Reacţiile vedetelor după moartea Zinei Dumitrescu. Botezatu plângând: „Îmi pare rău că nu am reuşit să-i îndeplinesc ultima dorinţă“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea celebrei creatoare de modă Zina Dumitrescu le-a îndurerat pe vedetele care au lucrat de-a lungul timpului cu „Mama Zina“, aşa cum era alintată de cei dragi.

Zina Dumitrescu a murit pe 28 martie la vârsta de 82 de ani, după ce în ultimul an starea ei de sănătate s-a deteriorat şi a ajuns de mai multe ori la spital. 

Vestea tristă a fost confirmată de Ioan Casian, patronul azilului în care celebra creatoare de modă şi-a petrecut ultimii şapte ani. 

„Întotdeauna spunea că se simte bine, dar în realitate nu era aşa. În ultima perioadă s-a retras în camera ei şi a refuzat să mănânce. Era foarte abătută, dar spunea că nu are nevoie de nimic. În ultimele zile a fost ţinută în viaţă cu ajutorul perfuziilor“, a declarat Casian la Antena Stars.

Designerii de modă Romaniţa Iovan (54 de ani), Cătălin Botezatu (52 de ani) şi Rita Mureşan (46 de ani) au vorbit, prin intervenţie telefonică la Antena Stars, despre moartea Mamei Zina, de care cei trei au fost extrem de apropiaţi.  

„Sunt şocată. Îmi pare nespus de rău. Rămâi blocat la astfel de ştiri, mai ales că ne cunoşteam de peste 30 de ani, o viaţă frumoasă petrecută împreună. Acum, să vezi, să auzi că nu mai există un om deosebit, un om minunat care şi-a dedicat viaţa modei.... Suntem copiii ei. Nu pentru că ne-a născut, ci pentru că am lucrat cu ea când noi eram foarte tineri. Am împărtăşit cu ea momentele de bucurie şi tristeţe. Am stat zile, nopţi, ani. Au fost, de altfel, cei mai frumoşi ani ai noştri şi vor rămâne în sufletul nostru. Doamna Zina va rămâne pentru totdeauna o figură emblematică a modei româneşti“, a mărturisit Romaniţa Iovan.

„Este trist şi greu de comentat ce este în sufletul unui om când simte că nu mai poate să facă ce îşi doreşte şi când ajunge la o vârstă când toate amintirile te ajută să mergi mai departe, dar te şi împiedică oarecum să-ţi trăieşti anii“, a mai spus creatoarea de modă la Antena Stars.

Romaniţa Iovan FOTO Facebook

image

Designerul de modă Cătălin Botezatu a fost, de departe, cel mai afectat de vestea morţii „Mamei Zina“ şi a izbucnit în plâns. El a mărturisit şi care este cel mai mare regret al său. 

„Da, e o veste tristă. Nu-mi vine să cred aşa ceva. Poate că noi n-am fost tot timpul acolo, când ea şi-ar fi dorit. Poate că am fost prea puţin... acum e delicat. Iertaţi-mă, nu ştiu ce să vă mai spun“, a spus Cătălin. 

„Despre Zina Dumitrescu pot vorbi foarte mulţi oameni, sunt foarte mulţi copii, aşa cum le spunea ea, care îi datorează totul şi care au iubit-o şi care o vor iubi. Îmi pare rău că ultima dată când o echipă de televiziune a întrebat-o ce şi-ar mai dori, ea a răspuns că ar mai vrea să vadă o prezentare de modă. Şi când a fost întrebată a cui prezentare, ea a răspuns: «Cum a cui? A băiatului meu, Cătălin». Îmi pare rău că nu am reuşit să îndeplinesc dorinţa uneia din cele mai importante persoane din viaţa mea“, a mai declarat Botezatu, printre lacrimi. 

Şi fostul model Rita Mureşan a vorbit, la Antena Stars, despre ce a însemnat Zina Dumitrescu pentru ea: „În primul rând, orice dispariţie este dureroasă pentru noi, cei care rămânem în urmă. Îmi pare rău pentru doamna Zina, şi-a trăit viaţa cu multă smerenie. M-aş bucura să fie fericită acolo unde este. Am făcut parte dintre «copiii» ei, ca designer. Modelele care au lucrat cu dânsa s-au ocupat mai mult de vizitarea ei. La telefon am vorbit foarte multe. De la doamna Zina puteai să înveţi cum să fii pedantă, cum să fii feminină. Întotdeauna a fost o femeie frumoasă, atentă cu fetele şi femeile din jurul ei ca şi ele să îşi pună în valoare feminitatea. E dureros când mai pleacă o mamă. Dumnezeu să o odihnească în pace şi să meargă în lumină. Sunt sigură că va merge într-un loc frumos“.

Rita Mureşan 

Rita Muresan FOTO Mediafax

Şi realizatoare de televiziune Marina Almăşan a vorbit despre moartea Zinei Dumitrescu şi a mărturisit că pentru ea, „mama modei româneşti“ a fost ca un membru al familiei. 

„De astăzi, acest om este o amintire. Pentru multă lume - e un simplu creator de modă, care a făcut rochii şi a clădit cariere. Pentru mine a fost, mulţi ani, un membru al familiei. Rubrica sa de la «Ceaiul de la ora 5», onorată săptămână  de saptămână, timp de opt ani, fără nicio pauză, ne-a oferit prilejul de a cunoaşte un munte de talent, un vulcan de energie, un suflet cât o planetă. Zina Dumitrescu a plecat să-i îmbrace pe îngeri, după ce ani de zile, din lumina reflectoarelor, a ajuns în cea a singurătăţii...“, a fost mesajul Marinei Almăşan. 

„A murit Zina Dumitrescu. Am vorbit despre dumneaei în emisiunea lui Măruţă (n.r. La Măruţă - Pro TV) cu două săptămâni în urmă. Oamenii te aruncă în uitare, când nu mai au nevoie de tine. Te mai «folosesc» , fiindcă le foloseşti. Dumnezeu s-o odihnească!“, a scris şi cântăreaţa de muzică populară Nicoleta Voicu. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite