VIDEO Ducesa Kate a ţinut să o felicite personal pe Simona Halep: ce i-a transmis campioanei de la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducesa Kate Middleton a ţinut să o felicite personal pe Simona Halep, care a scris istorie câştigând turneul de la Wimbledon.

Simona Halep a învins-o în două seturi (6-2, 6-2) pe sportiva americană Serena Williams în finala de la Wimbledon şi a câştigat astfel al doilea trofeu de Mare Şlem din carieră. 

Înainte de a intra pe teren, românca a recunoscut că şi-ar dori ca la meci să asiste şi Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, pe care o admiră foarte mult. 

Nu doar că dorinţa i s-a împlinit, ba mai mult, soţia Prinţului William a ţinut să o felicite personal pe Simona Halep. 

Ducesa Kate a aşteptat-o alături de familie şi echipă pe campioana de la Wimbledon şi i-a mărturisit că a impresionat-o. Simona i-a mulţumit şi i-a răspuns printr-o plecăciune. 

„Ai jucat foarte bine, ai facut un meci incredibil, a fost cu adevărat impresionant. Felicitări pentru felul în care ai jucat. Ai fost o încântare. Savurează acest moment, bucură-te de sărbătoare!“, i-a transmis Kate Middleton sportivei noastre.

Kate Middleton, care din 2011 a lipsit o singură dată de la finala feminină de la Wimbledon, a fost însoţită de sora ei mai mică, Pippa, şi de cumnata sa, Ducesa Meghan Markle. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite