Regizorul David Lynch împlineşte 67 de ani. Ce nu ştiaţi despre creatorul serialului „Twin Peaks“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Lynch a rezigat producţii aclamate de critici, precum „Catifeaua albastră“ („Blue Velvet“) “ FOTO Reuters
David Lynch a rezigat producţii aclamate de critici, precum „Catifeaua albastră“ („Blue Velvet“) “ FOTO Reuters

Celebrul cineast american David Lynch, unul dintre cei apreciaţi regizori de la Hollywood, împlineşte astăzi 67de ani. Lynch este cunoscut pentru capodopere cinematografice precum „Catifeaua albastră“ („Blue Velvet“) şi „Mulholland Drive“, dar şi pentru serialul de succes „Twin Peaks“. Dar sunt câteva lucruri mai puţin cunoscute despre celebrul regizor.

  • Până la vârsta de 14 ani, David Lynch (născut în issoula, statul Montana) locuise în cinci state: Montana, Idaho, Washington, Carolina de Nord şi Virginia.
  • Iniţial a studiat pictura.
  • În timpul filmărilor pentru pelicula „Eraserhead“, care au durat 5 ani, regizorul a divorţat de prima soţie, Peggy Reavey, şi s-a căsătorit a doua oară, cu Mary Fisk.
  • Tot în această perioadă de cinci ani, cartofii prăjiţi şi brânza la grătar au fost incluse aproape zilnic în meniul său.
  • Mare consumator de cafea, cineastul are propriul său brand, numit „David Lynch Signature Cup“.
  • A avut o relaţie cu actriţa Isabella Rossellini, protagonista din „Blue Velvet“, din 1986 până în 1991.
  • A acceptat să regizeze „Dune“ numai după ce producătorul Dino De Laurentiis i-a promis că-i va acorda putere completă de decizie pentru următoarea peliculă, care a fost „Blue Velvet“.
  • Iniţial a ezitat să-i dea lui Dennis Hopper rolul din „Catifeaua albastră“, tocmai datorită asemănării prea mari cu personajul. Dennis Hopper avea reputaţia unei persoane cu probleme psihice.
  • David Lynch îşi încheie întotdeauna primul nasture de la cămaşă, pentru că altfel se simte vulnerabil.
  • Woody Allen a declarat că „Blue Velvet“ a fost filmul lui preferat în 1986.
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite