OK! Interviu cu Augusta Lazarov & Andreas Petrescu: ”Apariţia lui Luca a fost o bucurie imensă!”
0Despre cum şi-au găsit fericirea la vârsta maturităţii. Despre premoniţiile iubirii şi împlinirea totală, într-un dialog savuros ca-ntr-o piesă de teatru!Dar nu e teatru. E realitate.
de Alina Avram
Realitatea unei poveşti de iubire înfiripate între Augusta Lazarov, directoarea Departamentului de Divertisment al Antenei 1, şi Andreas Petrescu, actor şi scenarist, pe care l-ai văzut într-una dintre piesele semnate de el, Mă mut la mama, Mă mut la tata şi Mă mut sau nu mă mut? Aceasta-i întrebarea! sau l-ai urmărit, mai demult, la matinalul de la TVR. Acum a revenit cu o producţie specială: sitcomul Camera Café, care rulează la Antena 1 în fiecare sâmbătă şi duminică. Serialul al cărui scenariu îl semnează Andreas are în distribuţie nume grele din lumea teatrului românesc. De fapt, Andreas a revenit cu două „producţii“. Pentru că vorbim şi despre Luca, băieţelul născut din povestea lui de iubire cu Augusta. O iubire care pentru unii poate părea că a evoluat galopant. Dar pentru ei, a avut cursul firesc. Sau, aş zice, mai firesc pentru el, care a simţit că aşa vor decurge lucrurile. Şi surprinzător pentru Augusta, pe care am întâlnit-o prima dată în urmă cu câţiva ani, după pierderea lui Valeriu Lazarov. Mi-a spus că se obişnuise atunci cu gândul că va fi doar o mătuşă fericită. Despre cât de frumos a surprins-o viaţa am stat de vorbă chiar în pauza de somn a micuţului Luca.
Cum v-aţi cunoscut?
Augusta: Ne ştim de pe 7 ianuarie 2014.
La o petrecere de Sfântul Ion…
Andreas: Nu, aveam eu spectacol, Mă mut la mama. Mă aşezasem pe un scaun în sală când a venit un coleg care m-a avertizat: „Ridică-te, că ăsta e locul Augustei Lazarov!“. Am zis: „OK, treaba ei, să vină! Acum stau pe scaun eu!“. Şi în clipa aceea a zis chiar ea: „Bună seara!“. M-am ridicat, era semiîntuneric, n-am reuşit să-i văd ochii… Dar a zis: „Noi ne ştim din vedere!“. O ştiam şi eu, ea nu putea să mă suporte. (râde)
De ce îţi era antipatic?
Augusta: Îl ştiam doar de la televizor. Şi mi se părea arogant, din tonul vocii…
Andreas: Şi superficial?
Augusta: Nu neapărat. Mai mult infatuat. Şi în seara aceea mi s-a părut foarte interesant faptul că el avea o cu totul altă imagine, nu mai avea părul aranjat cum îl ştiam eu, ceea mi-a plăcut foarte tare. Pentru că nu-mi plăcea înainte… (râde)
Andreas: Înainte aveam părul lung.
Augusta: Da, mie îmi place cu părul scurt. Şi ce m-a suprins a fost că-n seara aceea am descoperit trei lucruri importante: că este foarte tandru şi calm, că e actor şi scrie foarte bine comedie.
Ai descoperit cât de tandru este doar văzându-l pe scenă la Godot?
Augusta: Nu, chiar din clipa în care ne-am salutat. Şi mi s-a confirmat când ne-am revăzut în sală, după spectacol. Atunci am mai stat de vorbă alături de mai mulţi prieteni la o masă. Şi ascultându-l cum povestea nişte lucruri frumoase, interesante, mi-am dat seama că e cu totul alt om faţă de cum mi-l imaginasem eu văzându-l la televizor, unde era foarte sigur pe el, voia să acapareze spaţiul. Apoi seara s-a terminat. El atunci a încercat să afle dacă eu am venit cu maşina…
Andreas: Ea întrebase în glumă: „Mă duce şi pe mine cineva până acasă?“. Eu am fost convins că ea venise fără maşină şi am vrut s-o duc eu. Dar eram mai mulţi la masă şi când am întrebat cine are nevoie să fie dus acasă, mi-au răspuns vreo patru oameni, cu excepţia ei, care a zis: „Eu sunt cu maşina. La revedere!“. Aşa am ajuns în seara aia în Pantelimon, în Dristor, pe Moşilor şi la Arcul de Triumf. Tot oraşul l-am tăiat în lung şi-n lat. Dar a trebuit să mă ţin de cuvânt.
Augusta: Iar eu m-am dus singură acasă cu maşina şi acolo s-a terminat toată seara. La vreo două săptămâni după aceea, m-a sunat colegul lui şi m-a întrebat: „Pot să-i dau numărul tău de telefon lui Andreas? Pentru că ar vrea să vorbească ceva cu tine…“. Am zis OK. Între timp, neverificându-mi contul de Facebook, pentru că nu sunt genul care stă toată ziua pe social media, am descoperit că el îmi scrisese chiar la două zile după seara de la teatru. Eh, el văzând că nu răspund, s-a gândit că poate nu vreau să vorbesc cu el. Finalmente, m-a sunat şi ne-am văzut. M-a invitat la un ceai într-un loc foarte frumos, care a rămas locul nostru drag, unde ne aniversăm în fiecare an, pe 7 ianuarie, ziua în care ne-am cunoscut.
Aţi avut nunta anul trecut. Aţi făcut lucrurile invers: întâi copilul, apoi v-aţi căsătorit.
Andreas: Întâi s-a născut Luca, apoi ne-am căsătorit şi acum vrem să ieşim să ne cunoaştem mai bine… (râde)
Sau aş putea să mă gândesc că poate nu e atât de important pentru voi un act.
Augusta: Un act este foarte important, dar nu e atât de importantă ordinea în care se întâmplă lucrurile, pentru că apariţia lui Luca a fost pentru amândoi o bucurie imensă. Şi o surpriză, fiindcă eu aproape împlineam 40 de ani şi deja mă gândeam că trebuie să mă bucur în continuare, cum o fac şi acum de altfel, de nepoţeii mei. Mă resemnasem cu gândul că există doi copii minunaţi în familie şi asta e viaţa! Şi după ce l-am cunoscut pe Andreas şi a apărut Luca, am înţeles că asta e împlinirea totală.
Se încarcă comentariile...
