Marele actor Victor Rebengiuc afirmă că Bogdan Stanoevici a fost ucis de COVID-19, nu de infecţiile nosocomiale din spital. Acesta susţine că oamenii trebuie să asculte de specialişti, nu de foşti securişti.
„Multă lume a trecut prin asta, asta e exprimarea bună, nu a rămas acolo. E o boală pe care o cauţi. Dacă nu o cauţi, nu o găseşti. Ea te găseşte, chiar dacă te protejezi.
Eu am stat liniştit acasă, nu m-am băgat în mulţimi şi virusul tot a dat de mine, deşi m-am ascuns cât am putut. Am avut două săptămâni de carantinare la domiciliu şi asta a fost. Cu medicaţia care mi s-a dat am trecut peste.
El (Bogdan Stanoeivici - n.r.) a căutat chestia asta, cred că este o ştire falsă că a murit din cauza nosocomialelor. Că ar trebui să moară toţi cei care se infectează cu aşa ceva în spitale", a declarat Victor Rebengiuc, potrivit romaniatv.net.
Victor Rebengiuc criticat persoanele care nu respectă deloc normele de siguranţă.
„Trăim o pandemie, este peste tot, în toată lumea, planeta e bolnavă în momentul de faţă, şi toţi trebuie să luptăm pentru a scăpa de această nenorocire.
De ce să nu ascultăm nişte oameni care au posibilitatea să ne dea nişte sfaturi bune, pentru că sunt specialişti în domeniu?", a adăugat actorul.
În luna noiembrie 2020, Victor Rebengiuc declara că a avut coronavirus. Din fericire, actorul în vârstă de 87 de ani nu a avut nevoie de internare în spital şi s-a tratat acasă.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
38 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Un sfat dupa valoarea si caracterul sau! Bravo domnule Victor Rebenciuc,valoarea unui om nu creste daca te dai "Gica Contra" ci daca spui adevarul si-i informezi si pe ceilalti!!!Multumim !!!
In ziua de azi daca esti gica contra gasesti cateva milioane bune sa te urmeze...cazul sosoaca nu-i izolat. Ai perfecta dreptate, greu gasesti in zile noastre pe cineva cu bun simt si responsabilitate
O mica observatie: banuiesc ca citatul nu este corect - cred a e vina reporterului: "ALE". "Ale fostilor securisti", nu "a fostilor securisti".
Totul e frumos pana la fostii securisti. Eu zic doar atat: fostii tortionari si iau un nume la intamplare ca... Nicolae Mihuţ.
@Frana... Nu mai e cazul cu N. Mihut pentru ca s-a "igienizat " intre timp cu sulul de hartie igienica adus de ginere-su' la TVR "Libera" in dec.' 89 ! O scena de o impostura memorabila din partea acestui actoras de mahala ! Interesant ca , fara a "asculta de securisti"( !!!!!!!) , izolat total, probabil cca in arestul securitatii de pe vremuri, virusul tot l-a "gasit " pe actorasul rebenciuc ascuns sub pat la domiciliu . Imi imaginez ce spaima l-a fulgerat , o fi crezut ca au dat iama colegii lui Mihut .
Vezi toate comentariile (38)