Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

Tudor Chirilă: „Azi începe şcoala. Nu văd niciun motiv de bucurie că mii de elevi se înrolează într-un sistem învechit şi neperformant“

10
9 Sep 2019 16:17:45
Autor: Adelina Mărăcine
Tudor ChirilăFOTO Petru Ivu/Facebook Tudor Chirilă
Tudor ChirilăFOTO Petru Ivu/Facebook Tudor Chirilă

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă (45 de ani) a criticat din nou sistemul de învăţământ românesc, în contextul începerii noului an şcolar, şi a iniţiat o campanie pentru reformarea lui.

Tudor Chirilă nu a ratat prilejul de a critica încă o dată sistemul de învăţământ românesc, fiind de părere că este unul „învechit şi neperformant“, în care nu binele elevului primează, ci diverse interese „absurde“. 
 
„Astăzi începe şcoala. Nu văd niciun un motiv de bucurie că mii de elevi se înrolează într-un sistem învechit şi neperformant în care copilul este pus pe ultimul loc după diverse interese care mai de care mai absurde. Sistemul în sine e absurd. Din păcate, lucrurile nu se pot schimba decât din două direcţii: mentalitatea şi voinţa politică. Cu politicieni iresponsabili e greu să generezi schimbare. Totuşi, datoria mea este să sper şi vă cer asta şi vouă“, a scris artistul pe pagina sa de Facebook. 

Totodată, artistul lansează un apel către toate partidele politice parlamentare şi le solicită acestora să creeze împreună o viziune şi o reformă unitară a Educaţiei, prin campania denumită „Vă uniţi pentru Educaţie?“. 
 
„Am iniţiat acest apel către clasa politică. Cred că numai dacă le arătăm că ne pasă şi prin orice fel de presiune publică îi putem determina să înţeleagă că nu se mai pot juca“, a mai scris Chirilă.
 
„Noi, semnatarii acestei petiţii, vă solicităm să susţineţi, să elaboraţi şi să semnaţi un acord politic (şi nu de faţadă) pentru formularea unei viziuni unice şi implementarea reformei educaţionale inspirată de modele educaţionale performante, altfel riscăm să devenim un popor fără identitate (...). Depolitizaţi Educaţia şi începeţi să construiţi împreună un nou sistem care să pună cu adevărat în centrul său elevul“, se arată în petiţia iniţiată de cântăreţ. 
     
  
Chirilă critică lacunele sistemului de învăţământ românesc şi prin muzică 
 
De altfel, Chirilă a lansat alături de trupa VAMA piesa „Pe de rost“, un manifest ce vizează problemele din sistemul de învăţământ românesc.
 
Versurile noului single fac referire la faptul că sistemul îi obligă pe copii să înveţe totul pe de rost şi nu-i încurajează deloc să gândească liber, să greşească, să-şi urmeze visurile şi să-şi dea frâu liber creativităţii. 
 
„Am note mari, dar nu-mi place nimic/Sunt un număr, într-un sistem/ (...) Şcoală, cum naiba vrei să cresc/Dacă e o ruşine să greşesc“, „Şcoală, cum naiba vrei să cresc/Dacă e o ruşine să gândesc“, sunt câteva dintre versuri. 
 
De asemenea, versurile prezintă şi o asigurare pentru părinţii care ţin foarte mult la notele din catalog: „Tată, nu-ţi fie frică/Exită viaţă şi după notă mică“.
 
 
 
Lacunele sistemului de învăţământ românesc reprezintă una dintre temele care îl preocupă pe Tudor Chirilă şi despre care a vorbit în repetate rânduri, fiind de părere că şcoala românească eşuează în a stimula pasiunea de a învăţa. De Ziua Copilului, artistul a semnat un text în care a subliniat că sistemul de educaţie este „învechit, apăsător, frustrant“ şi nu stimulează „gândirea critică, abilităţile emoţionale şi de relaţionare“, motiv pentru care mulţi tineri la finalul liceului sunt incapabili să-şi formeze o viziune proprie asupra lumii şi a drumului lor în viaţă. Pe de altă parte, Chirilă consideră că o mare parte din vină aparţine şi părinţilor, care sunt foarte autoritari. 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

MadWolf
9.09.2019, 16:33:19

Tudore, exagerezi. Ca orice sistem de invatamant, sistemul romanesc produce si varfuri, si rebuturi. In marea majoritate, rebuturile apar pentru ca familia, mediul din care provin. anturajul, ii doteaza doar cu niste rudimente de gandire. Rebuturile nu sunt capabile sa urmareasca invatatorul sau profesorul de-a lungul unei idei si nu pot sa inteleaga ideile dintr-un text citit, nici sa produca idei. Invatatorii si profesorii nu pot face minuni cu rebuturile, fac si ei ce este omeneste posibil.. Nici cealalta alternativa, invatamantul de tip nordic, nu este vreo mare scofala. Aia nu mai produc rebuturi (cel putin asa se lauda ei), dar nu mai produc nici varfuri.

-1 (11 voturi)
MadWolf
9.09.2019, 16:38:59

P.S. Pana si ideea de reforma a invatamantului a fost dusa-n derizoriu de toata liota de bocitoare care stiu mai bine ca oricine cum ar trebui facut si care ne "fericesc" cu cate o reforma care de care mai progresista la fiecare cateva luni. Trist, fiecare este convins ca numai el este detinatorul adevarului absolut si ca numai el stie ce si cum trebuie reformat in educatie... rezultatul? Haosul existent in acest moment. Reveniti-va. Cu totii.

+1 (7 voturi)
Constantin Caratase
9.09.2019, 16:36:40

Ricule, Cand ma uit la ce ai iesit tu, realizez ca este neperfornant. Iar cand vad ca nu sunt bani, ca sa il modernizeze, realizez ca banii s-au dus aiurea inclusiv pe concertele tale. Asa ca poti sa canti fals la alta masa si pe alt umar. De fraier sa fie...

-3 (11 voturi)
Mirea Caratase Tarnopol
9.09.2019, 16:55:52

ce neperfornant bei baiețică? sa facut scoala multumesc la domnii invatatori care mau ghidat pana in clasa a patru ca atata am reusit sa duc. in rest am scoala vetii. sint un baietas simpatic inteligent si citit. asa ca ciocul mic tudorele.

-1 (9 voturi)
Mirea Caratase Tarnopol
9.09.2019, 17:01:02

s-i inca ceva ricule. eu am realizat ceva de la viata fata de tine am venitul meu multumesc la doamna dancila pentru ajutorul care fanel postasul mil aduce ca un ceas in fiecare luna.

-1 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (10)