Sutiene cu paiete, cizme de plasă şi mult fixativ: fanii Lady Gaga au invadat Piaţa Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii înfocaţi ai cântăreţei Lady Gaga au venit, în Piaţa Constituţiei, îmbrăcaţi în ţinute extravagante
Fanii înfocaţi ai cântăreţei Lady Gaga au venit, în Piaţa Constituţiei, îmbrăcaţi în ţinute extravagante

Câteva sute de tineri costumaţi ca personajele din show-urile lui Lady Gaga au aşteptat chiar şi opt ore în Piaţa Constituţiei din Capitală, unde are loc diseară, începând cu ora20.30, concertul artistei, pentru a prinde un loc în Monster Pit, spaţiul cel mai apropiat de scenă, dedicat fanilor înfocaţi, scrie Mediafax.

În zona pentru care toată lumea se luptă vor fi primiţi 1.000 de fani. Băieți pe tocuri veniți cu iubitul, fete rujate cu negru, frizuri rase în părți și în toate culorile curcubeului - fanii au abordat ținute cât mai excentrice pentru a fi primiți cât mai aproape de idolul lor, poate cea mai excentrică vedetă din mainstreamul ultimilor ani.

În dreptul intrării spre Tribuna 2, câteva sute de tineri stăteau într-un spaţiu delimitat de garduri, sub umbrele portocalii. Mulţi dintre ei au venit costumaţi şi aranjaţi special pentru eveniment - cu picturi pe faţă şi ochelari excentrici -, iar tinerii aminteau de personajele din videoclipurile pe care artista le-a filmat de-a lungul timpului: o tânără cu părul blond platinat purta o vestă de blugi pe care se afla textul inscripţionat cu paiete "Born This Way", un băiat care îşi căuta loc prin mulţime purta cu mândrie un tricou maroniu pe care scria "My Name is Alejandro".
Dar piesele de rezistenţă erau sutienele din paiete "home made" şi pantofii cu platforme cu ţinte, purtaţi de fete şi de băieţi.
În ciuda căldurii, coafurile cu mult fixativ şi machiajele groase dădeau semne că nu cedează.

A primit cadou de la bunica un bilet

Câţiva dintre fanii care îşi aşteptau pass-urile pentru Monster Pit aveau ajutoare de nădejde - mamele şi bunicile care au venit cu plase cu sticle de apă.

Elena Dumitraşcu, în vârstă de 65 de ani, stătea pe margine şi îi privea pe fanii care cântau piesele lui Lady Gaga. Era venită cu nepoata ei, Bianca Pană, în vârstă de 20 de ani. Tânăra studiază regia la Londra, dar acolo nu a putut cumpăra bilet la concertul lui Lady Gaga, deoarece acestea s-au vândut foarte repede. Astfel, bunica i-a făcut cadou nepoatei sale un bilet la concertul de la Bucureşti. Pentru că locuiesc la Constanţa, acestea au venit în Capitală în urmă cu două zile şi stau la hotel.

"Ea a venit aici de la 5.00 dimineaţa, eu am stat la hotel şi am venit aici să îi iau cizmele, că s-a încălzit", spunea femeia, arătând spre cizmele argintii din plasă şi povestind că nepoata ei şi-a realizat singură ţinuta. "Şi-a făcut singură sutienul din paiete", a zâmbit aceasta.

Răzvan din Iaşi şi Alexandru din Botoşani au ajuns la concert chiar joi. De ziua lui, Răzvan o va vedea pe Lady Gaga, despre care spune că "e diferită" şi de aceea îi place. Răzvan purta un tricou cu chipul artistei, pictat chiar de Alexandru, care a ales să se deseneze pe faţă cu ocazia concertului.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite