Primele declaraţii ale cântăreţei Britney Spears, care este internată într-o clinică de psihiatrie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Britney Spears (37 de ani) a făcut publică o înregistrare prin care îşi asigură fanii că „totul este bine“ după ce aceştia şi-au exprimat îngrijorarea că este internată într-un centru de tratament psihiatric împotriva voinţei ei. Clipul video a fost însoţit şi de un text.

Britney Spears a publicat pe Instagram o înregistrare video în care insistă că „totul este bine“ şi că se va întoarce în curând pe scenă, după ce mai mulţi fani şi-au exprimat îngrijorarea că este internată într-o clinică de psihiatrie fără voinţa ei.  

„Totul este bine, familia mea a trecut printr-o perioadă foarte stresantă, aşa că am avut nevoie de timp pentru a-mi reveni, dar nu vă îngrijoraţi, voi reveni foarte curând“, spune câştigătoarea premiului Grammy în clipul video.

Alături de înregistrarea video, cântăreaţa a explicat situaţia în care se află, explicând că a vrut să se interneze pentru că „lucrurile care sunt spuse au scăpat de sub control“. „Încerc să mă ocup un timp de mine, dar tot ce s-a întâmplat face să fie mai greu pentru mine. Nu credeţi tot ce citiţi şi auziţi“, a mai scris ea.

image

Britney Spears, la ieşirea din clinica de psihiatrie. Ea a fost externată doar o zi pentru a petrece sărbătorile pascale alături de familie 

„Situaţia mea este unică, dar promit că fac tot ce e mai bine acum. S-ar putea să nu ştiţi asta despre mine, dar sunt puternică şi obţin ceea ce vreau. Dragostea voastră şi dedicarea sunt uimitoare, dar ceea ce am nevoie acum este puţină intimitate pentru a trece peste toate lucrurile grele pe care viaţa le-a pus în calea mea. Dacă puteţi să faceţi asta, vă voi fi recunoascătoare pentru totdeauna. Vă iubesc“, le-a mai transmis Britney Spears fanilor.

Mai mulţi fani ai cântăreţei au protestat luni, 22 aprilie, la Los Angeles cerând ca artista să fie externată din clinica de psihiatrie.

La începutul lunii aprilie, presa americană a anunţat că Britney Spears s-a internat pentru un program de 30 de zile într-un spital de psihiatrie. Cântăreaţa a fost tulburată în ultimul an din cauza stării de sănătate a tatălui ei, Jamie Spears, supus la două operaţii la colon.

Problemele de sănătate mintală ale lui Spears au început în 2007, când a atacat un paparazzi cu o umbrelă, acelaşi an în care s-a internat la Centrul Medical al UCLA.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite