VIDEO „E normal să nu mai fim unica supapă de distracţie“
0
Membrii Iris, Valter Popa, Nelu Dumitrescu, Cristi Minculescu, Relu Marin şi Doru Borobeică, sunt convinşi că toate greutăţile prin care au trecut i-au unit şi mai mult. După o pauză de trei ani, cei cinci vechi prieteni au înregistrat un nou album, „12 Porţi“, pe care îl vor lansa duminică, printr-un concert la Sala Palatului. Deşi sunt recunoscători pentru reuşitele din trecut, ei privesc spre viitor. De fiecare dată găses
„Adevărul": Lansaţi „12 Porţi", primul album după trei ani de absenţă. Povestiţi-ne despre el...
Cristi Minculescu: Pentru mine personal, este un moment extraordinar. De ce să nu recunosc? Au fost mulţi care n-au crezut că mă întorc din Germania alături de Rodi, de soţia mea. Bucuria realizării unui album e foarte mare, mai ales în ciuda tensiunii prin care au trecut ei, colegii mei, care au avut determinarea să se apuce de piese în contextul ăla cumplit. Una peste alta, a ieşit bine şi cele două piese pe care le promovăm sunt primite foarte bine. Acum trecem prin periplul media tradiţional, premergător lansării unui album.
Piesa „Cât aş vrea să zbor" vorbeşte despre întoarcerea la copilărie. Simţiţi că sunteţi într-o perioadă de renaştere a trupei?
Cristi Minculescu: Aş vrea... Cred că toţi ar vrea să fie din nou copii. Teoria spune că un copil este foarte protejat şi nu mai are grija zilei de mâine. Sigur că este şi o metaforă, e meritul lui Constantin Rădoacă, cu care am colaborat la textele acestui disc.
Albumul mi s-a părut foarte optimist. Aceasta este starea de spirit actuală a formaţiei?
Doru „Boro" Borobeică: Da, noi suntem tot timpul optimişti. Chiar dacă am trecut prin greutăţi, întotdeauna am gândit mai departe, suntem foarte buni prieteni, muzica ne leagă foarte tare şi nu contează ce probleme apar. Noi ne regăsim în muzica noastră şi ne bucurăm foarte mult să ieşim în faţa publicului. Pentru noi un concert este ca o gură de oxigen. Ne încărcăm cu energie şi în fiecare seară în care avem concert e o seară magică. Se leagă o chimie între noi şi ei, e ceva extraordinar.
Publicul vă primeşte acum cu mai multă afecţiune?
Cristi Minculescu: În urma evenimentelor de acum un an şi jumătate am simţit un val de afecţiune. Noi nu credeam că atâţia oameni, cu atâtea probleme, mai au timp să se gândească la Iris. Am primit un plic din Italia, de la Bologna, îl am şi acum. Scria „Familia Minculescu, Regensburg (locul unde a avut loc operaţia - n.r.)". Atât. Nu scria nici că este pentru clinică şi totuşi a ajuns la noi. Bine că s-a terminat cu bine şi am şi uitat ce-a fost. Dar m-a marcat experienţa, şi pe mine, şi pe Rodi, şi pe băieţi.
Daţi-ne câteva detalii despre spectacolul de duminică...
Nelu Dumitrescu: Pe scenă va fi un decor special cu 12 porţi, pe care încercăm să le înghesuim. Dacă nu reuşim, atunci vor fi cinci - şase. La fiecare patru piese se va întâmpla ceva deosebit, atât pot să vă spun. Dar o să fie un spectacol aparte. O să mai avem câţiva invitaţi, printre care doisprezece gimnaşti, pentru că e prea puţin să le spunem dansatori. Ei vor construi ceva cu corpurile lor, dar mai multe nu putem să vă dezvăluim. Spectacolul va spune o poveste. Şi sunt nişte imagini de care şi eu m-am speriat.
Relu Marin: Proiecţiile multimedia cuprind opere de artă ale unor artişti precum Goya şi Albrecht Durer.
V-a luat o vreme să vă rodaţi la înregistrări?
Doru Borobeică: Nu a fost vorba de rodaj. Noi oricum stăm mereu foarte mult în studiouri, nu facem rabat de la calitate. Şase luni a durat până am definitivat tot.
Valter Popa: A fost foarte lejer, în primul rând pentru că producătorul muzical al acestui album este Mihai Alexandru, fost chitarist Iris. Iar sunetistul care a făcut mixajul e Manuel Savu, care a fost şi el colegul nostru, tot chitarist. Deci am fost o armată de chitarişti.
Vorbeaţi mai devreme despre periplul media care are loc înainte de lansarea unui album. Mai ales că, faţă de acum 20 de ani, sistemul s-a schimbat major. Nu trebuie doar să cântaţi pur şi simplu...
Doru Borobeică: La televiziune nu mergem de dragul de a ne duce. Mergem pentru că trebuie.
Nelu Dumitrescu: Niciunui om de rock nu-i place aşa ceva. Nu ne place să primim aceleaşi întrebări: azi spui ceva, mâine spui la fel.
Aţi simţit după anii '90 că aţi pierdut o parte de public care a avut de unde alege? S-a văzut asta în sălile de concert?
Doru Borobeică: Acum, aproape la 21 de ani de la evenimentele din decembrie '89, e normal să nu mai fim unica supapă de distracţie. Pentru că înainte se rupeau sălile la noi, dar şi la alţii. Aceia erau fani de rock, nu fani Iris. Sigur că afectiv-emoţional erau foarte mulţi oameni lângă noi. S-a văzut. S-a împărţit publicul şi doar o parte a lui ne-a rămas fidel. Dar am câştigat şi alţii.
Într-o cronică a noului album, autorul ei se referea la piesa „Nu te mai preface" şi spunea că soundul formaţiei părea a aparţine unei tinere trupe de rock alternativ. Va flatează această afirmaţie?
Doru Borobeică: Ni s-a mai spus asta. Şi când am ieşit cu „Lună plină" se spunea asta despre noi, că sunăm ca o trupă „de Seattle". Dar piesa se mulează foarte bine pe soundul Iris. Nu ne propunem niciodată să abordăm un anumit stil, ca să dăm bine sau ca să fim la modă.
Mihai Alexandru a fost producătorul muzical al abumului „12 Porţi". Cum aţi colaborat?
Nelu Dumitrescu: Un producător este ca al şaselea membru al trupei, care ne sfătuieşte, practic ne îndrumă. Însă, având în vedere că noi cântăm de... un milion de ani, aş prefera să-mi spună cineva ce să fac.
De ce?
Nelu Dumitrescu: Se mai întâmplă să ne repetăm. Omul acela poate veni cu o altă idee, la care noi nu ne-am gândit.
Cristi Minculescu: La un moment dat, trebuie să fii foarte tare cu nervii în timpul înregistrărilor. Eu urăsc studioul, pentru că nu-mi dă senzaţia de concert. Şi trebuie să intru în studio ca să apară albumul pentru voi, pentru fani. Dar trebuie făcut.
Însă albumul, ca suport pentru muzica voastră, mai merită să fie făcut?
Cristi Minculescu: Noi suntem sub o cutumă pe care am respectat-o de foarte mult timp. Puteam să facem doar două piese, „Tăcerea ta" şi „Cât aş vrea să zbor", pe care le vom promova. Dar restul nu sunt umplutură. Părerea mea este că cel mai bine este să lansezi un nou album o dată la 36 de luni. Doi ani pauză şi al treilea cu compus, înregistrări, concerte şi turneu. Ca să-i laşi timp precedentului să aibă impactul potrivit.
Nelu Dumitrescu: După un an de zile de la lansarea unui album, fanul Iris începe să ne-ntrebe când urmează altul. Aşa s-au învăţat. Dar noi facem albume şi pentru că aşa o să rămână ceva după noi. Şi continuăm atâta timp cât vom avea forţa şi inspiraţia să o facem. Oamenii trebuie să iubească artistul cât este în viaţă. Cât Cristi a avut problema în Germania cu operaţia, eu m-am pus şi am ascultat toate albumele, de la primul la ultimul. La un moment dat mi-am dat seama cât am reuşit să facem.
Minculescu: „Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu"
Cum a fost să cântaţi în deschidere la AC/DC?
Doru Borobeică: Nu prea am avut de-a face cu ei. Au ajuns cu puţin timp înainte de a începe concertul. Şi au plecat rapid. Dar le-am văzut probele de sunet, am discutat cu tehnicienii lor.
Nelu Dumitrescu: Am cântat exact înaintea lor, deşi de obicei numele mari vin cu o trupă în deschidere. Asta a fost condiţia noastră.
Cristi Minculescu: A fost frumos, ne putem mândri cu experienţa asta şi cu celelalte: la Whitesnake de două ori, la Rolling Stones, la Uriah Heep.
La începutul carierei aveaţi vise adolescentine de genul ăsta? „Vreau să cânt pe aceeaşi scenă cu AC/DC, cu Rolling Stones"?
Nelu Dumitrescu: Am vrut să cântăm pe stadioane, să avem un public numeros. Ne doream să cântăm pe Wembley, cu o trupă străină. Dacă omul nu mai visează, ar fi ca şi cum ar fi murit.
Aţi descoperit ceva nou despre voi, ca formaţie, în ultimul an şi jumătate, de la operaţia lui Cristi?
Nelu Dumitrescu: Ne-am dat seama că nu trebuie să ne mai supărăm din orice prostie. N-are rost să ne contrazicem aiurea, totul are o rezolvare.
Cristi Minculescu: Eu oricum, chiar dacă vreau, n-am voie să mă supăr (râd toţi). Pentru că am restricţii acum.
Cu aceste restricţii s-a schimbat ceva în stilul de viaţă al formaţiei?
Cristi Minculescu: Eu sunt în regulă, atâta timp cât iau vreo zece pastile pe zi. Sigur că m-am schimbat după 24 martie 2009, e o zi încercuită în calendar. Mi-am schimbat priorităţile, dar nu doresc nimănui să treacă prin ce-am trecut eu cu operaţia.
Trupa Iris a fost obligată la un moment dat să se gândească la sfârşit. Vă mai sperie sfârşitul ăsta?
Nelu Dumitrescu: Pe la 40 şi ceva de ani mă speria. Mă gândeam că atunci albumele vor fi ultimele şi că suntem bătrâni. E culmea, pentru că acum am impresia că atunci eram tineri şi în formă. Nu ştii când vine sfârşitul, dar te obişnuieşti psihic. Creierul singur te face să te calmezi şi să nu-ţi mai pese.
Doru Borobeică: Eu nu m-am gândit niciodată.
Valter Popa: De ce să-mi fac probleme de acum? Să mă gândesc de-acum?
Cristi Minculescu: Noi trebuie să ne facem treaba, nu să ne gândim la sfârşit.
Aveţi planuri pentru aniversarea de 35 de ani a formaţiei, în 2012?
Cristi Minculescu: O să facem ceva, deşi nu prea e o cifră importantă. Şi nu vrem să ne arogăm titluri de glorie legate de longevitatea noastră.
Obiectul Adevărului
" Diploma pentru locul al doilea la un festival muzical desfăşurat în 1993, la Cannes. A fost un moment important pentru noi. Am pierdut primul loc la o distanţă de 315 voturi. Şi am pierdut în faţa cehilor, care au câştigat pe considerente politice. Ei tocmai avuseseră Revoluţia de Catifea. Cu locul I am fi câştigat un disc înregistrat în Franţa şi un turneu tot acolo. "
În Replică
" Şi acum mă consider membrul Iris. Este formaţia la care am deschis ochii, acolo am învăţat primii paşi în orchestraţie, în compoziţie, acolo am văzut cum se bate la tobă. Ei sunt ai mei, sunt fraţii mei. După 20 şi ceva de ani de când am plecat de la ei uite că sunt producătorul lor muzical. "
Mihai Alexandru
producător
+
Hotărâre
Relu Marin: „Atunci când avem de făcut ceva, lăsăm orice deoparte, chiar şi problemele de familie sau de sănătate. Punem umăr de la umăr şi reuşim".
-
Imagine
Relu Marin: „Singurul punct slab e că nu prea suntem slăbuţi. Dar lucrăm la asta şi Cristi ne motivează, pentru că acum arată cel mai bine dintre noi".
Carte de vizită
Formaţia hard-rock Iris a fost fondată în 1977 la Bucureşti. Trupa a trecut prin mai multe schimbări de componenţă, iar în Iris au cântat, printre alţii, Dan Bittman şi Mihai Alexandru.
Formula actuală (din 1986) a formaţiei îi include pe Valter Popa (chitară), Nelu Dumitrescu (baterie), Doru Borobeică (bas), Cristian Minculescu (voce). Ca invitat permanent apare Relu Marin (clape).
De-a lungul anilor, formaţia a cântat în deschiderea concertelor unor mari formaţii precum Rolling Stones, AC/DC şi White Snake.
Iris a înregistrat 18 albume în cei 33 de ani de activitate.
Testul Adevărului
Mihai Alexandru
Valter Popa: „A fost colegul nostru atâţia ani, iubeşte formaţia Iris şi înainte să devină producătorul nostru muzical se considera încă membru al formaţiei. E foarte muncitor, constructiv şi exigent".
Mihai Godoroja
Nelu Dumitrescu: „Îl cunosc de 13 de ani, e un tip ambiţios, luptător, a avut grijă de imaginea noastră ca şi cum ar fi fost a lui. El ne-a învăţat la început să vorbim şi noi cu presa, nu numai Cristi".
Felicia Filip
Cristi Minculescu: „E o voce nepereche şi sigur că piesa Whitesnake adaptată de noi a prins şi ne-a deschis şi nouă şi doamnei Filip, un public nou - de operetă, respectiv de rock ".
Trooper
Nelu Dumitrescu: „Aceşti băieţi ne-au iubit dintotdeauna. Au făcut nişte coveruri după piesele noastre. Sunt nişte tipi serioşi. Ne laudă, deşi nu ştiu ce-au văzut la noi. Împlinesc şi ei 15 ani de existenţă şi au rămas cu acelaşi stil muzical".
1986 Formaţia ajunge la componenţa actuală
2002 La împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare
2003 Cu Mick Box şi Bernie Shaw, de la Uriah Heep
2009 La Şimleu Silvaniei, în primul concert după operaţia solistului
Se încarcă comentariile...
