Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Rona Hartner divorţează. Ce s-a întâmplat în căsnicia ei?

2
15 May 2021 11:51:42
Autor: Liviu Stănculescu

Divorţul Ronei Hartner, după trei ani de relaţie şi la un an şi jumătate de la nuntă, a luat prin surprindere pe toată lumea! La vârsta de 49 de ani, vedeta a decis că este momentul unei schimbări în viaţa ei, aşa că de două luni este deja o femeie liberă.

„Nu am avut chef să atrag pe nimeni în hăul în care am căzut eu, cu insomnii, cu tot, că transmiţi oamenilor o stare de rău că nu ai depăşit tu momentul, nu are lumea nevoie de asta. Cu credinţă, împărtăşanie în fiecare zi, spovedanie, binecuvântare, îl binecuvântam pe el la distanţă, îl iertam…am trecut peste! Şi acum, la două luni distanţă, suntem din nou prieteni, civilizaţi, amândoi am depăşit criza dar ştim că împreună nu se poate“, a povestit Rona despre despărţire.
 

Rona Hartner: „M-am comportat ca şi când aveam 16 ani“

 
„În 20 mai semnăm actul de divorţ, nu va fi un divorţ conflictual, ci unul amiabil. Am ajuns la concluzia că este mult mai bine să ne despărţim. Acum un an şi jumătate ne-am căsătorit, dar eram de trei ani de zile împreună şi pot să zic că am avut noi nişte semnale de alarmă că ceva s-ar putea să nu funcţioneze prea mult timp. Ştii cum este, dragostea şi pasiunea te fac să continui, să mergi mai departe şi să nu ţii cont de primele semnale de alarmă. Dar poate că asta am învăţat acum, cu experienţa asta, că de fapt acele prime semnale trebuie să te facă să  fii mai prudent şi acum îmi dau seama că m-am comportat ca şi când aş fi avut 16 ani şi că nu am fost prudentă!“, a povestit Rona Hartner pentru Click!.
 
Citeşte articolul integral pe Click.ro
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

geek-a-contra
15.05.2021, 11:59:21

wgaf? ce se mai intimpla in casniciile voastre?

Lica Mosu
16.05.2021, 07:54:14

@ LS (loc stampilă ?!) Ei, și !!!

Modifică Setările