Salariul pe care îl ia lunar Raed Arafat. Are bani puşi deoparte, la trei bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salariul lui Raed Arafat.
Salariul lui Raed Arafat.

La momentul acesta, Raed Arafat este una din cele mai importante persoane din România. În actualul context pandemic cauzat de coronavirus el este şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Iată ce avere are acesta, ce proprietăţi deţine, dar şi care este salariul pe care îl încasează pentru funcţiile pe care le ocupă.

Raed Arafat este originar din Palestina, acolo unde familia sa a avut o fabrică de săpun. În 1981, la vârsta de 16 ani, a emigrat în România, pentru a studia medicina. În septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureş, devenit mai târziu serviciul medical naţional de intervenţie rapidă. Raed Arafat e şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne. Are rang de secretat de stat.

La fel ca alte persoane cu funcţii înalte, Raed Arafat a făcut publică declaraţia de avere. Chiar pe 15 iunie 2020 a fost dată publicităţii, atunci s-a aflat ce salariu încasează lună de lună.

Citeşte continuarea aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite