VIDEO Dan Chişu: „Am alimentat imaginea de cuceritor“

Numele Dan Chişu generează, pentru mulţi, două „etichete“: bucătar şi cuceritor. „E mare lucru să fii bucătar şi e o povară să fii cuceritor“, crede regizorul. După televiziune, bucătărie şi călătorii în jurul lumii, Dan Chişu a revenit la prima sa dragoste: cinematografia. Anul trecut a debutat ca regizor, iar în primăvară va lansa încă două filme.

Citiţi şi: Festivalul DaKINO se va muta la Braşov, începând cu 2011

„Adevărul": Cum a fost primit filmul „Website-story", primul lungmetraj pe care l-aţi regizat?

Dan Chişu: N-a fost o afacere, ştiam că nu se vor recupera banii şi n-am avut nici cea mai mică intenţie de a face asta. A adunat foarte multe păreri contradictorii, însă, trăgând linie, am văzut că foarte mulţi dintre cei cu care am făcut focus grupuri au răspuns pozitiv. Filmul a avut însă un eşec total de piaţă şi a adunat numai opt-nouă mii de spectatori în cinematografe, ceea ce e foarte puţin raportat la orizontul meu de aşteptare, nu la celelalte filme, pentru că nu pot să mă compar cu producţii mari de afară. Însă nu asta m-a deranjat foarte tare. Ci faptul că CNC-ul a luat decizia ca filmul să fie interzis celor sub 18 ani, iar pelicula a fost programată numai la ora 14.00 sau 16.00, când niciun individ peste 18 ani nu are timp să meargă la cinematograf.

Sunteţi într-o etapă în care vă pasionează regia de film.

E puţin mai dificil să „te faci" regizor dacă n-ai mai lucrat în acest domeniu. Eu am lucrat în cinema înainte de a pleca din ţară, iar în Franţa primele mele încercări au fost tot în cinematografie. În primul an am lucrat numai în zona aceasta, care e o zonă închisă ermetic. Însă am schimbat macazul pentru că mi-am dat seama de inutilitatea efortului meu de a lucra în cinema în Franţa. Am tot amânat să regizez un film, dar într-o zi s-a întâmplat.

Aveţi şi alte proiecte cinematografice?

Da, „Ursul", un film finanţat de CNC, va fi lansat la 10 martie. Sperăm să fie şi un concert Goran Bregovici înainte, însă nu avem încă o confirmare. Suntem în postproducţie cu al treilea lungmetraj, un film despre bogăţie, despre iluzia îmbogăţirii, care va intra în circuitul de festivaluri începând cu februarie sau martie.

Spuneaţi că cinematografia de afară e o lume închisă. Povestiţi-mi despre acea perioadă.

Înainte de a pleca din ţară, am cunoscut nişte realizatori francezi. Mi-au spus să-i caut dacă voi ajunge vreodată în Franţa, pentru că mă vor ajuta cu absolut tot ce vor putea. Prima dezamăgire a fost când i-am sunat şi şi-au adus aminte cu greu de mine. Iar când şi-au adus, mi-au spus să-i sun săptămâna viitoare. Am ajuns apoi la tot felul de case de producţie din Franţa, iar cel mai sus am fost când am făcut asistenţă de regie pentru un cuplu care făcea un film tehnic despre conducătorii de metrou din Paris. Am încercat după aceea în câteva societăţi de producţie mai mici şi am lucrat la vreo trei scurtmetraje. Însă nu am fost plătit, ci, dimpotrivă, mi-am plătit singur cazarea, masa, drumul, iar la sfârşit am primit un certificat care dovedea că am lucrat acolo, ca asistent.

Cum aţi perceput această experienţă în cinematografia franceză?

A fost un mare eşec. Am renunţat la cinema pentru că atunci era mai important pentru mine să-mi creez o identitate. Franţa e o ţară care m-a primit, mi-a dat cetăţenie, mi-a dat paşaport, însă nu mi-e foarte dragă. Ca să poţi avea o identitate în Franţa, trebuie să ai o adresă. Ca să ai o adresă trebuie să ai un fluturaş de salariu de trei ori cât valoarea chiriei. Pentru mine acest lucru nu a fost posibil decât făcând trei servicii. Până mi-am închiriat prima casă pe numele meu am trăit nişte momente destul de dificile. Am ajuns totuşi la un anumit statut făcând turism. Vorbeam şi franceză, şi engleză şi eram un fel de rara avis, pentru că în Franţa foarte puţini ştiu engleza. De aceea primele mele destinaţii au fost în India, unde se vorbea engleză, de aceea am şi stat atât de mult timp acolo.

Dan Chişu se axează, în prezent, pe proiecte în cinematografie  Fotografii: Petrică Tănase

Care a fost cea mai fascinantă călătorie?

Cea mai surprinzătoare aventură şi călătorie din viaţa mea a fost o plecare inconştientă din Colombo, Ceylon, astăzi Sri Lanka, până în Antananarivo, în Madagascar. Am plecat cu o barcă cu pânze. A fost o experienţă unică, o testare a limitelor.

Unde aţi trimite un străin care vine pentru prima dată în România?

Delta Dunării este singurul loc care merită promovat, pentru că nu mai există aşa ceva. Am fost în Delta Nilului, în Delta Mekongului, în Delta Mar del Plata, dar nu se compară cu Delta noastră. E un loc unic, iar cine se ocupă de promovare, asta ar trebui să promoveze.

Aţi reveni în televiziune?

Nu mi-am pus problema... Lucrurile se întâmplă. E ca şi cu promisiunile: spui că nu mai faci niciodată, iar apoi se întâmplă... Dar e clar că nu voi mai face nimic legat de mâncare, pentru că s-a creat o imagine îngrozitor de distorsionată.

Cea de bucătar...

Să fii bucătar e o mare calitate. Numai că eu nu sunt bucătar, sunt un inovator. Când am început să gătesc nu ştiam nimic, când am învăţat să gătesc m-am lăsat. Iar ceea ce fac acum, fac pentru mine şi prietenii mei. Ştiu că am supărat multă lume din zona profesionistă. Mulţi au întrebat cine sunt eu să dau sfaturi. Eu mi-am dat seama cât de simplu e să găteşti, după ce am vizitat şcoala Cordon Bleu. Acolo te învaţă „culorile" şi-apoi te lasă să „pictezi".

Oamenii vă pun şi eticheta de cuceritor. Vă deranjează?

Mă deranjează, dar pot să fac ceva? Nici acum nu ştiu dacă să mă bucur sau nu atunci când mă opreşte un poliţist şi-mi cere o reţetă. Chestia cu bucătarul a fost cumplită, pentru că nu sunt. Dacă eram, cât de mândru aş fi fost... E mare lucru să fii un chef. Cuceritor? Ştiţi cum e să duci în cârcă această povară?

Aţi contribuit, aţi alimentat imaginea de cuceritor?

Am greşit şi am alimentat imaginea de cuceritor, recunosc!

Prin cartea „Singur sub duş"?

Cartea este despre un bărbat care face un atac de cord şi îşi aduce aminte despre cele şapte femei din viaţa lui. Începe cu momentul în care vine salvarea şi se termină cu momentul în care el moare. Se spune că ar fi o carte autobiografică, dar eu n-am murit încă. Iar Dan, numele personajului principal, nu e un nume rezervat. Nu doar pe mine mă cheamă Dan. 80 % din oamenii care vorbesc despre această carte n-au citit-o. Eu am încercat să fac literatură, dar dacă oamenii cred că în carte este vorba despre gagicile din viaţa mea, nu pot să schimb părerea asta.

A fost un succes editorial?

Enorm, cred că a sărit de 50.000 de exemplare.

Aţi „bătut-o" pe Mihaela Rădulescu?

Da, dar trebuie s-o declare editura, nu eu. Eu nu vreau s-o „bat" pe Mihaela Rădulescu. (zâmbeşte) Mihaela este prietena mea şi va rămâne în continuare.

Aţi spus într-un interviu că aţi avut întotdeauna relaţii cu femei cu probleme...

Am spus că se pare că am vocaţie de popă, pentru că, în general, am relaţii cu oameni sau cu femei cu probleme. În general, toate relaţiile mele au ieşit dintr-un tipic, nu s-a întâmplat nimic frumos, nu a fost ca-n cărţi. S-a întâmplat cu nişte arderi extraordinare, nişte probleme extraordinare.

V-au epuizat arderile acestea?

Am fost destul de şmecher să mă retrag la timp.

Covaci, Tocilescu şi Ţiriac i-au influenţat destinul

Cum era copilul Dan Chişu?

Eu şi fratele meu, cu trei ani mai mare decât mine, am făcut parte dintr-o generaţie care a crescut cu cheia de gât. Dar copilăria a fost de o frumuseţe ieşită din comun pentru că aveam două locuri în care eram „aruncaţi" de părinţi, când venea vacanţa. Ne trimiteau la bunici: bunica din partea mamei era din Domneşti (Argeş), iar cea din partea tatălui era din Cheile Turzii. Singura negociere care se ducea între noi şi părinţi era să mergem mai întâi în Argeş, apoi la Cheile Turzii. Mult le-a trebuit să se prindă că uram să fim trimişi la cules de prune, de aceea evitam să mergem la bunica din Domneşti în a doua parte a vacanţei.

Puteţi numi un om care v-a influenţat destinul?

Sigur. Alexandru Tocilescu, când eram la liceu, la Brăila, şi făceam teatru la clubul de teatru. Dacă nu l-aş fi cunoscut pe el, probabil că aş fi făcut Facultatea de Medicină, aşa cum voiau ai mei. Al doilea moment crucial pentru mine a fost întâlnirea cu Nicu Covaci de la Phoenix, când am abandonat tot şi m-am dus cu ei prin toată ţara. Dacă nu mă întâlneam cu Nicu Covaci, cred că rămâneam la Iaşi şi făceam, cu eforturi uriaşe, o facultate care nu-mi plăcea. Al treilea om care m-a influenţat decisiv - eu cred că te influenţează cine te determină să schimbi macazul - a fost Ion Ţiriac. Am renunţat la turism, domeniu în care îmi mergea foarte bine, şi am înfiinţat primul studio independent de televiziune din România.

Aţi organizat ani de zile Noaptea Devoratorilor de Publicitate, dar aţi apărut şi într-o reclamă la zahăr. De ce acest produs?

Foarte simplu: din raţiuni financiare. Dacă există un moment în care poţi să te vinzi foarte bine, trebuie să profiţi. Iar suma de bani pe care am câştigat-o atunci a fost surprinzător de mare pentru România. Cred că doar Mihaela Rădulescu luase ceva mai mult pentru o reclamă la ulei.

Credeţi în Dumnezeu?

Ei, aici e o problemă majoră. Ne salutăm de Paşte şi de Crăciun, într-un respect total. Nu mă deranjează credinţa nimănui, însă eu nu înţeleg credinţa. Iar atâta timp cât nu o înţeleg, nu pot să o aplic. Am citit destul de mult, am vrut să înţeleg mai mult decât pot, dar e o uşă pe care nu vreau să o deschid încă.

În replică...Bogdan Naumovici

" Este printre oamenii de invidiat din România. E unul dintre puţinii care trăieşte făcând exact ce-i place şi nu e nevoit să facă ceva pentru a trăi. "

+

Superficialitatea

Dacă n-aş fi fost superficial, n-aş fi reuşit să fac atât de multe lucruri.

-

Superficialitatea

Din cauza acestui lucru m-am ales cu o imagine proastă.

Obiectul Adevărului

" DVD-ul ediţiei aniversare Dakino - 20 de ani. Pasiunea mea pentru cinema s-a văzut când am început să fac Festivalul Dakino, în 1990. "

Carte de vizită

-Data şi locul naşterii: 21 iulie 1955, Brăila
-Tatăl său a fost comandantul penitenciarului din oraş. Are un frate, Lucian.
-A absolvit liceul „Nicolae Bălcescu" din Brăila, iar după liceu i-a cunoscut pe membrii Phoenix, alături de care a lucrat, o perioadă. 
-În anii '80 a emigrat în Franţa.
-A revenit în ţară după Revoluţie şi a înfiinţat Festivalul de film Dakino. A organizat Noaptea Devoratorilor de Publicitate.
-A avut un restaurant şi a realizat o emisiune culinară şi de călătorii.
-Anul trecut a lansat lungmetrajul „Websitestory", regizat şi scris de el.

Testul Adevărului

Radu Anton Roman



„Este omul care chiar a făcut ceva pentru bucătăria românească. A fost un scriitor de excepţie. Din păcate, s-a prăpădit prea repede, avea o operă imensă de terminat!"

Nicu Covaci



„M-a influenţat prin forţa cu care înfrunta sistemul în anii '70. Îl văd cu tristeţe că încearcă să se forţeze să mai cânte, deşi vocea nu-l mai ascultă. Aş vrea să-mi rămână imaginea pe care o ştiu eu..."

Bogdan Naumovici



„Îl cunosc de pe vremea în care trebuia să umble cu paltonul pe el ca să nu-l ia vântul. E un tip cu o genialitate în creaţie. Bogdan s-a autoinstruit şi a reuşit să fie sclipitor în tot ce-a făcut."

Dan Diaconescu



„A dat cel mai tare titlu din istoria televiziunii: «Senzaţional! Urmează sfârşitul lumii!» Dacă a făcut-o conştient, e genial, dacă a făcut-o inconştient, îi poate aduce geniu. Însă cred că ştie ce face. Dar oare ştie şi ce va culege?"

1977 Alături de Nicu Covaci (stânga), liderul trupei Phoenix



1995 La Festivalul de la Cannes, cu Dorel Vişan (stânga), Cecilia Bârbora şi Mircea Daneliuc, regizorul filmului „Senatorul melcilor"



1997 În faţa Operei din Sidney, în Australia



2000 Alături de echipa Festivalului Dakino, la cea de-a zecea ediţie