Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Soţia lui Daniel Onoriu, noi informaţii despre starea pilotului: E foarte puţin conştient. Eu cred în continuare că sunt şanse să îşi revină

1
13 Jan 2022 13:51:24
Autor: Maria Ţaga
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Daniel Onoriu se află de aproape o lună internat în spitalul Floreasca, în urma unor complicaţii apărute după operaţia de micşorare a stomacului, efectuată în Turcia. Fostul pilot a intrat în comă, iar soţia acestuia, Isabela, a dat noi detalii despre starea lui Daniel.

„În momentul de faţă este un pacient staţionar stabil. Adică, nu e nici mai rău, nici mai bine. De câteva zile i s-au redus sedativele şi, dacă pot spune, e foarte puţin conştient. Are o privire…nu fixă. Adică, nu s-a uitat la mine, dar când i-a spus doamna asistentă că am venit eu, am vorbit mai tare. A deschis ochii mai mult. Are mici reacţii. Adică, îşi mişcă o mână, un picior”, a spus Isabela Onoriu într-o emisiune TV, potrivit Spynews

„Şanse sunt. Eu cred în continuare că sunt şanse să îşi revină, dar nici nu gândesc altceva. El o să-şi revină, o să fie bine. Dar la ce are, la ce a avut, că acum e mai bine decât problemele de la început, eu cred că o să fie bine. Nici nu accept altceva! Recuperarea este de durată, cu paşi mici. Nu o să ne trezim peste noapte că Daniel s-a ridicat din pat şi merge. O să fie cu paşi mici, dar e spre bine, cu ajutorul lui Dumnezeu”, a mai adăugat Isabela Onoriu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

adrian hora
13.01.2022, 15:01:22

plateste pacatele fratelui.

Modifică Setările