Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Trupul Cristinei Ţopescu va fi incinerat: ce se va întâmpla cu cenuşa jurnalistei

8
13 Jan 2020 20:18:44
Autor: Andreea Neblea
Cristina Ţopescu va fi incinerată
Cristina Ţopescu va fi incinerată

Familia Cristinei Ţopescu, care a fost găsită moartă pe 12 ianuarie, a decis ca trupul neînsufleţit al prezentatoarei de televiziune să fie incinerat joi, 16 ianuarie.

Trupul neînsufleţit al Cristinei Ţopescu va fi depus miercuri, 15 ianuarie, de la ora 14.00, la capela Cimitirului Belbu din Capitala, urmând ca joi să fie incinerat, aşa cum jurnalista şi-a dorit. 

Surse din apropierea familiei Cristinei Ţopescu au declarat că cenuşa jurnalistei va fi dusă în Oradea, oraş în care trăieşte mama Cristinei Ţopescu în prezent.

După ce iniţial s-a anunţat, într-o manieră vagă, că fosta prezentatoare TV va avea o slujbă religioasă înaintea incinerării programate la Crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au respins acest lucru. „Nu se face slujbă de înmormântare pentru cei incineraţi. Inclusiv pentru raţiunea că trupul, subiectul înmormântării, lipseşte, fiind distrus prin cremaţiune“, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Cazul Cristinei Ţopescu nu este singular. Şi în anii trecuţi au existat discuţii aprinse pe acest subiect, la incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu şi a realizatorului radio Andrei Gheorghe.

Prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în locuinţa sa în seara zilei de 12 ianuarie după ce aproximativ trei săptămâni nu a mai fost văzută. Cel mai probabil, Cristina Ţopescu a murit pe 28 decembrie 2019, în cursul nopţii, potrivit unor surse medico-legale. Vedeta TV a fost găsită în pat, în pijamale, fără urme de violenţă.

Cristina Ţopescu a murit la 59 de ani 

Potrivit poliţiei, în cursul serii de duminică, în jurul orelor 22.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, poliţiştii din Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală.
 
Galerie FOTO
 

Cristina Ţopescu, fiica îndrăgitului comentator sportiv Cristian Ţopescu, s-a născut la Oradea, în 1960, şi a absolvit facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, secţia engleză-italiană.

Ea a fost arestată în 1989 timp de trei luni, după ce a fost prinsă încercând să fugă din ţară.

S-a făcut remarcată la pupitrul ştirilor, fiind ani buni craincă la Pro TV, apoi principala prezentatoare a buletinului de ştiri de la Prima TV, timp de 12 ani. În 2013, ea a demisionat după ce s-a înscris în PSD. Cristina Ţopescu a lucrat şi la Antena 3.

 În ultima perioadă, după ce declarase că se retrage din presă, a continuat să realizeze emisiunea „Interviuri (ne)convenţionale“ la Canal 33. De la finalul anului trecut, Cristina Ţopescu era consiliera ministrului Sănătăţi, Victor Costache.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Carmen Florea
13.01.2020, 21:06:51

... n-aveti mama, n-aveti tata, danga-langa , danga-langa ... ... mortii sunt o 'delectare' morboasa pt voi ...

+2 (6 voturi)
protector
13.01.2020, 21:49:30

Absolut ! Sa incinerezi un mort doar pentru a-l arunca in Gheena e dovada de multa barbarie .

-3 (9 voturi)
Manole Scarlat
14.01.2020, 00:52:59

Pentru că ştirea a apărut la rubrica "celebrităţi", pun şi eu o întrebare: prin ce a fost celebră Cristina Ţopescu?

-3 (7 voturi)
Geo Geo
14.01.2020, 01:06:19

Incinerarea e o prostie in cazul ei. Inmormantarea se cuvine.

-3 (5 voturi)
Geo Geo
14.01.2020, 01:16:48

Deja, din pacate, sunt multe stiri false copiate pe tot internetul. Rusine sa ai fine cui a raspindit asa. Nici un jurnalist nu a intrat in acasa ei. Halal presa din Romania.

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările