Panama Papers: Producătorul Simon Cowell şi Heather Mills, fosta soţie a lui Paul McCartney, sunt implicaţi. Cum se apără cei doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul TV Simon Cowell şi antreprenoarea Heather Mills, fosta soţie a cântăreţului Paul McCartney, sunt implicaţi în scandalul Panama Papers, numele lor fiind asociate cu cabinetul de avocatură Mossack Fonseca. De asemenea, este menţionat şi regretatul regizor american Stanley Kubrick.

Presa internaţională continuă să dezvăluie identităţile mai multor personalităţi şi celebrităţi care au utilizat companii offshore din motive fiscale. Agenţia News.ro, care citează „The Guardian“, scrie că Simon Cowell este acţionar unic la două companii din Insulele Virgine britanice (BVI), înfiinţate în anul 2007. Companiile, care nu au fost niciodată utilizate şi, în prezent, sunt inactive, au fost înfiinţate într-o perioadă în care vedeta intenţiona să achiziţioneze două terenuri în Barbados, unde obişnuieşte să-şi petreacă vacanţele. 

Panama Papers. Cowell: „Îmi plătesc taxele peste tot în lume“

Avocatul producătorului a explicat însă că aceste firme nu au fost înfiinţare de Cowell, ci de contabili care acţionează în numele lui. „Clientul meu, însă, a preferat să le achiziţioneze într-o manieră transparentă, în nume propriu. De aceea, companiile nu au fost utilizate niciodată pentru niciun fel de activitate. Pot, de asemenea, să vă confirm în numele clientului meu că el nu s-a folosit de niciun fel de offshore pentru niciun fel de scopuri ilicite“, a mai adăugat el. 

La rândul lui, Simon Cowell a precizat că plăteşte taxe peste tot în lume: „De fiecare dată când sunt criticat pentru ceea ce fac, spun întotdeauna «ei bine, măcar îmi plătesc taxele», iar această frază ajută. De fapt, sunt foarte mândru de asta, atât aici (în Marea Britanie - n.red.), cât şi peste tot în lume.“

panama papers
panama papers

Panama Papers. Heather Mills: „Sunt o plătitoare de taxe foarte cinstită“

„The Guardian“ mai notează că şi fosta soţie a lui Paul McCartney, Heather Mills (foto dreapta Getty Images), care este o antreprenoare, activistă şi ecologistă engleză, deţine acţiuni într-o companie din Insulele Virgine britanice. Heather a declarat însă că a investit o sumă mare în acea companie, însă afacerea respectivă a eşuat. „Pot să vă spun cu mâna pe inimă că sunt o plătitoare de taxe foarte cinstită şi că nu veţi găsi niciodată ceva fraudulos despre mine, dacă îmi investigaţi trecutul“, a declarat Heather Mills pentru „The Guardian“, citat de News.ro. 

De asemenea, avocatul acesteia a subliniat că Heather a investit un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) într-o companie care intenţiona să folosească alge pentru a extrage ulei Omega-3, conservând în acelaşi timp ecosistemul marin.

Panama Papers: Este invocat şi numele lui Stanley Kubrick

În Panama Papers este menţionat şi numele regizorului Stanley Kubrick, care şi-a petrecut ultimele decenii ale vieţii într-un conac de lux, în Hertfordshire. Potrivit documentelor, proprietatea a fost transferată către companii offshore controlate de fiicele cineastului. 

După ce Kubrick a murit, în 1999, dreptul de proprietate asupra bunilor a revenit unor companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice, o mişcare ce ar fi salvat familia artistului de la plata a mii de lire streline drept impozit pe succesiune. 

Documentele din firma de avocatură Mossack Fonseca dezvăluie o reţea complexă de companii offshore utilizată de familia lui Kubrick pentru a obţine inclusiv venituri de pe urma unor filme. 

Panama Papers: Cineastul Pedro Almodovar şi actorul Jackie Chan, implicaţi

În scandalul Panama Papers, dezvăluit duminică, sunt implicate mai multe personalităţi din domeniul culturii şi showbizului, precum regizorul de film Pedro Almodóvar şi fratele său, scenaristul şi producătorul de film Agustin Almodovar, actorul Jackie Chan şi regizorul de teatru Franco Dragone. Aceştia sunt acuzaţi că deţin averi considerabile în paradisurile fiscale. Mai multe instituţii media au folosit documentele Mossack Fonseca pentru a expune afacerile şi conturile offshore ale elitelor politice din Franţa, Pakistan şi Arabia Saudită, precum şi ale unor staruri de film şi din sport.

[<a href="//storify.com/Alinavasile/scandalul-panama-papers" target="_blank">View the story "Scandalul Panama Papers " on Storify</a>]

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite