Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Primul interviu acordat de Alec Baldwin de la tragedia de pe platoul „Rust”. Actorul susţine că nu a apăsat pe trăgaci

5
2 Dec 2021 04:33:43
Autor: Mălina Gîndu
FOTO: YouTube
FOTO: YouTube

Într-un promo pentru primul interviu acordat de actor în faţa camerei de la tragedie, Alec Baldwin susţine că nu a apăsat pe trăgaciul armei care a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins.

În primul interviu acordat de Baldwin de la tragedie, prezentatorul George Stephanopoulos îi cere actorului să confirme că nu era în scenariu ca trăgaciul să fie apăsat. "Ei bine, trăgaciul nu a fost apăsat. Eu nu am apăsat pe trăgaci", spune Baldwin. Stephanopoulos confirmă: "Deci nu aţi apăsat niciodată pe trăgaci?", la care Baldwin răspunde: "Nu, nu, nu. Nu aş îndrepta niciodată o armă spre cineva şi nu aş apăsa pe trăgaci. Niciodată".
 
Stephanopoulos l-a descris pe Baldwin, în vârstă de 63 de ani, ca fiind „devastat", dar „foarte sincer" şi „deschis", într-o discuţie despre interviu la emisiunea Good Morning America, miercuri dimineaţa. Actorul „a răspuns la fiecare întrebare" şi a discutat despre Hutchins, despre întâlnirea cu familia ei şi despre ceea ce s-a întâmplat pe platoul de filmare în acea zi, din perspectiva sa, conform jurnalistului.
 
Întrebat cum crede că a ajuns un glonţ real în pistol, care trebuia să fie încărcat cu gloanţe oarbe sau cartuşe false, Baldwin a spus că nu are „nicio idee". De asemenea, Baldwin i-a răspuns fără echivoc lui Stephanopoulos că împuşcătura accidentală a fost cel mai rău lucru care i s-a întâmplat vreodată.
 
 

 
Tehnicianul şef al echipei de filmare, care se afla pe platou în momentul în care Alec Baldwin a împuşcat-o accidental pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, a depus o plângere pentru „neglijenţă" împotriva actorului, a companiei de producţiei şi a armurierului filmului, care la rândul său se declară victima unui „sabotaj".
 
Rămâne responsabilitatea autorităţilor să stabilească vinovaţii în accidentul tragic de pe platoul filmului „Rust”, din octombrie. Biroul şerifului din comitatul Sante Fe investighează incidentul, concentrându-se în mare parte pe modul în care gloanţele reale, care sunt interzise pe platourile de filmare, au ajuns să se afle în arma ţinută de Baldwin.
 
Interviul special, „Alec Baldwin Unscripted”, va fi difuzat în SUA pe ABC joi, la ora 20:00(ora locală), şi va fi disponibil ulterior pe Hulu.
 
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost ucisă, iar regizorul Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost rănit atunci când arma pe care Baldwin o ţinea în mână s-a descărcat în timpul repetiţiilor pentru westernul „Rust”,  la o fermă din afara oraşului Santa Fe, New Mexico, în octombrie. Accidentul reprezintă un caz rar de deces pe platourile de filmare, care a provocat un şoc în Hollywood şi a deschis o dezbatere în industrie asupra utilizării armelor în filme şi a măsurilor de siguranţă.
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Adrian Foangӑ
2.12.2021, 07:46:33

Mai are sa spuna ca nici n-a tinut pistolul in mana.

+2 (8 voturi)
Ionel Marcu
2.12.2021, 10:11:57

Dar departamentul „Achiziții” ce spune, sau serviciul „CTC-Recepție”, sau gestionarul? Nu se poate confunda un cartuș cu glonț cu unul fără glonț, sigur a fost un act de sabotaj sau cel puțin o glumă proastă a unui membru al „echipei”.

0 (2 voturi)
Stefan din Nord
2.12.2021, 09:54:49

Se tine bine la varsta lui La el pistolul inca ia foc Inca din prima ,fara multe pregatiri prealabile .

-1 (3 voturi)
Ionel Marcu
2.12.2021, 10:06:44

63 de ani nu e foarte mult, la Chaplin lua foc și la 71, când a conceput ultimul copil. Tu, Ștefane, văd că ai 67 de (f)ani, la tine nu mai ia foc pistolul?

+2 (2 voturi)
IC XC
2.12.2021, 12:13:36

Iar Oscarul pentru " minciuna in timp ce plangi " merge la...... Lacrimi de crocodil. Lacrimile false ca soția lui spaniolă falsă... Personajul pe care îl juca a fost cel care a apăsat pe trăgaci... nu el! Ar fi fost un episod grozav Columbo. Alex Baldwin:- "Nu am apăsat pe trăgaci!" / „Nu am îndreptat pistolul spre ea!”- Cine a făcut-o atunci? Omul de zăpadă, sau a fost Moș Crăciun! Ea este moartă! Și le-ai făcut pe AMBELE! Baldwin este la fel de vinovat ca IADUL și sper să ajungă acolo pentru asta! A fost incredibil de emoționat și a plâns, ceea ce se așteaptă să facă un actor. Un incompetent în cel mai bun caz, și poate mai mult, pentru că nimeni nu acceptă o armă fără să o verifice dacă este încărcată și nu îndrepți niciodată o armă către o altă persoană decât dacă intenționați să tragi, regulile de bază privind siguranța armelor. Problemă pentru Baldwin. Revolvere de epocă necesită doi pași pentru a trage. Mai întâi trageți piesal înapoi, care rotește cilindrul, apoi trageți de trăgaci pentru a trage. Pistolul nu tragea dacă nu apăsa piesa cilindrului si trăgaciul. De asemenea, glonțul n-ar fi lovit-o pe doamna Hutchins inutil, daca pistolul nu era îndreptat spre ea . Așa că Baldwin a mințit-o pe Stephanopolis din ambele aspecte. De asemenea, regulile sindicatului actorilor cer ca Baldwin să vadă armurierul efectuând o verificare a siguranței armelor înainte de a o lua. Apoi i se cere să-și facă propriul control de siguranță. Aceasta este o încercare tristă, patetică, a lui Baldwin de a evita responsabilitatea legală, iar el doar agravează situația mințind.

-8 (8 voturi)
Modifică Setările