Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Scenariul filmului „Rust” nu prevedea ca Baldwin să tragă cu arma în momentul în care actorul a împuşcat-o din greşeală pe directoarea de imagine

3
18 Nov 2021 09:23:27
Autor: Maria Ţaga
FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Scenariul filmului „Rust” nu prevedea ca actorul să tragă focuri de armă în momentul în care a împuşcat-o din greşeală pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, potrivit mărturiilor dintr-un proces intentat actorului, relatează BBC.

Supervizoarea de scenariu Mamie Mitchell, cea care a sunat la poliţie după tragedia de pe platoul de filmare din New Mexico, este cea care a depus plângere împotriva actorului.

Avocatul ei l-a acuzat pe actor că „juca ruletă rusească” când a tras cu arma, fără să o verifice, potrivit Digi24. 

Baldwin şi producătorii filmului, care au fost de asemenea citaţi în proces, nu au comentat încă această informaţie.

Actorul de la Hollywood a distribuit anterior pe reţelele sociale declaraţiile unui membru al echipei de filmare, care respingea sugestiile că platoul de filmare nu era sigur.

Autorităţile investighează încă incidentul din 21 octombrie care a avut loc pe platourile de filmare ale westernului „Rust”. Nimeni nu a fost pus sub acuzare în acest moment.

Plângerea depusă de Mitchell susţine că scenariul presupunea trei planuri apropiate - unul pe ochii lui Baldwin, altul cu o pată de sânge pe umăr şi unul „în timp ce îşi ducea mâna la toc şi scotea pistolul”.

„Nu era nimic în scenariu despre pistolul care a fost descărcat de Baldwin sau de orice altă persoană”, se arată în plângere.

Potrivit datelor primite de instanţă, Baldwin a primit arma de la asistentul de regie al filmului, care nu ştia că pistolul conţine muniţie reală şi care a spus că e sigur, strigând „pistol rece”.

Allred a mai spus că Baldwin „a ales să joace ruleta rusească atunci când a tras cu o armă fără să o verifice şi fără ca armurierul să facă acest lucru în prezenţa lui”.

Armuriera filmului, care a fost responsabilă pentru armele şi muniţia de pe platou, a spus că nu ştie cum a ajuns muniţia reală în acel pistol.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Realist
18.11.2021, 09:32:51

Deci scenariul era asa: Baldwin era impuscat in umar, iar apoi scotea si el pistolul si ii zicea oponentului: "-Bai nesimtitule, vezi ca am si io pistol ?" La care inamicul izbucnea in plans.

+12 (14 voturi)
Ionel Marcu
18.11.2021, 10:39:31

Ruleta rusească nu se joacă trăgând spre propriul cap, ce a avut cu directoarea de imagine?! Baldwin mai e miștocar chiar și la vârsta asta!

+11 (13 voturi)
IC XC
18.11.2021, 12:12:52

Baldwin a închis? Dacă nu, de ce nu? Ar trebui să fie în închisoare, și nu doar pentru asta. Faptul rămâne că Baldwin ar fi trebuit să verifice arma și, din moment ce scena nu a cerut-o, nu ar fi trebuit să tragă niciodată cu arma. Întotdeauna tratezi o armă ca și cum ar fi încărcată. Baldwin a îndreptat pistolul spre cineva și a apăsat pe trăgaci. Nu are nimic de-a face cu „a avea încredere în oamenii cu care lucrezi”. Baldwin, ca ultima persoană care a atins pistolul, ar fi trebuit să o verifice. Atunci nu ar fi trebuit să încalce una dintre cele mai importante reguli în manipularea armelor de foc. Nu îndreptați pistolul spre cineva chiar dacă credeți că nu este încărcat. Baldwin a mers un pas mai departe și a apăsat pe trăgaci. A fost un accident fără intenție de a face rău, dar a apăsat pe trăgaci, așa că el este responsabil în cele din urmă.

-12 (12 voturi)
Modifică Setările