VIDEO Cele mai importante momente din cariera lui Eminem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eminem este unul dintre cei mai de succes câtăreţi ai lumii FOTO AFP
Eminem este unul dintre cei mai de succes câtăreţi ai lumii FOTO AFP

Noul număr al revistei „Rolling Stone“ îl are pe copertă pe Eminem, unul dintre cei mai cunoscuţi raperi la nivel mondial. Acesta a vorbit într-un interviu acordat revistei despre dovotamentul faţă de muzica hip-hop într-un mod mult mai sincer decât oricând până în acest moment.

„Cred că sunt fericit. Hip-hop-ul mi-a salvat viaţa, omule. Este singurul lucru la care m-am priceput în viaţă, nu ştiu să fac altceva. Cred că există o expresie pentru asta, savant idiot?“, a glumit cântăreţul întrebat ce înseamnă muzica hip-hop pentru el.

Nostalgia lui Eminem pentru hip-hop-ul anilor 1990 s-a conturat în cel mai nou album al său, „The Marshall Mathers LP 2“, care s-a vândut în peste 700.000 de mii de copii săptămâna trecută.

„The Marshall Mathers LP 2“, cel de-al optulea album de studio al lui Eminem, şi al şaptelea care atinge prima poziţie în top Billboard 200, s-a vândut, în prima săptămână de la lansare în peste 700.000 de copii, potrivit datelor furnizate de Nielsen SoundScan. Materialul realizat de cântăreţ este o continuare a albumului din anul 2000, „The Marshall Mathers LP“, care, la momentul respectiv, atinsese poziţia 30 în topul Billboard, cu doar 10.000 de unităţi vândute.

Pe de altă parte, acesta recunoaşte cu influenţa muzicii nu a fost, neapărat, una mecanică. „La început eram «un student» al muzicii hip-hop, aşa că am preluat asptecte tehnice din mai multe părţi. Am preluat un model de rimă sau de debit verbal de la Big Daddy Kane sau de la Kool G Rap. Apoi am dat de Tupac, el făcea melodii adevărate. «Fir-ar! Dacă ascult CD-ul lui simt nevoia să lovesc pe cineva în faţă». Notorious B.I.G. Spunea poveşti prin piesele lui. Şi eu am vrut să fac toate acestea“, a povestit Eminem despre începuturile sale.

Momentul este unul prielnic pentru a rememora unele dintre cele mai importante puncte din cariera artistului care au început cu „luptele“ în rime din Detroid, lansarea unui film pe aceeaşi temă sau colaborări cu alţi cântăreţi.

Povestea filmului „8 Mile“, aşa cum spunea şi Eminem, a fost inspirată de fapte reale. Personajul lui Eminem, Rabbit, a fost cel care a arătat adevărata faţă a muzicii care, până în acel moment, era parte a culturii undeground. Recent, a fost postat un videoclip în care se poate vedea care era atmosfera anilor 1990 şi cum Eminem reuşea să „împletească“ cele mai năstruşnice versuri. Spre deosebire de film, acolo unde raperul este blond, în clip are altă înfăţişare, fiind chel.

Înainte de a ajunge un megastar, Eminem a acordat o serie de interviuri în care povestea cât de sărac a fost înainte de a ajunge în muzică. „Atunci când veneau prieteni în vizită trebuia să arăt că nu eram atât de sărac, ascundeam brânza“, spunea el. Mai mult, acesta declara că nu vrea să fie „unul din mulţime, aşa cum s-a întâmplat cu Milkbone sau cu Vanilla Ice“.

Dar, poate, ceea ce a preţuit Eminem cu adevărat au fost colaborările pe care le-a realizat. Printre numele care au luat parte la realizarea unor piese se numără Doctor Dre, Rihanna, Lil Wayne, 50 Cent sau Nate Dogg.

Eminem - Stan ft. Dido

Eminem - Cleaning Up My Closet

Eminem - The Real Slim Shady

Eminem - Mockingbird

Eminem - Love The Way You Lie ft. Rihanna

Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, şapte albume, care s-au vândut în 86,5 milioane de exemplare în toată lumea. După ce şi-a făcut debutul în actorie, în 2002, cu rolul din „8 Mile“, pentru care a fost lăudat de criticii de specialitate, Eminem a preferat să se concentreze asupra carierei sale de muzician. Albumul „Recovery“ a fost discul cu cele mai mari vânzări din Statele Unite în anul 2010.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite