptul că există viaţă după moarte şi că nu viaţa asta trebuie trăită, ci cealaltă. Ce răspunsuri v-au dat aceste căutări?

Eu de la învăţăturile bunicului am mers mai departe, pentru că el ajunsese să aibă convingeri, prin aplecarea pentru religie şi studiul Bibliei, iar eu am pornit într-o căutare. El vorbea de viaţa veşnică, la asta se referea, pentru că exista o mare promisiune pentru după ce pleci din lumea asta, dar el se referea la viaţa veşnică. Eu nu înţelegeam ce înseamnă acest lucru şi de aceea am făcut o căutare atât de lungă. Am pornit de la mine, pentru a-mi da nişte răspunsuri. Am parcurs viaţa asta ca să ajung tot la mine. Ceea ce căutam eu în afară era înăuntrul meu – asta am descoperit.

Neti Sandu 2- Mediafax foto

Muzica e scrisă-n stele

Ştim că atunci când ascultaţi o piesă, sunteţi atentă la fiecare notă şi la fiecare instrument. De unde a venit pasiunea pentru muzică?

Îl moştenesc pe tatăl meu, care cânta la vioară. Învăţasem să cânt şi eu la chitară, dar nu am continuat pentru că am făcut răni de la corzi. Pasiunea pentru muzică a apărut pentru că îmi plăcea să ascult – aveam nevoie de armonie, să mă hrănesc cu armonii. Atunci, muzica pe care o aveam la vremea respectivă era pe discuri, pe benzi de casetofon. Aia ascultam. Nu aveam acces la muzica străină. La şcoală am avut o profesoară care a văzut în mine ceva, aşa cum, şi mai târziu, a existat cineva care a văzut în mine acel ceva care are un impact atunci când recit o poezie, când comentez ceva. Atunci când eram la şcoală, eram la cor, dar profesoara de muzică m-a selectat doar pe mine să mergem la spectacole, la diverse manifestări culturale, pentru că a zis că pot asimila aceste lucruri. La vremea respectivă, ascultam muzica pe care o împrumutam de la alţii – aşa cum se împrumută cărţi, aşa împrumutam noi discurile. Învăţam, şi cu o ureche eram atentă şi la muzică. Am nevoie de armonii, şi când începe o melodie, aud instantaneu fiecare instrument.

Ştim că în copilărie aţi mers şi la canto. Cine v-a îndrumat? De ce nu aţi continuat pe acest drum?

Am fost la canto, da, tot profesoara de la şcoală, în clasa a VI-a, m-a trimis la Palatul Pionierilor şi acolo erau mai multe cercuri – de poezie, de literatură, de desen. Eu am fost trimisă la secţia de canto, dar nu cred că am stat mai mult de două-trei luni. Profesorul respectiv a remarcat că pot cânta, pot interpreta şi că am ureche muzicală. Urma un spectacol, dar, înaintea acestuia, profesorul a fugit în străinătate şi s-a sistat toată activitatea cercului de canto. Ulterior nu m-am mai dus.

Vi s-a schimbat viaţa după ce aţi aflat că, de fapt, sunteţi născută pe 25 noiembrie, nu pe 24, aşa cum este trecut pe actele oficiale?

Nu mi s-a schimbat viaţa pentru că am aflat că sunt născută pe 25 noiembrie. Atunci aveam 30 de ani şi nu ştiam astrologie, dar am ţinut cont de faptul că 25 este altceva decât 24. Asta a fost povestea, când am început să citesc despre numerologie. Atunci când faci o astrogramă pentru 24 noiembrie arată altfel decât o astrogramă pentru 25 noiembrie, dar şi numerologia, 2 cu 5 fac 7, şi 2 cu 4 fac 6 – sunt alte trăsături la mijloc.

„Lumea mea – muzica, teatrul, literatura

Care au fost cele mai importante lecţii pe care v-ar fi plăcut să le învăţaţi la 20 de ani?

Cred că la 20 de ani mi-ar fi plăcut să fiu mai dezinvoltă, mai sigură pe mine, să-mi dau voie să fac anumite lucruri. Mi-a lipsit să-mi dau voie să mă bucur, să mă simt bine, să aleg să fac lucruri care-mi plac. Încă nu aflasem că se poate aşa ceva.

De ce aţi ales Facultatea de Filologie şi nu altceva? Ce fel de studentă eraţi?

Am ales Filologia pentru că îmi plăcea foarte mult să citesc şi îmi plăcea foarte mult şi gramatica. Cititul era refugiul meu, şi pentru că noi nu ne puteam uita la televizor, pentru că nu aveam ce vedea, stăteam zile în şir şi citeam câte o carte. Mă scufundam şi parcurgeam aventura odată cu eroii cărţii. Pentru că am fost la Filologie, am citit toate romanele posibile şi imposibile. Mi-a plăcut foarte mult. Pentru că am făcut facultatea în paralel cu serviciul, povesteam, schimbam cărţi. Acestea erau conversaţiile noastre de salon. Nu aveam telefon, dar îmi plăcea să mă uit şi la filme, şi la spectacole de teatru. Lumea mea erau muzica, teatrul şi literatura.

Neti Sandu -interior - PRO TV


În timpul practicii de la facultate aţi şi predat. V-aţi fi văzut având o carieră la catedră?

Am predat pentru că la cursul de anul III – proba practică la pedagogie – trebuia să predai la clasă, unde decidea profesorul. A fost momentul meu de excelenţă. Eram terminată de frică, că nu mă voi descurca în faţa elevilor, că mă voi face de râs, pentru că în clasă erau şi colegii mei de an, şi profesorul, şi îmi era frică că nu trec anul. M-am mobilizat şi m-am descurcat de minune. Profesorul m-a luat deoparte şi mi-a zis că vede în mine o mare profesoară. Nu mi-a venit să cred. Aşa a fost predatul meu la şcoală.

Timp de 18 ani aţi fost bibliotecară. Pare că aţi avut o relaţie specială cu cărţile... Ce a însemnat viaţa printre cărţi şi printre oamenii pasionaţi de ele?

Timp de 18 ani am fost bibliotecară la un institut de proiectări, inginerie şi urbanism. Atunci îmi făceam treaba de specialitate şi, dacă îmi rămânea timp, citeam ce aveam eu nevoie pentru facultate. Asta a fost munca mea de bibliotecară: o muncă liniştită şi cu satisfacţii intelectuale.

<strong>„Astrologia este un mod de a vedea şi de a înţelege dincolo de aparenţe</strong><strong>“</strong>

Mărturiseaţi că de-a lungul vieţii aţi fost îndreptată mai mult spre interior. Cum s-a manifestat această interiorizare când eraţi mică?

Am fost, într-adevăr, mai interiorizată. Asta era psihologia: eram o fire meditativă, îmi plăcea să înţeleg ce se întâmplă şi făceam tot posibilul să îmi dau răspunsul la întrebările care mă frământau.

Cum v-aţi apucat de astrologie şi care este legătura cu yoga?

La cursurile de yoga am întâlnit două tinere care m-au întrebat dacă vreau să merg cu ele la cursurile de Astrologie, de la Casa de cultură „Grigore Preoteasa“. Aşa a început aventura.

Cu ce aţi rămas după cursurile de yoga?

Cu conştientizarea chakrelor şi am învăţat cum să fac meditaţie pentru a mă relaxa. Şi astăzi practic meditaţia.

Locul fiecăruia în Univers

La aceste cursuri aţi cunoscut un grup de tinere care v-au introdus în lumea astrologiei. Ce aşteptări aveaţi atunci, la început, de la astrologie?

La cursurile de astrologie la care urma să mă duc nu aveam mari aşteptări. Am plecat cu gândul de a învăţa câte ceva despre fiecare zodie în parte. Nu ştiam că sunt efemeride, după care poţi construi o astrogramă şi cum se interpretează. Am aflat atunci când am ajuns la Casa de cultură „Grigore Preoteasa“ şi ni s-a spus cam la ce ne putem aştepta.

Credeaţi că vă va oferi răspunsurile de care aveaţi nevoie?

Sigur că de la astrologie am aflat foarte multe lucruri despre mine. Nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Este un mod de a vedea, de a înţelege dincolo de aparenţe şi este foarte mult de spus, cât de multe lucruri poţi învăţa de la astrologie. În principiu, lumea care nu ştie despre ce este vorba îşi închipuie că aici vorbim doar despre viitor. Ea este în realitate un compendiu despre lucruri pe care le poţi folosi în viaţa de zi cu zi, care îţi pot spune despre tine, despre ceilalţi, despre raportul cu ceilalţi, cele mai multe lucruri le poţi afla despre tine şi despre locul tău în Univers.

Astrogramă - Shutterstock

Astrologia, „fitness mental“

Ştim că încă din copilărie eraţi o persoană mai mult îndreptată spre sine, care încerca să se înţeleagă. Ce vă fascinează cel mai mult din astrologie şi de ce?

Mă fascinează faptul că este inepuizabilă. Nu poţi să spui vreodată că ştii totul, că nu mai are taine. Ea este într-o continuă mişcare, configuraţiile nu sunt identice. Ceea ce ţi se pare că ai învăţat acum, de la această configuraţie, nu mai poţi aplica data viitoare, căci poate va fi peste 60 sau 180 de ani – nici până la tine nu s-a mai întâmplat decât cu 180 de ani în urmă. Şi, atunci, tu trebuie să-ţi foloseşti toate intuiţiile şi să faci toate conexiunile posibile ca să poţi să adaptezi la actuala configuraţie. Ce s-a întâmplat cu ani în urmă avea legătură cu societatea de atunci, dar tu trebuie să o adaptezi la condiţiile de acum, iar ce va fi peste ani e greu de imaginat – asta este fascinaţia pe care mi-o produce mie astrologia. Pentru mine este ca un fitness mental –  mă gândesc mereu „De ce este aşa?“, „Dar poate fi şi altfel?“ – sunt mai multe variante şi trebuie să mă hotărăsc, cu intuiţii şi cu raţionamente, că nu merge cu imaginaţie aici. Tu trebuie să aplici regula pe care ai învăţat-o şi după aceea să foloseşti intuiţiile, să ţii cont de celelalte condiţii astrale şi de contextul social – să le suprapui. Este ca un tort care are blat, cremă, iar blat, mousse etc. Asta este povestea cu astrologia: sunt mai multe planuri de analiză, şi după ce le analizezi pe toate, trebuie să le sintetizezi, filtrezi şi după să dai un răspuns. Eventual, „da“ sau „nu“ (râde) – ceea ce este foarte greu.

A existat un moment anume când aţi simţit că astrologia este calea?

Am fost atât de fascinată, eram îndrăgostită de astrologie, eram uluită de descoperirile pe care le-am făcut, încă de la bun început mă gândeam tot timpul la toate teoriile de acolo şi la toate datele pe care trebuia să le asimilez şi voiam să văd ce fac cu ele. M-am gândit că poate o să ajung să aflu nişte răspunsuri care să-mi satisfacă nevoia de a afla ce se întâmplă cu viaţa, care este secretul şi cum trebuie gândită, trăită, şi ce trebuie înţeles de aici.

Mulţi oameni sunt curioşi cum ajunge cineva să devină astrolog, dacă există cursuri, ce anume trebuie studiat – nu este, totuşi, un simplu citit în stele, aşa cum aflăm din cărţile de istorie?

Eu cred că acum este mult mai simplu să găseşti cărţi. La vremea în care am început eu, în anii ’90, nu erau. Xeroxam cele două sau trei cărţi pe care ni le dădea profesorul. După aproximativ 10 ani au apărut nişte manuale, mai erau cursurile în engleză sau franceză şi am reuşit să mai facem rost de ele – eu din acestea am învăţat. Acum cred că este mult mai simplu să dai de ele pe internet – la momentul acela nu aveam cum – şi probabil că se ţin cursuri pe la facultăţile particulare. Ţin mine că şi la Sala Dalles au fost la un moment dat. Acum nu ştiu dacă se mai ţin, dar ştiu că cine vrea ar avea unde să se ducă, sunt sigură.

Primul simpozion

Vă mai amintiţi ce sentimente vă încercau atunci când aţi participat la primul dumneavoastră Simpozion de Ştiinţe Psihotronice în care aţi prezentat o lucrare?

La Simpozionul de Ştiinţe Psihotronice mi se părea că este o partitură foarte grea pentru mine – mă simţeam mică în comparaţie cu dimensiunea simpozionului. Erau cercetători care veneau cu o muncă făcută în 20-30 de ani, poate chiar mai mult, iar eu eram doar de trei ani în zona aceasta în care încercam să fac şi eu o lucrare pentru că aşa îmi spusese Cristina Vanea, cea alături de care învăţasem noţiunile de baza ale astrologiei. Ea mi-a recomandat să încerc şi eu o lucrare. Acum îmi amintesc că eram destul de sigură pe mine când am prezentat lucrarea, dar după aceea am văzut că ceilalţi erau nume consacrate, iar pentru mine era o îndrăzneală să mă duc acolo, dar, totuşi, eram foarte sigură pe ce vorbeam. Sentimentul a fost că sunt mică comparativ cu lumea cercetătorilor din sală.

<strong>„Nu am considerat niciodată că Dumnezeu vrea să mă pedepsească, ci că vrea să-mi spună ceva</strong><strong>“</strong>

„Weekend Adevărul: Cum aţi ajuns la Pro TV?

Neti Sandu: La Pro TV am ajuns pentru că întâi am fost la Pro FM – un an, la emisiunea „Prieteni Pro FM, Salut!“, împreună cu George Mihăiţă, şi făceam horoscopul vedetelor. Florin Călinescu a venit o dată la emisiune şi a văzut că am o astrogramă în faţă şi vorbesc uitându-mă în ea despre câte o vedetă. Când a început matinalul la Pro TV, în ’95, m-au sunat înainte şi mi-au spus că domnul Florin Călinescu mă cheamă să dau probe. M-am prezentat şi am rămas – aşa am ajuns la Pro TV.

Ştim că această schimbare a venit într-un moment dificil din viaţa dumneavoastră personală – încheierea unei relaţii de 10 ani. Ce v-a dat putere în acele momente dificile?

A venit imediat, la două săptămâni după ce iubitul cu care stătusem 10 ani mă părăsise şi-mi lăsase o scrisoare de trei pagini şi a fost ca într-un coşmar totul. Nu puteam să mănânc, să dorm – să trăiesc, de fapt. Îmi aduc aminte cum zăceam de atâta suferinţă pentru că nu ştiam cum să ies din ea. Încercasem tot felul de metode de a mă resuscita ca să pot să-mi văd de treabă, dar lucrurile au fost în favoarea mea, pentru că era atât de nou totul la Pro TV că eram biciuită (în sensul bun) de noutăţile care apăruseră în viaţa mea şi, dintr-odată, absolut toată viaţa mi s-a schimbat. Odată cu ea a trebuit să mă reconstruiesc şi pe dinăuntru şi foarte greu am scăpat de suferinţa aceea pe care am dus-o foarte mulţi ani pe picioare. Pe de altă parte, am reuşit să fac ce era de făcut în noua ipostază în care mă aflam, dar nu cu toate pânzele în vânt, pentru că eram mult prea zdrobită. Puterea a venit din faptul că nu am considerat niciodată că Dumnezeu vrea să mă pedepsească, ci că vrea să-mi spună ceva. A trebuit să am răbdare ca să pot să înţeleg de ce s-au întâmplat toate lucrurile astea şi ce trebuie să fac – de aici a venit puterea ca să-mi revin şi să mă achit şi de obligaţiile de serviciu – care erau o plăcere – şi, atunci, m-am mobilizat din mers.

Neti Sandu - Mediafax foto

Pe două fronturi

Mărturiseaţi că v-a fost destul de greu să luaţi o decizie în privinţa schimbării carierei. Ce temeri aveaţi?

Mi-a fost foarte greu să renunţ la serviciul la care mersesem 18 ani – pentru că aveam 38 de ani la vremea aceea – şi mă gândeam că e un post atât de nou şi eu nu am experienţă, iar toţi ceilalţi au vârsta de 18-20 de ani. Mă gândeam că au nevoie de mine la început, să lanseze emisiunea, şi credeam că vor găsi pe cineva tânăr care va fi potrivit în tabloul respectiv cu toţi ceilalţi. Timp de şase luni, veneam la emisiune şi, ulterior, plecam la bibliotecă. Până mi-au zis că trebuie să mă hotărăsc odată că nu mai merge aşa.

Ce v-a determinat să alegeţi totuşi o carieră legată de astrologie în detrimentul celei pe care o aveaţi deja?

Am ales astrologia pentru că era un hobby. Nu aveai de ce să preferi o viaţă monotonă la serviciul acela în care nu avea cum să se întâmple ceva incitant. Eu sunt, totuşi, Săgetător, aveam nevoie de ceva exciting cât de cât. Practic, am riscat.

Confruntarea cu sinele

Mărturiseaţi că aţi mers timp de cinci ani la terapie susţinând că a fost un moment crucial din viaţa dumneavoastră. Cum v-a ajutat terapia?

Da, am mers la terapie pentru că voiam să trăiesc mai bine, să înţeleg ce trăiesc, de ce lucrurile se întâmplă aşa. Acumulasem prea multe întrebări la care nu primeam răspunsuri – oricât de mult am citit. Încă nu era moda cu terapia, eu aveam spre 48, 49 de ani si nu prea se luau persoane spre vârsta asta, dar eu voiam să trăiesc mai bine, să mă bucur de ce am, de toate lucrurile pe care le-am realizat, de toată munca mea. Am zis că trebuie să-mi acord această şansă. Practic, tot timpul, de-a lungul vieţii, am încercat câte ceva ca să-mi îmbunătăţesc viaţa. Nu ştiam la ce să mă aştept, a fost un parcurs destul de greu – dacă e să o faci cum trebuie este greu de dus, şi din această cauză nu se înhamă prea mulţi la aşa ceva pentru că doare foarte rău. Trebuie să te confrunţi cu tine, să fii sincer cu tine (şi, evident, cu terapeutul). A fost o probă de sinceritate din partea mea şi de conştiinciozitate – m-am dus în fiecare săptămână, timp de cinci ani, ca şi cum aş fi făcut o facultate. Nu poţi să spui că vezi imediat efectele – aici e toată povestea! Tu trebuie să ai încredere că lucrurile se rezolvă şi singure, şi cu ajutorul tău, dar importantă este strategia pe care o adoptă terapeutul, pentru că el are o schemă, tu intri într-un program şi fără acest program tu nu ai cum să ajungi la rezultatul pe care-l doreşti. M-a ajutat enorm.

Multe persoane care sunt mai introvertite, mai discrete, trec prin perioade dificile. Cum credeţi că ar putea trece peste bariera de a se destăinui unui străin?

Dacă nu reuşeşti să treci peste această barieră a emotivităţii, a neîncrederii în celălalt, atunci nu poţi să duci terapia şi, în general, se invocă faptul că e prea scump sau nu e bun terapeutul şi, atunci, omul nu se mai duce.

Mitul perucii

Ştim că vă tundeţi singură bretonul – emblematic, de altfel. Ce vă determină să nu vă lăsaţi pe mâna hairstylistului?

Îmi tai singură bretonul pentru că eu mai degrabă îl retez. Îl tai pe straturi ca să fie perfect drept şi, în general, cei de specialitate mi-l taie cumva cu colţuri, în jos, iar mie nu-mi place aşa, îmi place retezat.

Săgetător - Shutterstock

A tot circulat mitul că purtaţi perucă. Vi s-a întâmplat să vă pună oamenii mâna în păr să îl „verifice?

Nu am reuşit în 26 de ani să conving că este părul meu şi, atunci, până şi vecinii din bloc mi-au zis să nu mă supăr că mă întreabă, dar... „Este părul tău?“. Mi s-a întâmplat la coadă la cofetărie să bage mâna o doamnă pe sub păr. După aceea s-a mai întâmplat să dau mâna cu cineva, să mă prezint, iar persoana respectivă să-mi bage mâna în păr să se convingă dacă am perucă. La magazin sunt întrebată, deşi mă văd oamenii de la o distanţă foarte mică, nu e ca la televizor. Dar părul meu are un fir sticlos şi din această cauză şi străluceşte şi stă aşa ca apretat.

Cum v-a influenţat viaţa planeta Jupiter, despre care susţineţi că este preferata dumneavoastră?

Planeta Jupiter este patroana zodiei mele, a Săgetătorului. Are rolul ei, te face să fii mai plin de viaţă – bon viveur. Este Marele Benefic, bancherul zodiacului. Caracteristica Săgetătorului este că sare cinci paşi în loc de unul – de la acea săgeată, de la Jupiter, patronul.

Regula de aur

De-a lungul timpului au existat cazuri în care oamenii v-au oprit pe stradă să vă ceară să le faceţi previziuni?

Da, normal... Lumea mă întreabă fără nicio jenă orice. Chiar dacă eşti la restaurant, mănânci – n-au nicio treabă.

Vi s-a întâmplat vreodată să faceţi o predicţie îngrijorătoare, de care vă era teamă să se adeverească şi s-a adeverit?

Da, s-a întâmplat de câteva ori bune să am în faţă o astrogramă a cuiva care era grav bolnav şi nu se prea vedeau şanse de a rămâne în viaţă, dar chiar şi aşa nu poţi să-i spui omului că se va întâmpla ceva rău – este o regulă de aur – pentru că în orice clipă în fiecare dintre noi există nişte resurse uriaşe pe care le poţi accesa pentru a învinge o boală incurabilă.

La terapie, nu poţi să spui că vezi imediat efectele – aici e toată povestea! Tu trebuie să ai încredere că lucrurile se rezolvă şi singure, şi cu ajutorul tău, dar importantă este strategia pe care o adoptă terapeutul

Neti Sandu, astrolog

Citeşte şi:

Neti Sandu, despre horoscopul noului an: „Anul 2022 vine cu o stare de empatie, ne va face mai sensibili şi mai intuitivi“ | INTERVIU EXCLUSIV

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite