Rod Stewart, un tătic cu vârstă de bunic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul britanic va deveni anul viitor tată pentru a opta oară. Acesta este al doilea copil pe care îl va avea cu actuala soţie, Penny Lancaster. Alături de Anthony Quinn, Mel Gibson şi Brad Pitt, Rod Stewart (65 de ani) face parte dintr-un „club“ de vedete seducătoare, cu mulţi urmaşi.

Cântăreţul a anunţat că el şi actuala lui soţie, Penny Lancaster (39 de ani), aşteaptă un copil, informează ­people.com. Acesta va fi al doilea urmaş al cuplului şi al optulea pentru virilul britanic, deşi nu a recunoscut-o niciodată oficial pe cea mai mare fiică a sa, Sarah Thubron (46 de ani), concepută pe când el avea 19 ani. Stewart are copii cu cinci femei.

„Suntem încântaţi de faptul că vom putea să-i spunem micuţului Alastair că va fi fratele mai mare al unui bebeluş care va veni pe lume cu puţin timp înainte de cea de-a 40-a aniversare a mamei lui", se precizează în comunicatul emis de cuplu. Muzicianul nu a menţionat sexul bebeluşului, dar a spus că-l va încuraja să joace fotbal. Alastair este momentan mezinul lui Stewart şi s-a născut în urmă cu patru ani.

Cu prima lui soţie, Alana Hamilton, Stewart a avut doi copii, Kimberly (30 de ani) şi Sean (29 de ani). Din relaţia cu Kelly Emberg a rezultat o fiică, Ruby, în vârstă de 23 de ani. Cu fosta lui soţie, modelul Rachel Hunter, Stewart are doi copii la vârsta adolescenţei, Renee (18 ani) şi Liam (15 ani). Sarah Thubron nu a fost recunoscută pentru că a fost dată spre adopţie.

Diferenţă de 54 de ani între fraţi

Recordmenul celebru în materie de numărul de urmaşi este marele actor american de origine mexicană Anthony Quinn, decedat în 2001, la vârsta de 86 de ani. El are în total 12 copii, concepuţi cu patru femei. Cel mai tânăr urmaş al său este Ryan (14 ani), născut pe când actorul avea 81 de ani.

Cu prima sa soţie, ­Katherine DeMille, Quinn a avut cinci copii. Primul, Christopher, s-a născut în 1939, dar s-a stins din viaţă la doar 2 ani. Între cel mai vârstnic moştenitor în viaţă, Christina (68 de ani), şi Ryan, cel mai tânăr, există o diferenţă de 54 de ani.

Mel Gibson, un catolic tradiţionalist, are opt urmaşi, concepuţi cu două femei. Primii şapte, o fată şi şase băieţi, sunt făcuţi cu singura lui soţie, Robyn Givens, de care a divorţat anul trecut. Hannah Gibson, cel mai mare copil, are acum 30 de ani. Al optulea urmaş, Lucia, născută în octombrie 2009, a fost conceput cu interpreta Oksana Grigorieva. Şi Brad Pitt are şase copii cu partenera sa de viaţă, Angelina Jolie, dar numai trei, Shiloh şi gemenii Knox Leon şi Vivienne Marcheline, sunt copii biologici.

Mai multe generaţii de urmaşi

Rod Stewart (65 de ani): Sarah Thubron (46 de ani), Kimberly (30 de ani), Sean (29 de ani), Ruby (23 de ani), Renee (18 ani), Liam (15 ani), Alastair (4 ani).

Anthony Quinn: Christina (68 de ani), Catalina (67 de ani), Duncan (65 de ani), Valentina (57 de ani), Francesco (48 de ani), Daniele (46 de ani), Lorenzo (44 de ani), Sean (37 de ani), Alexander (33 de ani), Antonia (17 ani), Ryan (14 ani).

Mel Gibson (54 de ani): Hannah (30 de ani), Edward şi Christian (28 de ani), William (25 de ani), Louis (22 de ani), Milo (20 de ani), Thomas (11 ani) şi Lucia (9 luni).

Julio Iglesias (66 de ani): Chabeli (38 de ani), Julio jr (37 de ani), Enrique (35 de ani), Miguel (12 ani), Rodrigo (11 ani), gemenele Victoria şi Cristina (9 ani) şi mezinul Guillermo (3 ani).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite