Shannen Doherty, celebra actriţă din „Beverly Hills“ care suferă de cancer, a anunţat că boala a intrat în remisie: „Următorii cinci ani sunt cruciali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Shannen Doherty a mai jucat în filme precum „Kiss me deadly“, „Sleeping with the Devil“, „Jailbreakers“, „Witchslayer
Gretl“ şi în serialul „Charmed“ FOTO Getty Images
Shannen Doherty a mai jucat în filme precum „Kiss me deadly“, „Sleeping with the Devil“, „Jailbreakers“, „Witchslayer Gretl“ şi în serialul „Charmed“ FOTO Getty Images

Shannen Doherty (46 de ani) a revenit cu veşti bune. Actriţa americană, care a fost diagnosticată cu cancer de sân în 2015, a dezvăluit vineri că boala este în remisie.

Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul Brenda din celebru serial al anilor ’90 - „Beverly Hills, 90210“, a dezvăluit pe contul ei de Instagram că se află pe drumul cel bun în lupta cu cancerul şi că boala răspunde la tratament, potrivit The Huffington Post.

 După doi ani de la aflarea diagnosticului, timp în care şi-a păstrat optimismul şi a încurajat permanent persoanele care duc aceeaşi luptă, actriţa spune că în sfârşit poate trage „o gură de aer“.

„Momente. Ele se întâmplă. Astăzi a fost şi este unul din acele momente. Ce înseamnă remisia? Am auzit acest cuvânt şi n-am ştiut cum să reacţionez. Sunt nişte veşti bune? Da. Copleşitoare. Da. Aşteptarea a luat luat sfârşit. După cum fiecare dintre cei care trec prin acest lucru ştie, următorii cinci ani sunt cruciali. Revenirile se întâmplă adesea. Mulţi dintre voi mi-au împărtăşit astfel de poveşti. Aşa că, cu inima mai uşurată, aştept. Între timp, trebuie să iau nişte decizii. Reconstrucţia, care reprezintă mai multe intervenţii chirurgicale. Decizia de urma tratamentul pentru următorii cinci ani, care vine la rândul lui cu propriu set de probleme şi de efecte secundare. Sunt binecuvântată, ştiu asta. Dar deocamdată.... remisia. Voi profita de acest lucru ca să trag o gură de aer“, a scris actriţa pe Instagram.

image

Shannen Doherty oferă o preţioasă lecţie de viaţă: actriţa a publicat fotografii sfâşietoare de la chimioterapie pentru a arăta cum a schimbat-o cancerul

Săptămâna trecută, Shannen a postat pe Instagram o fotografie în care le arată bucuroasă fanilor că părul a început să i se regenereze, în urma tratamentului cu citostatice.

image
Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite