Top-modelul Bar Refaeli, condamnată la 9 luni de muncă în folosul comunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bar Rafaeli FOTO Guliver/Getty images
Bar Rafaeli FOTO Guliver/Getty images

Un tribunal din Tel Aviv le-a condamnat pe top-modelul Bar Refaeli la 9 luni de muncă în folosul comunităţii şi pe mama sa, Tzipi, la 16 luni de închisoare, ambele pentru evaziune fiscală, transmite DPA.

Judecătorii au mai decis ca cele două să plătească o amendă de 730.000 de dolari, potrivit unor documente obţinute de DPA din Tel Aviv. 

Tzipi Refaeli trebuie să se prezinte la penitenciarul de femei, Neveh Tirza, la sud-est de Tel Aviv, până la 21 septembrie. 

Cele două femei au fost condamnate în iulie. 

Refaeli nu şi-a declarat veniturile de milioane de dolari în perioada 2009 - 2012. 

Modelul în vârstă de 35 de ani a spus că nu a locuit doar în Israel în perioada respectivă, dar tribunalul a contrazis-o. Tzipi Refaeli a înregistrat apartamentele fiicei sale pe alte nume. 

Refaeli a devenit cunoscută în 2007 când a devenit primul model din Israel care a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated. Este cunoscută şi pentru relaţia cu actorul american Leonardo DiCaprio. Cuplul s-a despărţit în 2011. 

Ea a fost coprezentatoare la ediţia din 2019 a Eurovision Song Contest din Tel Aviv.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite